CREIERUL PRODUCE NEURONI NOI TOATA VIATA
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/65dd8dedc2de97191f9fdf5d799d0813.jpg)
Ştiați că, la orice vîrstă, creierul are puterea de a produce neuroni? De fapt, producția de neuroni noi nu se opreşte niciodată.
Cercetătorii au descoperit că, într-o regiune a creierului implicată în formarea amintirilor şi gestionarea emoțiilor, hipocampusul, neuronii vechi sînt înlocuiţi cu alţii proaspăt produşi din celule stem. Fiecare dintre noi ar avea acest potențial, indiferent de vîrstă. Profesorul Pierre-Marie Lledo spune că experimentele pe şoareci au arătat că această capacitate se poate diminua sau chiar poate dispărea (în condiţii de stres). Însă, într-un mediu propice, neurogeneza la rozătoare s-a triplat în cîteva săptămîni.
Directorul Departamentului de Neuroştiinţe de la Institutul Pasteur anunţă care sînt cele şase principii pentru păstrarea unui creier tînăr pentru tot restul vieţii.
1. Scapă de rutină! Creierul se bazează pe schimbări. Acestea determină celulele stem să producă noi neuroni. Trebuie să ai permanent acea sete de a înțelege şi de a învăța.
2. Luptă împotriva infoobezităţii! Adică a supraîncărcării cu informaţie. Creierul este maleabil, iar informațiile invită în mod direct circuitele să se regenereze. Cu toate acestea, întrebarea care se pune este: ce informații? Ecosistemul digital în care trăim aduce o avalanşă de date. „Informațiile pe care le ştim sînt absolut dăunătoare şi nu încurajează creierul să producă neuroni noi. Dimpotrivă, îl condamnă la anxietate”. Sortează informațiile, alege utilul, acela care ne face să înțelegem, şi scapă de inutil, adică ceea ce ştim deja.
3. Aruncă anxioliticele şi somniferele! Obiectivul lor e să prevină creierul, cel care caută să înțeleagă, să funcţioneze. Consumul acestor medicamente trece creierul pe „pilot automat”. Utilizarea cronică a acestora este, prin urmare, un obstacol în producerea de noi neuroni.
4. Fă mişcare! „Trebuie să luptăm împotriva sedentarismului, deoarece ştiința ne spune că, în timpul activităţii fizice, muşchii produc susbtanţe chimice (factori trofici), care, prin sînge, vor acționa asupra creierului şi în special asupra celulelor stem”. Deci, există o corelație directă între activitatea musculară şi producerea de noi neuroni.
5. Cultivă-ţi empatia! Unele părţi ale creierului nostru, pe care nu le putem controla, sînt stimulate numai atunci cînd ne expunem altora. „Aceasta este ceea ce se numeşte în general, creierul social. Creşte-ţi alteritatea şi creierul tău va fi mai înclinat să producă noi neuroni”.
6. Îngrijeşte-ţi flora microbiană! Foarte recent, s-a demonstrat că există o floră intestinală care comunică în mod constant cu creierul. Dieta noastră are un rol foarte important: consumul de fibre şi alimentația variată încurajează dezvoltarea anumitor specii de bacterii care contribuie la proliferarea neuronilor. În schimb, un regim alimentar monoton şi bogat în zaharuri şi grăsimi promovează proliferarea acelor specii bacteriene care nu mai permit celulelor să producă neuroni noi, indiferent de vîrstă.
Sursa: doctorexpres.ro
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)