Consiliul UE cere politici de reglementare a activităţii ”influencerilor”

Miniştrii Culturii din statele UE au cerut, Marţi, la o reuniune a Consiliului UE, măsuri pentru încurajarea unui comportament responsabil în rîndul "influencerilor" activi pe reţelele de socializare şi dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de reglementare a activităţilor acestora, inclusiv un posibil cod etic, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
În concluziile reuniunii, miniştrii europeni ai Culturii au avertizat asupra impactului "potenţial dăunător" pe care aceste persoane îl pot avea asupra sănătăţii mintale a oamenilor şi asupra democraţiei.
"Europenii petrec mult timp online, ceea ce înseamnă că persoanele influente care creează conţinut pentru reţelele de socializare au un impact mai mare ca oricînd asupra modului în care percepem şi înţelegem lumea", a explicat ministrul belgian al Tineretului, Benjamin Dalle, a cărui ţară exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Prin urmare, miniştrii europeni ai Culturii au cerut Comisiei Europene să dezvolte o abordare politică axată pe alfabetizarea mediatică a "influencerilor" şi pe comportamentul responsabil în activitatea pe reţelele de socializare şi pe platformele video, pentru a garanta respectarea normelor ce guvernează internetul.
În acest sens, textul aprobat urmăreşte să conştientizeze în rîndul creatorilor de conţinut impactul pe care activitatea lor îl poate avea asupra populaţiei prin răspîndirea de informaţii eronate, dezinformare, discursuri de ură şi conţinuturi ilegale sau dăunătoare.
De asemenea, miniştrii europeni au evidenţiat creşterea numărului "influencerilor" minori şi necesitatea ca părinţii sau tutorii acestora să aibă grijă de ei şi să cunoască obligaţiile legale rezultate din folosirea reţelelor de socializare.
În concluziile aceleiaşi reuniuni ministeriale, statele blocului comunitar sunt îndemnate să elaboreze un cod etic destinat "influencerilor" şi să asigure că vor participa la elaborarea aspectelor politicii comunitare privind mass-media, ce pot avea implicaţii asupra activităţii lor, inclusiv folosirea sporită a inteligenţei artificiale.












