De cîteva decenii Republica Moldova cunoaşte o degradare socială continuă sub majoritatea aspectelor, după cum o indică datele statistice oficiale, cele prezentate în lucrările ştiinţifice sau în mass-media. De altfel, înrăutăţirea vieţii sociale a devenit atît de evidentă, încît poate fi surprinsă uşor printr-o simplă observare nesistematică.

Poate că generaţiile actuale nu sunt capabile la mai mult sub nici o formă. În acest caz, rămîne să vedem numai pînă unde va decădea societatea, nivel care va indica limita capacităţilor generaţiilor care alcătuiesc actualmente Republica Moldova.

Poate însă că generaţiile actuale sunt capabile de mai mult, în situaţia în care dispune de nişte idei bune. În acest caz, analizele privitoare la procesele sociale şi factorii care le determină sunt de reală utilitate.

Declinul a început o dată cu trecerea de la modelul comunist de organizare socială la cel capitalist. S-a considerat că preluarea modelului capitalist de organizare socială va aduce automat bunăstare, dezvoltare, libertate şi multe alte avantaje sau beneficii. A fost o idee greşită, căci dacă analizăm situaţia din lumea întreagă constatăm că numai o mînă de ţări care posedă acest sistem de organizare socială o duc relativ mai bine, sub unele aspecte. Locuitorii Rupublicii Moldova şi-au supraapreciat capacităţile, considerînd că sunt atît de buni încît vor ajunge în mod cert printre fruntaşii lumii. Astăzi, este clar că a fost un calcul greşit: Republica Moldova alunecă neîncetat spre codaşii Terei.

Diferenţa dintre ţările avînd acelaşi model de organizare socială denotă că mai este necesar să te ducă capul cum se conduce o societate de acest tip. Mai mult decît atît, diferenţa dintre ţările cu model diferit de organizare socială indică că orice model de organizare socială îţi poate asigura un trai decent, în cazul în care ştii cum să guvernezi o astfel de societate.

Privitor la capitalism, este evident că nici conducerea şi nici populaţia Republicii Moldova nu poseda cunoştinţele necesare. Faptul că nici una dintre ţările ex-comuniste nu a făcut progrese spectaculoase în această privinţă mărturiseşte că învăţătura despre traiul în condiţii de capitalism nu se acumulează lesne.

De aceea, se impune întrebarea: A făcut oare bine Republica Moldova că şi-a deschis larg graniţele în faţa ţărilor capitaliste?

Deschizîndu-şi hotarele, mioarele moldave s-au pomenit într-o încăierare nedreaptă cu rechinii capitalişti din întreaga lume.

Spunem „mioarele moldave” pentru că locuitorii plaiurilor mioritice au totuşi un spirit blînd, chiar dacă nu sunt lipsiţi întru totul de răutate, deci am făcut o apreciere comparativă. Nu ştim în mod cert cum au fost dacii, dar urmaşii lor sunt blînzi. Blîndeţea mioritică (Dacă vrei să nu te taie, nu fi oaie) ar fi o virtute absolută, dacă nu ar exista şi lupi în lumea aceasta. Noi considerăm că la modelarea spiritului blînd a contribuit şi starea de vasalitate şi robie care durează de sute de ani, şi viaţa comunistă, care l-a asigurat cu de toate pe om, astfel încît el nu a trebuit să dea excesiv din coate pentru a supravieţui.

Spunem, pe de altă parte, „rechinii capitalişti”, deoarece capitalismul (modern?) presupune o concurenţă acerbă, în care fiecare încearcă prin orice mijloace să reuşească cum poate. Numai raţionalitatea poate stăpîni întrucîtva pornirile sălbatice pe care le generează şi stimulează capitalismul.

Spunem, în fine, „încăierare nedreaptă”, pentru că generaţiile actuale din Republica Moldova au pierdut aproape în totalitate ştiinţa despre supravieţuirea în condiţii de capitalism, în timp ce popoarele din ţările capitaliste şi-au dezvoltat-o cu un avans de mai multe decenii. Mai mult decît atît, acestea dispuneau de o organizare socială gata făcută şi adaptată acestor rigori.

