CUM VA AVEA LOC ZIUA VINULUI IN ACEST AN

Cea de-a XIX-a ediție a Zilei NaționalE a Vinului se va desfășura în acest an în zilele de 3 și 4 octombrie 2020, cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”. În acest an, ținînd cont de contextul pandemic, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) sau pe străzile adiacente nu vor fi instalate standurile producătorilor vinicoli, care în anii trecuți adunau peste 100 de mii de oameni și mii de turiști străini.

Potrivit unui comunicat de presă al Oficiului Viei și Vinului, evenimentul va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, mai mult în mediul virtual, unde se va face o trecere în revistă a succeselor înregistrate în cei 19 ani și care a făcut ca această sărbătoarea să devină eveniment celebrat la nivel mondial.

„Eu deVIN sărbătoare” este, de fapt, potrivit organizatorilor, un apel la solidaritate cu filiera vitivinicolă care s-a implicat de-a lungul vremii și a contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. „Ediția a XIX-a a Zilei Naționale a Vinului este ocazia de a ne reaminti legendele noastre, de a sărbători succesele, de a cunoaște personalitățile din lumea vinului, de a-i premia pe cei mai buni, de a degusta împreună o diversitate mare de vinuri care poartă amprenta „terroir”-ului local și de a deveni ambasadori ai Vinului Moldovei”, se arată în comunicat.

În noul context, în primul week-end din octombrie, Ziua Națională a Vinului va fi celebrată după un program tematic care va include o ceremonie oficială a Zilei Naționale a Vinului care va cuprinde tradiționala decernare a Medaliilor de Recunoștință și a premiilor dedicate reprezentanților sectorului vitivinicol, dar și o expoziție - retrospectivă ce va ilustra cele mai importante momente din cei 19 ani. De asemenea va avea loc o expoziție a etichetelor pentru sticlele de vin, programe și emisiuni speciale, dedicate tradițiilor milenare în vinificație, atît la TV, cît și la radio și în mediul online, dar și diferite concursuri tematice. Programe speciale vor avea loc și la toate vinăriile din țară, care își așteaptă oaspeții cu multe surprize.

Doritorii pot vedea cum pot participa și fi la curent cu noutățile din acest an al Zilei Naționale a Vinului pe pagina: wineday.wineofmoldova.com și paginile FB și Instagram Wine of Moldova.

Sursa: IPN

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:27
03.05.24 - 00:16