Autor: Mihai CONŢIU

La ora actuală, Republica Moldova poate fi comparată cu o femeie violată de un grup de criminali, căreia nimeni nu-i poate face dreptate deoarece violatorii sînt tocmai cei care fac parte din completul de magistraţi desemnat să judece cazul. Italienii zic aşa: fotuta e abandonata! Această descriere, poate forţată sau deranjantă, o asociez întregului complex de acţiuni politice menite parcă să înscrie Republica Moldova în rîndul ţărilor care doresc, cu seriozitate şi responsabilitate, integrarea europeană a ţării.

Mesajele pro-europene ale unor lideri politic aşa-zişi adepţi ai integrării Moldovei în UE au cam aceeaşi valoare ca şi promisiunile făcute moldovenilor în campaniile electorale, asta însemnînd, deci, că sînt apă de ploaie, vorbe în vînt, minciuni…

Cînd, de exemplu, România a decis că viitorul ei este unul ireversibil european, absolut toate partidele politice au subscris acestei priorităţi naţionale, indiferent de orientările lor ideologice, dincolo de interesele personale ale liderilor politici de pe Dîmboviţa. Aceşti lideri, conştient sau nu, şi-au asumat şi viitoare riscuri juridice, penale în plan personal. Cînd notez asta mă refer şi la fostul premier român Adrian Năstase, care a înfundat puşcăria tocmai din perspectivele juridice europene de luptă împotriva corupţiei, deşi meritul său este incontestabil în procesul de integrare a României în UE şi NATO.

Acum să revenim la Chişinău. Sînt capabili liderii politici moldoveni de astfel de iniţiative pro-europene temerare? Sigur că nu! Pentru aşa ceva, în primul şi în primul rînd, politicienii moldoveni ar trebui să fie vizionari, să-şi iubească ţara, să se sacrifice pentru ea în numele tuturor concetăţenilor lor pe care-i mint cu neruşinare în campaniile electorale, oferindu-le promisiuni care, din start, nu au cum să devină şi realizabile. Una spun celor de la Bruxelles şi alta fac la Chişinău.

Integrarea europeană a Moldovei nu trebuie să fie o afacere electorală personală a unui lider politic sau a unui partid, ci o prioritate naţională, un subiect care trebuia dezbătut, analizat şi adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor ţării. La ora actuală, spre necinstea liderilor politici „proeuropeni”, proiectul de integrare europeană a ţării se află în faza de eşec. De cinci ani, integrarea europeană a fost doar simulată, căci în dosul acestui circ au regizat şi înfăptuit cele mai crunte fapte banditeşti, al căror scop a fost premeditat să facă din Moldova o ţară indezirabilă pentru UE.

Anti-europenismul a fost stimulat de actualii guvernanţi înainte de 2009

Aşa cum sugeram mai sus, integrarea europeană, ca o prioritate naţională, ar fi trebuit să fie pe agenda dialogurilor politice dintre toate partidele şi societatea civilă, iar asta nu din anul 2009, ci chiar de cînd Vladimir Voronin a iniţiat punerea în practică a Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Pe vremea guvernării comuniste, actualele partide aşa-zis proeuropene, jurnaliştii, comentatorii politici şi pretinşii lideri ai unei anemice societăţi civile simulau şi atunci pro-europenismul. Pentru ei, opţiunea europeană a ţării însemna „jos comuniştii şi Voronin” şi acapararea de granturi europene pentru dezvoltarea aceleiaşi anemice societăţi civile.

Logica, bunul simţ, vizionarismul şi ataşamentul dezinteresat pentru viitorul prosper şi civilizat al acestei ţări ne obligă să constatăm că nu lupta pentru integrarea europeană a ţării a fost scopul fundamental al foştilor anti-comunişti şi actuali guvernanţi, ci obţinerea Puterii cu orice preţ. Ei au substituit pro-europenismul cu penibila lozincă „jos comuniştii şi Voronin”! În realitate, foştii anti-comunişti şi actuali guvernanţi ar fi trebuit, în numele viitorului european al ţării, să fi devenit partenerii de dialog proeuropean de susţinere cu Vladimir Voronin încă de cînd acesta a lansat Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. Una este lupta sau, mă rog, competiţia lor electorală a liberalilor sau democraţilor cu comuniştii, alta este, însă, situaţia în care este vorba despre interesul naţional.