Prin urmare, sfîşierea Republicii Moldova a fost inevitabilă.

Este adevărat că Republica Moldova şi-a deschis larg frontierele la îndemnul Europei, susţinută de Occident, în special Statele Unite ale Americii. Poate că decizia a fost raţională, ţinînd cont de o serie de circumstanţe: (a) Europa a susţinut independenţa Republicii Moldova şi, deci, şi-a cîştigat prietenia; (b) Republica Moldova conştientiza că este prea mică pentru a supravieţui din punct de vedere militar pe o planetă plină de răpitori, mari şi chiar uriaşi, care jinduiau să o înghită, unii fiind chiar la hotar (Rusia, Ucraina etc.); (c) prietenia cu Europa îi promitea o includere în Uniunea Europeană, care părea un paradis de la distanţă; (d) Republica Moldova era lipsită de o serie de resurse, de mare importanţă în societatea modernă (metale, petrol, gaz etc.).

Situaţia de astăzi demonstrează însă că a fost o decizie eronată, căci situaţia de astăzi este jalnică. Este adevărat că miza europeană i-a adus o serie de avantaje, în special sprijin politic. Totuşi, ea nu a scutit-o de sărăcie, corupţie, formarea enclavelor etnice etc.

În opinia noastră, a venit timpul ca Republica Moldova să se dumerească şi: (a) să se concentreze asupra înţelegerii profunde a modului în care funcţionează lumea modernă, preponderent capitalistă şi ultra globalizată; (b) să nu aştepte colaci în coadă şi să îşi construiască singură destinul; (c) să se bazeze în acţiunile sale pe mai multă raţionalitate şi să aştepte mai puţin mila şi indulgenţa altora; (d) să fie mai combativă în relaţiile cu ceilalţi.

Vom concretiza afirmaţiile noastre principiale printr-o serie de detalizări şi considerente, pe care vom încerca să le argumentăm într-un mod cît mai convingător.

Republica Moldova este o ţară preponderent agrară. Cu toate acestea, pieţele din oraşe vînd fructe şi legume provenite din exteriorul ţării (Turcia, Bulgaria, Italia etc.). Aşa ceva este posibil pentru că producătorul autohton nu este protejat în primul rînd prin mijloace vamale (taxe de import). Neavînd unde să îşi vîndă marfa, ţăranii sărăcesc şi iau calea exodului sau trăiesc în condiţii mizere. Astfel este lovită aproape o jumătate din populaţia ţării!

Plecînd de la acest caz particular ajungem, pe calea raţionamentelor, la o chestiune principială: Poate să fie oare bogată o ţară care trăieşte din importuri? În termeni mai tehnici, întrebarea sună astfel: Poate să fie oare bogată o ţară în care importurile devansează exporturile? Noi ne îndoim.

