România trece cu greu clasa la Educaţie. Nu o spunem noi, o spun cifrele şi studiile la nivel internaţional, care ne plasează mereu pe ultimele locuri. Abandonul şcolar, analfabetismul funcţional, subfinanţarea cronică, profesori prost plătiți sau insuficient pregătiți sunt doar cîteva dintre problemele unui sistem încremenit. În România au fost 23 de miniștri în 30 de ani și educația nu primește nici astăzi un buget de 6 la sută din PIB, așa cum scrie în Legea educației. Elevi, părinţi, profesori şi întreaga societate aşteaptă de zeci de ani o schimbare. De unde ar trebui să înceapă reforma sistemului de învățămînt? Încercăm să aflăm în campania „Old School/New School” de la Digi24.

Învăţămîntul este gratuit pentru elev în România, pentru el plăteşte teoretic statul, dar în realitate plătesc şi părinţii. O practică împămîntenită de zeci de ani printre părinţi şi elevi este aceea de a strînge bani pentru fondul clasei şi pentru fondul şcolii. Fiecare dă în funcţie de posibilităţi, însă, de multe ori, banii strînşi în şcoală sunt o povară pentru părinţi. Ministrul Educaţiei a spus clar că strîngerea acestor fonduri este ilegală.

Cît de gratuită este, de fapt, Educaţia?

Ioana Macovei, elevă: „Nu avem de ales decît să ne vorbim între noi, colegii, să punem bani fiecare, pentru că nu avem cu ce să scriem, profesorii sunt obligați să își cumpere singuri materiale didactice, hîrtie pentru teste, toner, markere, cretă. Trist”.

Tudor Panait, elev: „Asta e norma, adică ăsta e lucrul general care se întîmplă: dacă vrei ceva, cumpără-ți!”

La începutul fiecărui semestru, elevi, profesori și părinți se mobilizează să strîngă sume de bani mascate sub forma unor ajutoare sau cadouri pentru școală.

Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți: „În mediul rural, mai puțin. Dar în mediul urban și în special în școlile brănduite, cum sunt în București, sumele diferă. În general, de la 50 la 100 lei de persoană se ajunge..., ăștia sunt bani pe semestru, se poate ajunge și la o sumă de 500 lei pe semestru”.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: „Eu cred că nu părintele trebuie să facă. Acolo avem un director, un director-adjunct, avem diriginţi, avem Consiliul de administraţie al şcolii şi avem această punte de a dialoga cu primarul şi să îi ceară lucrurile ce îi sunt necesare”.

„Hai, mă, chiar așa, un leu nu ai...?”

Din fondul clasei sau fondul școlii - deși ilegale - sunt cumpărate hîrtie, săpun, materiale auxiliare sau chiar perdele. Deși învățămîntul în România este gratuit...

„Cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate. Părintele asigură altă parte din gratuitate. Pentru copil e gratuit, copilul nu plătește nimic”, spunea, cumva ironic, în 2017, fostul ministru al Educației, Liviu Pop.

Karina Caramihai, elevă: „În prima ședință cu părinții se cereau banii pentru fondul școlii și fondul clasei, țin minte și acum că erau 50 și 100 pe semestru. Da. Bani din care sincer nici nu știu ce se făcea, pentru că noi la clasă nu prea aveam teste xeroxate, să zici că aveam nevoie de coli. Pînă la urmă, markerele le plăteam și cam atît, în rest, perdelele au rămas aceleași, tabla aceeași”.

Tudor Panait, elev: „Am asistat și la un context în care un profesor a scos banii din buzunar, i-a trîntit pe masă elevului și i-a zis: Hai, mă, chiar așa, un leu nu ai să dai pentru a printa niște hîrtii de care tu ai nevoie? După ce că am salariul..., și aici a continuat discuția către zona asta. Evident, copilul acela, care avea probleme acasă, s-a simțit și a dat banii, dar cred că are un impact psihologic destul de mare asupra unui elev”.

Unde se duce bugetul pentru Educație?

Și totuși, de ce e nevoie de banii părinților pentru a asigura condiții decente în școli și pentru a cumpăra materiale educaționale? Sunt școlile din România insuficient finanțate sau pur și simplu nu gestionează bine banii pe care îi primesc?

Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți: „Sunt aproape 6 miliarde care se alocă Ministerului Educației Naționale, bani care merg într-o proporție majoră, de 90%, numai către plata salariilor, către resursa umană și mai puțin unde ne interesează pe noi, acolo unde legea spune că învățămîntul este centrat pe elev”.

Concret, școlile primesc bani de la Ministerul Educației și de la Primării. Fondurile de la Minister sunt împărțite în două categorii: o parte pentru plata salariilor și alta pentru plata utilităților, a consumabilelor.

Cum se împart banii din buget?

În principiu, o școală ar trebui să primească (după modelul de finanțare din 2018) pentru plata salariilor 4.413 lei înmulțit cu numărul elevilor. Iar pentru utilități și consumabile, 355 lei înmulțit cu numărul elevilor. În realitate, școlile nu primesc toți acești bani și nu își gestionează singure bugetul. Banii sunt împărțiți de inspectoratele școlare și se întîmplă că, uneori, școli cu același număr de elevi, din aceeași zonă geografică, primesc finanțări diferite. De ce?

Daniela Vișoianu, expert în Educație, ne explică cum împart inspectoratele școlare banii între scoli.