Actualii aşa-zişi pro-europeni n-au înţeles că, pe vremea guvernării comuniste, aveau obligaţia patriotică să se lupte cu PCRM la nivel de programe sau ideologii politice naţionale, dar nu să se baricadeze total în faţa lui Voronin. Puteau, fireşte, rămîne adversari politici, dar trebuia să le fie parteneri pro-europeni ai lui Voronin din chiar momentul de iniţierii Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. Atunci s-a ratat iremediabil şansa unei concilieri naţionale la nivelul tuturor partidelor politice. Altă nuanţă ar fi căpătat şi guvernarea comunistă de pînă în anul 2009. Aşa-zişii pro-europeni au preferat un 7 Aprilie, nu o conciliere naţională al cărei semnal l-a dat chiar Voronin prin iniţierea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Au muşcat şi mîna care le-a oferit un dar preţios

După 2009, politicienii moldoveni proeuropeni s-au comportat cu Bruxelles la fel cum o fac servitoarele cînd fac curăţenie în sala Tronului Regelui – se aşează pe tron, imaginîndu-şi că sînt capete încoronate, fură pe rupte absolut tot ceea ce cred că Regele n-o să observe că lipseşte şi îi prezintă Majestăţii o listă de cumpărături inexistente.

UE nu a fost şi nu este naivă sau neinformată. Faptul că s-a trecut cu vederea peste gravele derapaje democratice săvîrşite de către guvernanţii proeuropeni după 2009 demonstrează că pentru UE nu guvernaţii sînt importanţi, ci întregul popor al Moldovei. Guvernaţii fură, mint şi se duc în uitare, însă poporul rămîne şi rabdă.

În primitivismul lui intelectual şi politic, Mihai Ghimpu îşi imaginează că nu i s-au reţinut flagrantele derapaje anti-europene din vremea în care era preşedinte de ţară şi preşedinte al Parlamentului. Este suficient să amintesc modul în care a sfidat Comisia de la Veneţia, cînd, prin şantajarea membrilor coaliţiei de la guvernarea de atunci, a iniţiat acel contraindicat referendum naţional eşuat, costisitor şi care ar trebui să-i fie imputat penal… Unde, în lume, s-a mai pomenit ca un preşedinte de ţară, fie el şi interimar, să-şi uite telefonul prezidenţial într-o cameră de hotel din Portugalia? Vă daţi seama cu ce fel de oligofreni politici avem de-a face?

Cu toate acestea, Moldova a avut parte de cele mai generoase ajutoare din partea UE, în particular şi a ţărilor europene, precum şi a SUA, dar s-a bucurat şi de atenţia şi sprijinul dezinteresat al celor mai titraţi lideri politici occidentali. „Brînză bună în burduf de cîine”, spune o veche zicală românească! Cam aşa se poate caracteriza încrederea europenilor faţă de unele potăi politice de la Chişinău!

De cinci ani, UE le întinde o mînă generoasă şi plină de daruri politicienilor moldoveni pretinşi pro-europeni, iar ei o şi muşcă pînă la sînge, după ce primesc darurile pe care şi le bagă în propriile buzunare. Au profitat de generozitatea occidentalilor şi au abuzat de absolut orice le permitea funcţiile deţinute, au furat în neştire tot ce era posibil, crezîndu-se eterni sau cu gîndul că după ei poate să înceapă şi Potopul, căci Arca lui Noe deja o şi furaseră.

Sînt atît de îmbătaţi de Putere, de eternitate pe care şi-o imaginează şi pe care o merită, încît, dincolo de „iscusinţa” cu care-şi ascund furturile prin diferite depuneri de conservare externe, îşi imaginează că propriul lor popor şi UE se află într-o anestezie generală permanentă, că nimeni nu le va aminti, într-un final, despre crima din Pădurea Domnească, fraudele de la Banca de Economii şi complicitatea criminală a Băncii Naţionale, vînzarea Aeroportului şi restul hoţiilor.

Integrarea în UE nu presupune neapărat virginitate. Toate popoarele au pete albe şi negre în istoria lor. Diferenţierea dintre el apare în nuanţele în care politicienii abordează prezentul şi perspectivele de viitor ale ţărilor pe care le conduc. În acest context, Moldova pare a fi victima unui incest.

Cît de oneşti vor fi aliaţii noii guvernări cu UE?