În societatea modernă, omul nu trăieşte din ceea ce produce pentru el, ci din ceea ce vinde altora. Cineva produce, de exemplu, cămăşi. Dar, de cîte cămăşi el are nevoie? El trebuie să vîndă restul cămăşilor şi din banii obţinuţi să cumpere produse alimentare, să îşi plătească locuinţa, să plătească mijlocul de transport etc. Nimeni nu îşi mai asigură existenţa cu toate cele necesare vieţii. Numai ţăranii îşi pot asigura o serie de produse alimentare de primă necesitate, dar şi ei trebuie să plătească pentru energie electrică, gaz, lemne, îmbrăcăminte şi încălţăminte, aragaz, învăţătură, îngrijire medicală şi multe alte lucruri. Prin urmare, dacă puţin vinde, atunci populaţia Republicii Moldova nu poate mult să cumpere, deci este condamnată să trăiască în sărăcie. Pentru a obţine toate cele necesare vieţii, ţara trebuie să vîndă mult. Deci: cu cît mai mult vinde, cu atît mai mult cumpără; cu cît mai mult cumpără, cu atît mai mult are; cu cît mai mult are, cu atît mai bine trăieşte. Cheia succesului constă în a produce atît, încît să fie satisfăcute necesităţile interne şi să fie vîndut cît mai mult în exterior, cu scopul de a procura din belşug ceea ce lipseşte în ţară şi un surplus care să îi permită o dezvoltare multilaterală a viaţii sociale şi umane (cultură, învăţătură, odihnă, sport etc.). Pe scurt, este necesar a vinde mai mult în exterior, decît a cumpăra din exterior. Într-o lume globalizată, am putea spune că nu supraproducţia, ci supraexportul aduce belşugul, adică supraproducţia nu este suficientă, ea trebuie să fie vîndută în exterior, căci posibilităţile interne de cumpărare sunt mai limitate în comparaţie cu cele din lumea întreagă. Dacă însă ţara nu poate să vîndă în exterior (export), atunci ea trebuie să limiteze cumpărăturile din exterior (import). Există un raport între export şi import care delimitează sărăcia de viaţa decentă şi viaţa decentă de belşug. De aici rezultă că este indicat ca oamenii să tindă spre activităţile productive, în timp ce guvernanţii au obligaţia de a le crea condiţii favorabile: să încurajeze producţia internă şi să descurajeze comerţul cu produse din exterior, să protejeze producătorul intern şi să îl alunge pe cel extern etc., prin taxe, restricţii legislative, educaţie economică a populaţiei, obţinere a accesului spre pieţele din alte state etc.

Întrucît piaţa internă este limitată, prosperitatea poate fi lărgită considerabil prin exportul de produse, adică prin pătrundere în cît mai multe ţări şi transformarea a cît mai multă lume în cumpărători. O astfel de expansiune economică este posibilă în condiţiile în care sunt aplicate tehnologii care permit producerea unui număr mare de bunuri cu un număr cît mai mic de resurse, în primul rînd de angajaţi (muncitori, ingineri etc.). Potrivit raţionamentelor noastre, anume această capacitate tehnologică, dublată de o penetrare incisivă şi abilă pe pieţele altor state, a adus prosperitatea materială şi dominaţia politică a unor state. Desigur, pentru a avea mai mult succes este necesar ca producţia să fie suficient de ieftină şi de calitativă sau, mai precis spus, să existe un raport atractiv între acestea. Importanţa avantajului tehnologic este cu atît mai mare, cu cît o ţară este lipsită de zăcăminte (petrol, gaz, fier etc.) şi alte resurse naturale care reprezintă nişte bunuri de care oamenii dispun fără să fi făcut ceva pentru a le avea (turism – locuri frumoase, hidrocentrale – rîuri mari etc.).

Republica Moldova nu este lipsită în totalitate de resurse naturale deosebit de productive. Pămîntul constituie comoara ei, a cărui fertilitate este inegalabilă în lume. Însemnătatea principală a acestei resurse primordiale constă în aceea că ea îi permite Republicii Moldova să depăşească cu bine orice criză economică, satisfăcînd principalele necesităţi existenţiale: plante şi copaci care dau fructe şi legume; iarbă şi fîneţ cu care se cresc vitele şi de la care se obţine carnea şi lactatele; plante din care pot fi ţesute haine, covoare sau albituri; lemn, tizîc şi altele asemenea cu care se poate face focul, pentru gătit şi încălzit; lut şi nuiele pentru construirea caselor etc. Din contră, oraşele se ruinează rapid o dată cu izbucnirea unei crize economice, după cum o demonstrează, de exemplu, oraşul Detroit (SUA). Asemenea exemple pot fi însă găsite în toate epocile, începînd cu antichitatea. Dezavantajul acestuia se trage din imposibilitatea scoaterii din pămînt a unor roade uriaşe, care să asigure un export masiv, aducător de un surplus colosal. Este adevărat că agricultura modernă, intensivă dă posibilitatea sporirii majore a producţiei agricole. Totuşi, beneficiul ei este pe termen scurt, căci aceste metode de cultivare distrug într-o perioadă scurtă pămîntul, condamnînd generaţiile viitoare la suferinţă. Să nu uităm că pămînturile dintre Prut şi Nistru sunt deja puternic contaminate cu pesticide. Dacă adăugăm agricultura intensivă şi seminţele modificate genetic, atunci dezastrul va fi poate ireversibil. De aceea, limitarea importurilor şi asigurarea existenţei prin producţie internă este vitală pentru Republica Moldova.

