COMPATIBILITĂŢI ZODII

Balanţă - Rac
Balanţă şi Rac? Aer zvăpăiat şi Apa capricioasă? Mai bine lasă... Serios, mai bine nu te lega la cap.
De ce? Păi, pentru început, Racul este foarte-foarte-foarte sentimental. Foarte bine, asta dă bine într-o relaţie, ai să spui. Da bine, dar ca şi sarea, dacă e în exces, face rău şi ia tot gustul altor ingrediente. Fiind guvernat de Lună, care e astrul cel mai plimbăreţ, Racul este un nativ capricios şi introvertit. Mă rog, putem să îi spunem "introspectiv", ca să nu se supere, dar realitatea asta este: se schimbă de la o clipă la alta, nu ştii cînd şi de ce s-a bosumflat, durează ore-n şir să-i scoţi supărarea din suflet şi, pe deasupra, nici nu uită. E din cei care iartă, dar nu uită sub nici o formă. Şi cu prima ocazie îţi explică ce rău l-ai rănit acum cincisprezece ani. Iar dacă ai uitat, iar se bosumflă. Diplomaţia te poate ajuta mult în această relaţie, dar atenţie la hipersensibilitatea Racului.
Racul este un nativ foarte complex şi cu o profunzime a sentimentelor pe care tu o consideri puţin cam deplasată. E greu de ajuns sub carapacea pe care o afişează cu grijă, şi adesea o Balanţă se plictiseşte pînă să ajungă în adîncul oceanului.
În plus, este foarte ataşat de cămin. Asta este foarte bine, numai că nu prea-i place să iasă şi să se distreze, preferă o seară liniştită acasă, la televizor. Aşa că, ori pleci singur pe la prieteni şi prin oraş, ori te mulţumeşti să stai acasă. Tu, Balanţă, eşti mult mai analitică decît Racul, iar el este mult mai sentimental decît tine.
Şi dacă tot vorbeam de capacitatea de analiză a Balanţei, nu uita că un Rac nu merge niciodată drept: orice ar vrea sau ar încerca, el o face pe ocolite. Nu neapărat chestia cu mersul înapoi, cît mai ales mersul lui specific: lateral. Nu prea ştie linia dreaptă, nici în sentimente şi nici în alte chestii. Şi deşi lui i se pare normal să facă toate astea, ca să menajeze pe alţii, ca să se menajeze pe sine sau pentru că "aşa e mai bine". Balanţa este mult mai fericită cînd are de-a face cu chestii clare şi cît de cît exacte. Aşa că adesea o să te cam streseze. În plus, din punctul de vedere al unui Rac care se descurcă fără probleme prin oceane de sentimente, Balanţa este prea rece şi prea superficială.
Financiar, Racul este o binecuvîntare la casa omului: are noroc la bani şi ştie să-i economisească, să-i investească şi să facă ceva ca să-i înmulţească. Numai că asta implică şi ceva zgîrcenie. Adică o să se îngrozească atunci cînd o să vadă că tu cheltuieşti prea mult sau că dai banii pe ceea ce lui i se par prostii. Acesta chiar ar putea fi un aspect delicat. Şi dacă tot sîntem la capitolul cu chestii practice, e bine să ştii că Racul este foarte ataşat de casă, în sensul că-i place să aibă o casă frumoasă, îngrijită, îi place să mănînce bine. Aşa că, dacă eşti una din acele Balanţe cărora nu le prea place să stea să tot trebăluiască, ai cam încurcat-o cu Racul.
Racul este foarte romantic, aşa că la început, probabil, o să fie excelent în dragoste. Numai că este şi teribil de posesiv şi de gelos, ceea ce o să te cam calce pe talerele tale de Balanţă.
Într-un cuvînt: mai bine nu.