Timp de un an, 9 instituţii de stat ale ţării vor fi asistate de consilieri europeni de cea mai înaltă anvergură profesională în domenii. Aceştia au fost nominalizaţi în cadrul unei selecţii desfăşurate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în contextul existenţei unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, cadru în care Chişinăul a cerut UE să sprijine reformele pe care le implementează.

Printre aceste instituţii, se găsesc Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Agenţia pentru Achiziţii Publice.

În acest context sau, mă rog, ca o viitoare corelaţie analitică, vă prezint cîteva accente din declaraţiile făcute de către şeful delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola, într-un interviu pentru „Ora Expertizei”, la Jurnal TV:

„Există o mică voinţă de reformare şi această voinţă e mai mult declarativă.” (…) „…în baza analizei ultimului raport din cadrul Programului de suport pentru reformele din sectorul justiţiei, Uniunea Europeană a transferat mai puţini bani. Am decis să tăiem din tranşa a doua pentru reforma justiţiei din două motive. În primul rînd din cauza lipsei de voinţă politică în reformarea Procuraturii, despre care am vorbit deja, şi lupta anemică împotriva corupţiei. Am transmis, în acest fel, un semnal de nemulţumire.” (…) „Există şi posibilitatea, de exemplu, să anulăm întreaga tranşă.”

„Este necesar să fie adoptată legea cu privire la transparenţa acţionariatului mass-media. Este o problemă care aşteaptă să fie soluţionată de foarte mult timp, pentru că atunci cînd proprietarii sînt cunoscuţi, devine foarte clar dacă o anumită instituţie de presă informează sau face propagandă. Iată de ce cînd sînt cunoscuţi proprietarii adevăraţi, atunci şi politica editorială devine independentă.”

Dacă n-aţi citit cu atenţie, vă rog să recitiţi declaraţiile domnului Tapiola! Aşadar, dacă ţinem seamă de contextul în care Chişinăul a cerut UE să sprijine reformele pe care le implementează prin solicitarea asistenţei unor consilieri europeni (cel al lacunelor evidenţiate de către domnul Tapiola şi realităţile de la faţa locului), atunci despre ce fel de corelaţii putem vorbi?

În primul rînd, întrebarea care se pune este următoarea: Va renunţa Vladimir Plahotniuc la controlul absolut pe care îl exercită asupra Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), conduceri instanţelor de judecată şi altele? Fireşte că nu! Oricît de costisitor ar fi acest control, Plahotniuc nu va renunţa la aceste instituţii efectiv privatizate de el deoarece ele îi garantează: a) controlul cam absolut asupra statului de drept; b) protecţia averilor deţinute şi dobîndite în mod suspect; c) şantajarea şi intimidarea oponenţilor politici prin deschiderea de dosare penale şi multe altele care decurg din toate cele menţionate.

La ultimul punct, cel privitor la şantajarea şi intimidarea oponenţilor politici prin deschiderea de dosare penale, asta nu înseamnă că anumite dosare penale nu ar fi intentate pe nedrept, numai că problema constă în aceea că cel care comandă astfel de „acte de justiţie” poate să fie şi mafiotul şef al ţării.

Cît priveşte transparenţa acţionariatului mass-media la care se referă domnul Tapiola, tot acelaşi Plahotniuc nu are nici un interes ca aşa ceva să se întîmple. După cum notează cunoscătorii în domeniu, Plahotniuc controlează cam 70% din spaţiul mediatic al televiziunilor şi posturilor naţionale de radio, plus piaţa de publicitate. Ştiţi care va fi una dintre cele mai interesante probe prin care PCRM, care susţine Guvernul fără să participe la guvernare, poate să demonstreze că nu are absolut nici o conexiune cu Plahotniuc?

În actuala conjunctură, în mod normal şi democratic, actualul Guvern trebuie să le ofere comuniştilor o serie de pîrghii de control asupra actului guvernării, una dintre instituţiile acestea fiind şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Legal, în spirit european, din această perspectivă, PCRM ar trebui să-l lipsească pe Plahotniuc de abuzul cu care domină piaţa mediatică naţională din Moldova. La fel şi la Procuratura Generală, dacă-şi doreşte o funcţie adjunctă în conducerea acesteia!