Cea mai mare resursă din toate timpurile este inteligenţa, raţiunea, gîndirea, dar omul nu a învăţat deocamdată să o controleze într-o suficientă măsură, astfel încît să treacă peste toate vitregiile şi să îşi asigure o stabilitate neîncetată.

O slăbiciune mare o reprezintă resursele energetice pe care Republica Moldova le procură actualmente din exterior. Ea reprezintă o insuficienţă deopotrivă economică, socială şi militară. Toate tehnologiile actuale, al căror rol a devenit covîrşitor în societatea modernă, sunt consumatoare de energie. Folosindu-şi inteligenţa, Republica Moldova trebuie să caute posibilităţi de asigurare energetică din resursele naturale interne (biogazul, electricitatea din natură etc.). Invenţiile din ultima perioadă demonstrează că aşa ceva este cu putinţă. Descoperirile lui Nikola Tesla denotă că aceste posibilităţi sunt incomparabil mai mari, chiar am putea spune pe deplin suficiente. Potenţialul energetic solar este şi el imens.

Desigur, banii nu aduc fericirea. Situaţia din ţările bogate şi din viaţa personală a oamenilor bogaţi demonstrează că între bogăţie şi fericire nu există o legătură de cauzalitate. De asemenea, ea demonstrează că fericirea se află mai mult în starea spirituală, decît în cea materială. Este totuşi mai greu să fii fericit în condiţii de mizerie materială, decît în condiţii de decenţă materială, adică în condiţii de asigure materială minim necesară. Dar, acesta este subiectul unei alte discuţii.

La deschiderea graniţelor a contribuit şi învăţătura economiştilor care susţineau că concurenţa sporeşte calitatea, iar calitatea sporeşte reuşita desfacerii produselor. Urmînd acest sfat, Republica Moldova a lăsat producătorul naţional să înfrunte în mod direct producătorii din străinătate, cu scopul de a-l determina să îşi îmbunătăţească producţia şi să devină concurenţial, adică să producă la calitatea înaltă a altor producători din străinătate. Ideea a plăcut deopotrivă celor cu capacităţi deosebite şi celor care s-au crezut suficient de capabili de a rivaliza cu lumea întreagă.

După aproape două decenii de experimente, progresele sunt dezamăgitoare. Patronii nu s-au grăbit să mizeze pe cei mai competenţi şi talentaţi, dimpotrivă situaţia acestora s-a înrăutăţit în opinia noastră, bazată pe observaţiile proprii nesistematizate şi discuţiile cu specialişti din diverse domenii. Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile naţionale nu şi-au îmbunătăţit producţia, cea mai mare parte dintre ele falimentînd. Pe de altă parte, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile străine preferă să vîndă în loc să producă în Republica Moldova.

