Cabala Speculum

În 1654, apare o altă lucrare, "Cabala Speculum", care avea să fie curînd interzisă. În acea perioadă, instituţia Bisericii deţinea mult mai multă putere decît în prezent. Ea se putea opune cu mai multă uşurinţă decît astăzi în luarea deciziilor, în spiritualitate şi în dezvoltarea ştiinţifică. Pe plan spiritual, biserica susţinea, ca în prezent de altfel, ideea nemuririi sufletului şi răsplata celor drepţi în lumea de dincolo.

În opoziţie cu acestea, se afla în vremea aceea ştiinţa alchimiei, al cărei scop era acela de a găsi Piatra Filosofală, cu care să poată fi obţinut elixirul nemuririi. Desigur, alchimiştii au fost persecutaţi, urmăriţi şi executaţi, dar multe dintre lucrările acestora au supravieţuit pînă în prezent.

Lucrarea "Cabala Speculum" include numeroase gravuri interzise. Prima luata în discuţie se referă la crearea universului. În gravură poate fi observată, în partea de sus, naşterea universului cu Creatorul în mijloc şi primii oameni, un bărbat şi o femeie, în stînga şi în dreapta. Privind cu atenţie, se poate observa că aceştia din urmă sunt legaţi cu lanţuri de întreaga creaţie. Se conturează aici metafora unei idei foarte periculoase în acea vreme.

Privitorul se poate întreba de ce aceşti oameni sunt înlanţuiţi de creaţie, dacă principiul suprem este acela al Creatorului şi dacă nu cumva ar fi posibil ca omul să poată atinge statutul divin.

Cea de a doua gravură arată, în partea superioară, interiorul unei case cu blazon, care ar putea reprezenta oricare casă şi oricare blazon al oricărui mare aristocrat al vremii respective. Coborînd privirea spre partea inferioară, se poate observa însă că la subsolul acestei case există un laborator alchimic, în care alchimiştii trebăluiesc de zor pentru a afla secretul vieţii veşnice.

Din nou, privitorul poate ajunge să se întrebe de ce aristocraţii vremii, care se considerau buni creştini, finanţau în secret cercetări alchimice cînd, conform credinţei, răsplata trebuie să vină pentru cei drepţi în lumea de apoi. Aceste gravuri şi întrebările pe care ele le ridicau nu au fost pe placul Vaticanului care, din nou, a recurs la interzicerea lucrării.

Biblia olandeză

După interzicerea lucrării "Cabala Speculum", se poate concluziona, în mod clar, că ideea obţinerii nemuririi într-un corp fizic nu a fost deloc apreciată de Vatican. Lăsînd la o parte lucrările de alchimie care încearcă să ofere soluţii pentru realizarea Marii Opere (găsirea Pietrei Filosofale şi obţinerea elixirului vieţii veşnice), în anul 1711, apare o lucrare cunoscută simplu ca "Biblia olandeză". 

Cartea nu vorbeşte despre oameni care au obţinut nemurirea prin consumarea unui elixir de viaţă veşnică. Ea duce ideea nemuririi mult mai departe, discutînd direct problema nemuritorilor. Este vorba de oameni care au existat dintotdeauna şi care au fost martori la evoluţia umanităţii din primul moment al existentei sale şi pînă în prezent.
Aceşti nemuritori descrişi de "Biblia olandeză" sunt un fel de observatori. Ei sunt neutri, nu se implică, dar sunt martorii tuturor evenimentelor istorice majore ale evoluţiei umanităţii. Una din gravurile din carte prezintă în partea centrală un astfel de observator, care stă aşezat cu condeiul în mînă şi notează pe un sul de pergament toate întîmplările la care a fost martor. De jur împrejur, gravura prezintă, în mod simbolic, toate aceste întîmplari observate de nemuritor, începînd cu momentul zero. Normal, cartea a fost interzisa şi numeroase exemplare au fost distruse. În ciuda acestor distrugeri, destule exemplare au supravieţuit, putînd fi regăsite astăzi în colecţii particulare.

Grupul oamenilor în negru

Pe lîngă lucrările cu subiect interzis, care au o mare valoare pentru colecţionari, în prezent, există şi lucrări a căror existenţă este negată total, deşi acestea există. "Valkiria Chronicum" este un astfel de exemplu. Deşi a fost recunoscut faptul că ea există într-o colecţie particulară, cataloagele pentru colecţionari care alcătuiesc liste, prin enumerarea cărţilor rare de valoare, o încadrează la mituri, la lucrări pierdute sau inexistente. În România, un astfel de exemplu este "Valkiria Chronicum" care a supravieţuit în două exemplare, unul aflat într-un muzeu din Europa şi celălalt într-o colecţie particulară din ţară. Totuşi, în cataloagele destinate colecţionarilor de profil, existenţa lucrării încă nu a fost recunoscută.

Într-un mod subtil, cărţile interzise şi-au păstrat acest caracter "interzis" şi în prezent. Se poate spune că pe internet există un anumit grad de cenzură în ceea ce priveşte aceste subiecte. Chiar cărţile care au fost prezentate aici sunt greu, dacă nu chiar imposibil, de găsit pe internet, deşi ele au fost scanate de către colecţionari, care au vrut să le facă publice, pentru a se bucura şi alţii de conţinutul lor, conţinutul cărţilor rare fiind foarte important şi apreciat de către colecţionari. În cazul unora, pot fi găsite fragmente disparate sau cîteva gravuri, dar variantele integrale scanate nu sunt de găsit şi, în cazul unor cărţi atît de vechi, nu poate fi vorba de probleme legate de dreptul de autor.

Uneori se vorbeşte despre un grup al oamenilor în negru, care nu trebuie confundaţi cu cei din domeniul ozenisticii. Este mai mult vorba despre un ordin care se pare că a existat încă din cele mai vechi timpuri şi a cărui preocupare principală este ascunderea informaţiilor care ar putea contrazice datele istorice cunoscute. De aceea, unii susţin că istoria ar putea fi un set de minciuni care au fost stabilite prin comun acord şi apoi adoptate ca adevăr istoric real. Este tocmai datoria acestor oameni în negru să se asigure că nimic nu contravine cu acest "adevăr istoric".

Pe lîngă acestea, ordinul negru are şi datoria de a ascunde acele descoperiri care ar putea fi mult prea periculoase pentru omenire. Ei au menirea de a împiedica o evoluţie prea rapida a progresului ştiinţific, care ar putea duce umanitatea la autodistrugere. Pe de o parte, acest ordin negru poate reprezenta un mecanism reglator, care permite păstrarea unui echilibru relativ, dar, pe de altă parte, existenţa şi activitatea lui contravine cu ideea de democraţie şi cu libera circulaţie a informaţiei.
Fără a mai lua în considerare acest lucru, cărţile cu subiect interzis rămîn un subiect deschis. Mereu, într-un loc ascuns sau uitat, pot fi găsite alte astfel de cărţi, pe care umanitatea consideră că le-a pierdut de mult. Studiul acestora poate completa însă cunoştinţele actuale sau poate deschide noi direcţii de dezvoltare pentru ştiinţa modernă.

Yami KAMUI