Obligaţiile lui Voronin faţă de Moldova

Că ştie sau nu, că vrea sau nu poate încă, Vladimir Voronin îi este dator Republicii Moldova cu ducerea la împlinire a ceea ce şi-a propus prin asumarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. Este, ca să zic aşa, un dulce blestem deasupra capului său. Nu-i va fi uşor, iar asta din cauză că vor apare, într-o astfel de ipoteză, divergenţe majore între Voronin şi Plahotniuc. Numai aşa ne vom convinge că nu există nici o alianţă secretă între ei!

Problema pe care ar putea-o avea Voronin, în acest scenariu ipotetic, constă în faptul că singurul partid proeuropean din Moldova, care are un real sprijin european majoritar, este PLDM, asta însemnînd minoritate proeuropeană în Parlament sau la guvernare. Spun asta deoarece Mihai Ghimpu şi partidul lui sînt prea de mult încătuşaţi de Plahotniuc. Prin invocarea anti-rusismului, pro-românismului şi rudeniile lui sioniste cu Decebal şi Burebista, Ghimpu va găsi tot timpul justificări faţă de ne-dorinţa lui de a se alia la un proiect proeuropean autentic împreună cu PLDM şi PCRM. El confundă de multă vreme lupta împotriva comunismului cu lupta reală, de fapt, împotriva propriului popor!

Voronin le este dator moldovenilor cu visul împlinit al integrării europene, chiar dacă pentru asta va trebui să facă alianţă şi cu inamicii săi politici. Voronin nu-şi poate permite luxul de a face greşeala pe care au făcut-o actualii guvernanţi pe vremea cînd PCRM era la Putere!

A, nu există majoritate parlamentară proeuropeană din cauză că Plahotniuc, Dodon sau Ghimpu nu vor? Păi, realişti fiind, ce nu se poate cumpăra în Moldova? De ce să nu fie cumpărat şi un viitor european, atîta timp cît a fost cumpărat cam orice?

Obligaţiile lui Filat faţă de Moldova

Una dintre obligaţiile majore ale liderului PLDM, Vlad Filat, este aceea de a se elibera din carapacea în care l-au închis unii consilieri rău-voitori sau nepricepuţi de-ai săi. După ce a fost trădat de atîţi foşti aliaţi politici, iar asta din motivaţii obiective şi subiective, acum cînd Moldova se află la cea mai cumplită răscruce istorică, Filat este dator Moldovei şi moldovenilor să redevină liderul naţional care a fost, iar asta cu orice sacrificiu. Nu poţi intra în istorie doar cu răni pe care ţi le-ai desenat singur pe piele!

Ca să fie respectat de către moldoveni şi europenii care-l susţin, Filat are datoria naţională de a ieşi în faţa moldovenilor ca un adevărat lider, ca un Arhanghel şi să denunţe, cu orice risc, absolut mecanismul statului mafiot Republica Moldova. Numai astfel ţara va avea o şansă europeană! El, zilnic sau săptămînal, ar trebui să discute cu moldovenii reprezentativi şi cu toţi liderii de opinie din Moldova, cărora trebuie să le împărtăşească absolut toate priorităţile proeuropene, să se consulte cu ei şi să le ceară mediatizarea acestora, discutarea, dezbaterea lor în spaţiul public.

Filat este obligat să demonstreze moldovenilor că misiunea lui politică nu s-a oprit aici, ci că abia acum începe. Tot el este cel care trebuie să explice celor mulţi ce înseamnă „diversiunea Iurie Leancă”. Se va simţi Filat dator moldovenilor şi istoriei politice a acestei ţări cu acest „sacrificiu”? Va lua taurul de coarne sau îl va ucide ca să-i comercializeze carnea?

Aşchia nu are cum să sară cu mult mai departe de trunchi

Dacă Mircea Snegur, primul preşedinte ex-sovietic al Republicii Moldova, a rămas în istorie ca cel care a vîndut Cetatea Tighina separatiştilor pro-ruşi de la Tiraspol, nici fiica sa, Natalia Gherman, actualul ministru de Externe, nu se lasă mai prejos. Ea nu vinde nimic, ci renunţă sau cedează „justificabil”.

Săptămîna trecută, madam Gherman a spus că nu este cazul ca Republica Moldova să înainteze cererea de aderare la UE cu prilejul summit-ului de la Riga din 21-22 Mai. Tehnic vorbind, cam are dreptate. Dar din perspectivele diplomatice şi ale interesului naţional, Natalia Gherman cam face jocul intereselor ruseşti faţă de Moldova. Reţineţi că fac aceste observaţii în contextul în care Gherman este membră a PLDM, partid care este susţinut de către Partidul Popular European, familie politică europeană care deţine supremaţia în Parlamentul Europei!