Prin urmare, această teză exprimă un adevăr parţial, adică principiul în cauză funcţionează în unele condiţii şi eşuează în altele. Să ne argumentăm opinia. Potenţialul unui fenomen este determinat de constituţia acestuia. De aceea, posibilităţile de dezvoltare a unui fenomen sunt prestabilite. Este imposibilă dezvoltarea unui fenomen pînă la infinit, fără a-i modifica constituţia. Concurenţa nu este decît un factor care favorizează dezvoltarea subiecţilor antrenaţi în competiţie. Ei însă îşi pot dezvolta calităţile pînă la limita potenţialului constitutiv. Iată de ce, chiar dacă stimulează dezvoltarea, concurenţa nu asigură reuşita. Concurenţa sporeşte calitatea muncii numai în limita potenţialului disponibil, indiferent de domeniul de activitate (economic, ştiinţific, militar etc.). Pentru ca principiul concurenţei să fie benefic ar trebui ca toate popoarele să aibă calităţi similare. Or, numeroase fapte indică contrariul. Experimentele relevă că două persoane puse în condiţii similare obţin, de regulă, performanţe diferite, cazurile unui rezultat egal fiind rare, deopotrivă în plan intelectual şi fizic. Este iraţional să admitem că un om aleargă mai repede, desenează mai frumos, gîndeşte mai profund, ridică mai mult etc. decît altul, şi, în acelaşi timp, să le cerem tuturor să obţină aceleaşi rezultate. Or, această inegalitate constitutivă o întîlnim la tot pasul. Acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul popoarelor, căci ele sunt formate tot din oameni. De-a lungul istoriei, popoarele s-au deosebit prin reuşita lor, sub diferite aspecte, inclusiv popoarele care se aflau în condiţii similare se distingeau prin succesele înregistrate, în diverse planuri.

Cum ar trebui să procedeze un popor, în cazul în care nu poate să facă faţă concurenţei economice cu alte popoare? Să îşi accepte condiţia şi să sufere? După părerea noastră, este rezonabil ca un astfel de popor să nu se antreneze într-o concurenţă oarbă cu popoarele care îi sunt superioare. El trebuie să deschidă hotarele numai în limitele în care concurenţa îi stimulează economia (sau alt domeniu de activitate), fără a o sufoca.

Republica Moldova trebuie să îşi deschidă graniţa numai în măsura în care această deschidere îi serveşte intereselor naţionale, după următoarele principii fundamentale:

(1)   dacă producătorii naţionali sunt superiori celor străini, atunci producătorilor străini poate să li se permită să pătrundă pe piaţa internă;

(2)   dacă producătorii naţionali sunt inferiori celor străini, atunci accesul producătorilor străini trebuie să fie limitat pînă la un minim stimulant sau în măsura în care producătorii interni nu pot să satisfacă necesităţile interne.

Noi presupunem că invadarea pieţei interne cu produse din exterior a contribuit la exodul masiv al populaţiei în străinătate. Din moment ce producătorii interni nu îşi puteau vinde marfa nici în exterior, nici în interior, ei au falimentat. Dacă producătorii interni au falimentat, atunci oamenii şi-au pierdut locurile de muncă. Rămaşi fără o sursă de existenţă, ei au plecat spre producătorii (plătitorii) din exterior. Desigur, şi alţi factori au acţionat, precum dorinţa oamenilor de a cîştiga mai mult sau pierderea pieţelor de desfacere de odinioară. Despre faptul că politica cîştigării banilor din exterior nu poate aduce prosperitate în interior ne vorbeşte natura muncii şi remunerarea acestora. Cei care muncesc în străinătate cîştigă, de regulă, sub media din ţările respective, ceea ce înseamnă că Republica Moldova nu va ajunge niciodată la nivelul acestor ţări cu o astfel de politică. Cît priveşte investirea banilor cîştigaţi în exterior în economia naţională, ea nu poate avea succes în condiţiile în care oamenii trebuie să concureze cu rivali superiori, adică atît timp cît graniţele sunt deschise tuturor agenţilor economici din străinătate.

Bineînţeles, conducătorii Republicii Moldova trebuie să aplice aceste principii fundamentale într-un mod individualizat, în funcţie de fiecare caz particular. Pentru a fi mai expliciţi şi mai utili din punct de vedere practic vom apela la cîteva exemple.

Republica Moldova trebuie să înceapă prin limitarea (stabilirea de taxe vamale descurajante, interdicţii normative etc.) importului de produse alimentare, primare (fructe, legume, cereale, lactate etc.) şi prelucrate (zahăr, sucuri, bomboane, vinuri etc.), dat fiind faptul că grosul producţiei naţionale este de natură agricolă, după care urmează să treacă la limitarea importului tuturor celorlalte produse, care sunt produse şi de producătorii naţionali (de exemplu, săpun, şampon, haine, încălţăminte sau covoare).

