COMPATIBILITĂŢI ZODII

Taur - Capricorn
Taur şi Capricorn, Pămînt şi iar Pămînt. Poate o "capră" să stea sub acelaşi acoperiş cu un taur? O relaţie cu mari şanse de reuşită.
Amîndoi sînteţi semne de Pămînt, ceea ce înseamnă că gîndiţi cam la fel şi vă puteţi înţelege sau chiar simţi unul pe altul intuitiv. În primul rînd, Capricornul te inspiră, fiindcă el nu este omul care să stea în vale – capra trebuie să se urce sus pe culmi şi să se caţere pe stînci ca să se simtă în largul ei: e ambiţios şi insistent. Acolo, în vîrf de munte, se simte bine Capricornul, şi are destulă răbdare şi insistenţă ca să-şi atingă scopurile. Este foarte muncitor/silitor. Atunci cînd se apucă de ceva, se dedică şi se implică.
Ca şi tine, Capricornul ştie să învîrtă şi mai ales să administreze banii, aşa că la capitolul finanţe casnice n-o să aveţi de suferit. Viaţa voastră în doi va fi armonioasă, fiindcă fiecare ştie din proprie experienţă ce vrea sau de ce are nevoie celalalt. Deşi adesea are un simţ al umorului foarte dezvoltat, Capricornul este guvernat de Saturn, planeta seriozităţii şi a lecţiilor primite de la viaţă, ceea ce-l face să fie mai serios, mai prevăzător, adesea chiar pesimist: el pune mereu răul în faţă. Vei vedea adesea un Capricorn îndrăgostit că se aşteaptă la dezamăgiri: este influenţa lui Saturn. Aşa că pregăteşte-te să-i dai toate asigurările necesare, toate dovezile de dragoste (pe care nu le cere, dar le aşteaptă...), şi să fii cît poţi tu de fidel(ă). Desigur, această din urmă calitate n-ar trebui să-ţi pună probleme, Taurul este devotat şi fidel de felul lui, nu trebuie să facă eforturi speciale pentru asta.
Saturn face ca amintirile să lase urme adînci şi să nu fie uitate cu uşurinţă. Aşa că nu-ţi răni Capricornul, fiindcă nu numai c-o să sufle şi-n iaurt după aceea, dar va deveni un monument de introvertire şi n-ai să mai poţi scoate nimic de la el. Pămîntul poate fi foarte încăpăţînat. Desi mulţi Capricorni au un deosebit simţ al umorului, îşi deschid mai greu sufletele.
Pe de alta parte, Capricornul adoră senzualitatea pentru care Taurul este atît de renumit, sensibilitatea şi fidelitatea de care poţi tu să dai dovadă. Ba chiar îi plac şi accesele de posesivitate şi de gelozie care se mai ivesc aşa, uneori, dintre coarnele tale. Pentru Capricorn, gelozia este dovada de iubire, nu defect! Şi îl mai şi convinge de seriozitatea intenţiilor sau de profunzimea sentimentelor tale, aşa că ai împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură.
Mulţi Capricorni sînt talentaţi la desen sau la arte, Taurul este şi el atras către artă, mai ales muzică. Adică? Adică o să puteţi comunica foarte bine, intelectual şi sufleteşte. Discuţii lungi, filosofie, chestii de-astea, or să fie un liant excepţional între voi doi.