În mod firesc, ca ţară care încă nu prea şi-a făcut „temele europene de integrare”, speranţa moare ultima, iar ciocănitul la uşa UE trebuie să fie permanent, ca să se vadă că doreşti ceva şi eşti dispus să te dedici chestiunii în cauză. L-a sabotat sau nu pe Filat Gherman cu această poziţie?

Sigur că, în apărarea ei, Gherman ar putea invoca poziţia reţinută a lui Harlem Désir, secretarul de stat pentru Afaceri Europene al Franței, care la întrevederea bilaterală pe care au avut-o, a spus: „Eu sînt aici pentru a vedea cum se implementează Acordul de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Implementarea acestui Acord va apropia Republica Moldova de UE. La fel implementarea Acordului ar trebui să se desfășoare într-un timp cît mai scurt”. Una este poziţia acestui oficial european, alta, însă, este izmeneala diplomatică şi lipsită de responsabilitate naţională a ministresei de Externe Gherman! Ce naşte din Snegur, şoareci sovietici mănîncă!

Cu ce „i se va permite” lui Gaburici să meargă la Riga?

Spre „ruşinea deontologică” a presei naţionale şi a tuturor păreriştilor politici, premierului Chiril Gaburici nu i-a fost acordat nici un termen de graţie, de probă. Toţi, ca la comandă, au devenit bocitorii cadavrului politic numit Iurie Leancă, iar asta în contextul în care Occidentul a salutat investirea lui Gaburici în funcţie. Atunci în serviciul cui s-au pus detractorii lui Gaburici?

Fireşte, nu cred că Gaburici ar fi un Mesia, dar sînt sigur că nu este incriminabil penal aşa cum este Leancă. Campania de denigrare a lui Gaburici a fost iniţiată de frustrarea lui Leancă pentru că nu a reuşit să devină un prim-ministru etern al Moldovei. Aceasta va continua. Sînt sigur! Plagiatorii politici ai Moldovei vor face totul pentru a-l compromite pe Gaburici pînă în preajma summit-ului de la Riga din 21-22 Mai, atunci cînd Natalia Gherman ar trebuie să depună cererea de integrare europeană a Moldovei în UE.

Guvernul Gaburici este şi va fi subminat prin cele mai satanice acte de sabotaj faţă de aplicarea recomandărilor partenerilor europeni de dezvoltare ai Moldovei, oferite încă de la începutul lunii Martie. Aici este vorba despre un cumul de măsuri şi reforme aplicate pe termen scurt sau mediu, ceea ce presupune că multe dintre acestea ar trebui să fie înscrise în termeni funcţionali de cam, să zicem, 80%.

Spre exemplu, justificabil, în conformitate cu aceste recomandări, ne putem întreba în măsura căror libertăţi de guvernare i se va permite lui Gaburici ca, în termen de o sută de zile, să intervină determinant în sectorul financiar, în problemele cheie şi provocări, în ceea ce priveşte riscurile substanţiale, care necesită acţiuni imediate, în cazul Băncii de Economii, Unibank şi Banca Socială? Nu mai spun că reformele pe termen scurt în cazul acestor instituţii bancare şi a Băcii Naţionale trebuie să fie puse la punct într-un termen mediu de 12 luni…!

Într-un termen de o sută de zile, Guvernului Gaburici „trebuie să i se permită” ca să facă faţă problemelor cheie şi provocărilor din zona sectorului privat şi climatului de afaceri, celor din politica comercială, a finanţelor publice, consolidarea managementului administraţiei publice, combaterea corupţiei etc.

În concluzie, ne întrebăm: Cu ce realizări i se va permite lui Gaburici să se prezinte la summit-ul de la Riga? Cîte din ele vor fi reale? Cîtă putere firească i s-a acordat lui Gaburici pentru transpunerea în viaţă a recomandărilor pe care partenerii europeni de dezvoltare ai Republicii Moldova i le-au înmînat, în cadru festiv, la începutul lunii Martie? I se va permite lui Gaburici să realizeze proiectul european pentru Moldova aşa cum deja l-a şi anunţat? I se va permite lui Gaburici sau i se va da libertatea să reprezinte Moldova la Riga în calitatea constituţională de cel mai reprezentativ om politic al ţării? …Şi multe altele! Vom vedea!