Pe de altă parte, Republica Moldova poate să deschidă larg porţile produselor, pe care producătorii naţionali nu le produc, cum ar fi autoturismele, avioanele, calculatoarele sau televizoarele. Astfel, ea va putea respinge eventualele critici de necooperare şi închidere în sine. Chiar şi în acest caz pot fi gîndite o serie de soluţii inteligente. Bunăoară, pot fi stabilite taxe vamale mari pentru produsele de lux, căci o parte semnificativă dintre indivizii care sunt dispuşi să plătească, de exemplu, 100.000 pentru un autoturism va plăti cu siguranţă şi cu 30 sau 50 de mii mai mult. În această logică se înscrie introducerea recentă a taxei de drumuri, căci autoturismul este, într-adevăr, un mijloc de transport de lux pentru cetăţenii de rînd (deplasare personală), ei putînd folosi lesne transportul comun de călători. 

O astfel de politică va stîrni nemulţumirea, criticele şi, probabil, presiunile din partea ţărilor occidentale şi, în special, europene, căci ele au de pierdut în plan economic. În ciuda poziţiei altor state, Republica Moldova trebuie să îşi adune curajul şi să îşi urmeze interesul naţional. Uniunea Europeană domină Republica Moldova prin cerinţa de a îndeplini o serie de condiţii, în schimbul unei eventuale aderări. Problema este că Republica Moldova aşa şi nu a mai reuşit să satisfacă aceste criterii după două decenii, timp în care şi-a afectat în mod considerabil situaţia economică. Argumentul că este numai vina ei că a eşuat în încercările sale poate fi lesne combătut printr-o serie de contraargumente, inclusiv: (1) deschiderea hotarelor nu este esenţială şi se poate produce, eventual, după semnarea contractului de aderare, într-un termen prestabilit şi (2) contează, în cazul dat, nu că Republica Moldova nu este în stare să atingă aceste obiective, ci că este raţional să îşi modeleze politica naţională în funcţie de capacităţile sale. Fiecare ţară trebuie să poarte haina care este pe măsura ei.

Din intenţii bune au procedat şi cetăţenii Republicii Moldova atunci cînd au început să cumpere cu predilecţie mărfurile străine, urmărind scopul de a-i determina pe producătorii naţionali să îşi îmbunătăţească calitatea produselor. Desigur, există şi dintre cei care aleg marfa după criteriul provenienţei, ei preferînd să o procure pe cea din ţara lor de origine (rusă, ucraineană etc.). Este adevărat că oamenii au fost induşi în eroare şi de publicitatea occidentală extrem de masivă, incisivă şi abilă, care poate convinge pe toată lumea să cumpere o bucată de glod ca pe o bucată de aur. Efectul ei a fost amplificat de superioritatea reală a unor produse occidentale, în unele cazuri, puţine la număr, chiar netă (de exemplu, calculatoare).  Mai rău este că s-a înrădăcinat percepţia că mărfurile străine sunt mai bune decît cele naţionale şi acum toată lumea acceptă cu uşurinţă mărfurile din străinătate, ignorîndu-le pe cele autohtone. După atît amar de vreme este clar că această strategie nu a dat roadele dorite. Producătorii naţionali nu au început să producă mai bine, ci au dat faliment din lipsă de piaţă de desfacere, ceea ce a condus la pierderea locurilor de muncă şi, deci, a sursei de existenţă de către mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Se impune, prin urmare, o revizuire strategică de atitudine. Cetăţenii moldoveni trebuie să înceapă să acorde preferinţă producătorilor autohtoni. Ei urmează să se intereseze cine este producătorul (nu importatorul şi comerciantul!) şi, în cazul în care el este din Republica Moldova, să cumpere produsul necesar. Cumpărînd produse naţionale, cetăţenii vor contribui în mod semnificativ la crearea locurilor de muncă şi, deci, la îmbunătăţirea situaţiei proprie.