Daniela Vișoianu, Coaliția pentru Educație: „Școala 1 are 107 copii, școala 2 are 800 copii. Școala 1 primește 36 mii lei, școala 2 primește 284 mii. Imaginează-ți că ele nu sunt atît de diferite ca și clădire. Din 36 mii s-ar putea să nu poți să plătești toate facturile de sobe, de încălzire, de curățenie etc. Din 284 împărțit la 12 luni parcă îți rămîn vreo 20 mii din care poți să plătești cheltuielile de întreținere. Ce face ISJ Prahova? Nu îi trimite pe toți de la începutul anului la școala 2, pentru că atunci școala ar putea să plătească și formarea continuă la profesori, să plătească și markere, și tablă și așa. Le trimite numai cît sunt facturile și le controlează cheltuielile. Pentru că el trebuie să ia bani din ăștia 284 și dup-aia să îi trimită la asta, la școala 1. De ce sunt ăștia deficitari? De la nr. de copii”.

Un Robin Hood inversat

Un alt exemplu ilustrează foarte bine cum școlile sărace au de pierdut, pentru că nu sunt lăsate să își administreze singure bugetul.

„Poate să mai existe în sistem școala nr. 3, care are 402 copii în rural, săracă, amărîtă și vai de ea”, spune Daniela Vișoianu. 

Această școală ar trebui să primească pentru salarii, conform finanțării per elev, aproape două milioane de lei pe an. Adică puțin peste 150 mii de lei pe lună.

Daniela Vișoianu: „Școala nr. 3, pentru că este foarte departe, are salarii mici la profesori. Ei îi ajung cheltuielile la materiale, nu cere, nu dă. În schimb, face economii la cheltuiala de 4.500 pentru că are multe clase de primar, puține de gimnazial, puține cadre didactice care sunt suplinitori”. Cu banii rămași, ar putea să plătească naveta sau cursurile de formare continuă pentru profesori.

Daniela Vișoianu: „În schimb, liceul nr. 4 de la oraș are numai profesori de grad I cu 25 ani vechime, unii doctori în științe, și lor nu le ajung acești 4.500 de lei pentru salarii, indiferent cîți copii au, că sunt 80 de cadre didactice foarte scumpe. Și economiile de salarii de la ăștia amărîți se duc la liceul ăsta, care deja este bogat, ca să plătească salariile”. Asta se întîmplă cu banii în Educație. Acesta este celebrul fenomen Robin Hood inversat.

În 2008, toate partidele politice parlamentare românești semnau cu tam-tam Pactul Național pentru Educație. Documentul promitea o strategie unitară pentru Educație. Ba mai mult, decidenții politici asumau, pentru acest domeniu, un buget anual de minimum 6% din produsul intern brut, cel puțin pînă în 2013. Au trecut 11 ani de la momentul solemn al semnării Pactului, iar fondurile pentru Educație nu au atins, sub nici o guvernare, această valoare. Iar momentul în care fondul clasei va fi istorie pare tot mai îndepărtat.

Cum se întîmplă în Suedia?

În alte state europene, educația și sănătatea sunt priorități ale guvernanților. Aceștia au înțeles că de modul în care își finanțează școala depinde viitorul țării lor. Din păcate, elevii de la noi nu pot dacît să privească spre modelele altora.

Francesca Simionescu, reporter Digi24, stă de vorbă cu niște elevi de liceu:

- Aș vrea să vă arăt un material pe care l-am filmat într-un liceu din Suedia.

- Și credeți că suntem pregătiți?

Începe reportajul. „Astăzi, în Suedia, cu un sistem pragmatic, copiii sunt pregătiți pentru trei lucruri: să dea randament cînd vor avea un loc de muncă și activa în societate...”

O primă reacție de la elevii noștri:

- Ce tare! 

Reportajul continuă și elevii români privesc cu interes imaginile:

- Ce atmosferă caldă au!

- Aia e o sumă în euro?

- În dolari.

- Oricum, nu e în lei!

O elevă ridică din sprîncene mirată cînd se aude că 13% au mers la Educație.  Tudor rîde și își freacă barba.

- WOW! 90%?!

E reacția cînd află că 90% dintre angajați au studii universitare.

- Da, e o relaţie umană între profesor şi elev, constată o elevă.

- Aşa arată şcolile la ei? Wow!...

Zîmbește trist.

Se termină materialul filmat în Suedia.

- Da... Parcă e un film SF, e concluzia elevilor noștri.

„Educația costă bani, la fel și ignoranța”

Ioana Macovei, elevă: „Cred că toți cînd eram mici ne uitam la televizor și vedeam ce înseamnă viața de liceu și credeam că te duci la liceu și ai vestiare și ai cantină și sală de sport. A fost un șoc atît de mare pentru marea majoritate dintre noi cînd am intrat la liceu și am văzut că nu exista nimic din lucrurile astea”.

Digi24 și-a provocat telespectatorii să povestească despre situații cu care s-au întîlnit în școlile din România. Cristian a scris că:

„În Tîrgovişte se cer bani peste tot, adică şcoli şi grădiniţe. Pentru fondul clasei, fondul şcolii, pentru perdele, pentru dulapuri, pentru orice. Bani daţi fără nicio factură, fără nicio acoperire. Şi nu este opţional, este obligatoriu. Eu, de exemplu, fac o şcoală la seral şi ne cer 50 lei de elev, bani pentru fondul clasei şi perdele. Şi nouă, şi celor de la zi pentru aceeaşi clasă”.

Iar Simona a povestit că, în cazul său, suma ceruta a fost și mai mare. „Copilului meu i s-a impus, la înscrierea în liceu, o sumă de 100 de lei pentru fondul școlii, care apoi a fost rectificată la valoarea de 150 de lei. A fost cu titlu obligatoriu!”

„Educaţia costă bani, la fel şi ignoranţa”, spunea Claus Moser, statistician britanic.

Să reamintim, în final, și ce scrie în Constituția României: „Învăţămîntul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii”.