Dacă cetăţenii Republicii Moldova ar cumpăra cu precădere produsele naţionale, atunci contrabanda şi corupţia care o favorizează ar dispărea, iar o dată cu ele ar dispărea şi efectul lor negativ asupra economiei naţionale. Or, contrabanda şi corupţia care o favorizează se hrănesc din banii care provin din vînzarea produselor de contrabandă. Altfel zis, anume persoanele care procură produse de contrabandă fac să existe atît contrabanda, cît şi corupţia care o favorizează. Mai mult decît atît, ar decădea şi trebuinţa de a cheltui banii publici pentru contracararea unor astfel de fenomene. Exemplul trebuie să vină de la membrii societăţii care se disting printr-un nivel superior de raţionalitate şi de tărie a caracterului. După cum arată cercetările efectuate în diverse ţări, aproximativ 40 la sută dintre indivizi imită în mod automat comportamentele celorlalţi, preluîndu-le şi modul de gîndire.

Există oare suficientă inteligenţă în Republica Moldova? Este nevoie de un nivel de inteligenţă pentru a înţelege că procurarea unor produse mai ieftine (de cotrabandă) înseamnă a face o economie care permite îndestularea altor necesităţi şi de un cu totul alt nivel de inteligenţă pentru a înţelege că cumpărarea produselor naţionale (nu provin din contrabandă) conduce la dezvoltarea producţiei naţionale, dezvoltarea producţiei naţionale conduce la crearea locurilor de muncă, crearea locurilor de muncă conduce la creşterea numărului de persoane care pot procura diverse produse, iar cumpărarea unui număr mai mare de produse conduce la dezvoltarea producţiei naţionale şi, concomitent, la o bunăstare a populaţiei. Totodată, este nevoie de putere de voinţă, căci este greu să te abţii de la cumpărarea unui produs ieftin (de contrabandă) cînd eşti puternic presat de o insuficienţă acută de bani.

Acum cîţiva ani, Federaţia Rusă a limitat drastic importul de băuturi alcoolice din Republica Moldova. Ultima a avut mult de suferit din cauza pierderii principalului partener economic în domeniul exporturilor de vinuri, căci viticultura ocupă o poziţie centrală în economia ei naţională. Decît să piardă timp cu reproşuri şi lamentîndu-se ca un pierdant, nu ar face oare mai bine Republica Moldova dacă ar învăţa cum să îşi apere interesele de la Rusia şi să devină un învingător? Ruşii nu au făcut decît să îşi urmeze cu inteligenţă şi caracter propriile interese. Şi apoi, al cui comportament poate fi oare mai uşor şi mai puternic influenţat, al tău sau al altuia?  

Republica Moldova dispune de suficiente posibilităţi obiective de a determina Federaţia Rusă la o colaborare economică mai avantajoasă, îi lipseşte numai inteligenţa şi curajul. Republica Moldova importă o cantitate mare de gaz din Federaţia Rusă. Deci, ea poate condiţiona achiziţionarea în continuare a gazului rusesc cu posibilitatea de a-şi vinde băuturile alcoolice pe teritoriul Rusiei. Desigur, este necesar ca Republica Moldova să se racordeze mai întîi la sistemul românesc de gazoducte, care îi deschide accesul la alţi furnizori de gaz natural. Rusia nu are cum să nu cedeze, deoarece are mult mai mult de pierdut decît de cîştigat şi suficientă minte pentru a-şi da seama de aceasta. La fel poate să procedeze Republica Moldova în privinţa autoturismelor, adică să stabilească o taxă descurajatoare pentru importul acestora din Federaţia Rusă şi, dimpotrivă, să acorde un regim preferenţial României, mai ales că autoturismele „Dacia” au devenit destul de competitive prin raportul preţ-calitate. O pîrghie economică importantă o constituie şi importurile de combustibil, care poate deschide accesul produselor moldoveneşti pe imensa piaţă rusă.   

De altfel, acesta ar trebui să devină, în viziunea noastră, un principiu de bază în politica externă a Republicii Moldova. De ce emisarii ei să nu meargă în ţările care vînd, de exemplu, petrol şi să le propună: Ori procurăm petrol din altă ţară, ori din ţara voastră, cu condiţia că veţi procura de la noi vinuri, covoare, haine etc., adică ceea ce se produce în Republica Moldova? Este preferabil ca ţara exportatoare de petrol să importe o cantitate de bunuri echivalentă cu exportul sau chiar mai mare, dar Republica Moldova trebuie să se mulţumească, pînă la urmă, cu cea mai convenabilă ofertă.

O altă iluzie a constat în speranţa că deschiderea graniţelor va permite companiilor occidentale să vină şi să transforme într-un paradis Republica Moldova. Companiile îşi mută activitatea în alte ţări numai în cazul în care pot obţine un profit considerabil superior. Dar ce le poate oferi oare Republica Moldova? În principal, braţe de muncă! Republica Moldova nu poate însă concura în această privinţă cu multe alte ţări, în care companiile occidentale angajează minori, pe care îi plăteşte mizer şi îi pune să lucreze în condiţii nocive cîte 10-12 ore pe zi, 6 zile pe săptămînă, fără concedii etc., adică în care sclavia înfloreşte (de exemplu, India sau Indonezia), sau în care populaţia este protejată de politica societăţii închise, economiei dirijate şi preţurilor controlate (de exemplu, China), deşi aceasta din urmă se asemănă tot mai mult cu primele, pe măsură ce proprietatea şi economia privată capătă teren. O companie poate veni şi cu intenţia de a nimici producătorul autohton şi a cîştiga astfel o nouă piaţă de desfacere. Republica Moldova se transformă, în realitate, într-un paradis al prostituţiei, pedofiliei şi altor perversităţi, care nu îi aduc deloc respect.

Interesele economice pot fi protejate şi printr-o politică chibzuită în privinţa creditelor şi ajutoarelor financiare. Bunăoară, SUA au oferit credite, aparent generoase, Republicii Moldova, rugînd-o în acelaşi timp să îi respecte drepturile de autor în materie informatică (este vorba despre gigantul american Microsoft). A procedat oare corect că a bătut palma Republica Moldova? Răspunsul la această întrebare este dat de raportul dintre suma promisă de americani şi sumele pe care le vor plăti de acum în colo firmele moldoveneşti americanilor pentru programele informatice. Calculul poate fi precizat prin includerea sumelor realmente încasate de la americani de Republica Moldova, în perioada scursă de la tranzacţie. Poate că este înţelept să tratăm aceste situaţii şi altele asemănătoare prin prisma învăţăturii despre calul troian. Din aceleaşi considerente Republica Moldova ar trebui să fie mult mai prudentă cu sfaturile venite din exterior (de exemplu, de la Banca Mondială).  Chiar dacă ar pleca de la ipoteza că sfaturile ţărilor occidentale şi organismelor internaţionale sunt bine intenţionate, Republica Moldova este nevoită să recunoască că acestea nu sunt întotdeauna competente sau inteligente, judecînd după efectele lor reale supra situaţiei economice din Republica Moldova.

Republica Moldova trebuie să îşi adune curajul şi să înceapă să spună altor ţări sau organisme internaţionale, politicos, dar ferm şi intransigent, că propunerile acestora nu consună cu interesele ei şi să le îndemne sau să propună, la rîndul ei, modalităţi mutual avantajoase de cooperare şi coexistenţă.

În concluzie, vom sublinia că, după obţinerea independenţei, Republica Moldova s-a pomenit într-o lume nouă, care funcţionează conform unor legi diferite de existenţă. De aceea, ea este obligată să îşi schimbe modul de gîndire, iar în consecinţă, modul de organizare şi practicile de acţiune, pentru a-şi croi o viaţă mai bună.

Octavian BEJAN