COMPATIBILITĂŢI ZODII

Berbec - Balanţă
Berbec şi Balanţă, Foc şi Aer.
Ori vă completaţi, ori vă întreceţi. Între aceste două semne nu prea exista cale de mijloc: totul sau nimic. Însă fiindcă Focul are nevoie de Aer ca de... Aer, şi fiindcă Aerul este şi vînt, căruia-i place să se joace-n pletele Focului, între voi doi este mai curînd totul, decît nimic. Balanţa, semn al echilibrului, este un semn foarte priceput în ale negocierii şi ştie cum să aducă oarece linişte în viaţa ta, dar şi să te incite mereu.
Spre deosebire de Berbecul impetuos şi adesea nechibzuit, Balanţa gîndeşte obiectiv, pe bucăţi, împarte problemele în secţiuni mai mici şi mai uşor de "digerat". Diplomat înnăscut, iubitor al frumosului, cu o blîndeţe specifică dragostei pe care o simbolizează planeta lui tutelara (Venus), Balanţa se pricepe la planuri şi contracte pe termen lung. Iar pentru un Berbec, aceasta este o calitate vitală, fiindcă nativul acestui semn este un foarte bun iniţiator, dar stă mai prost cu îndeplinirea planurilor.
Norocul tău cu Balanţa că se simte mult mai bine într-o relaţie decît în singurătate, aşa că va încerca tot ce este posibil pentru a face relaţia să meargă şi nu va pleca decît atunci cînd lucrurile au luat o întorsătură prea gravă. Balanţa te va învăţa să cedezi sau va face compromisuri de dragul tău, fiindcă va fi fascinată de Focul ce arde-n orice Berbec şi va căuta să stea cît mai mult pe lîngă acesta.
Berbecul vrea în general să cîştige. Cu orice preţ. Aşa că s-ar putea să-ţi cam terorizezi sau intimidezi partenerul, numai ca să iasă ca tine. Cu Balanţa trebuie s-o laşi mai moale şi să fii ceva mai subtil! Nu uita că, deşi metodele Balanţei sînt mult mai rafinate şi mai subtile, ea este cel puţin la fel de hotărîta ca şi tine. Ba chiar s-ar putea să vrea să pună piciorul în prag şi să preia şefia, îi cam place şi ei gustul asta. Si totuşi, ai să înveţi să cedezi, fără măcar să-ţi dai seama, în faţa puterii de convingere a unei Balanţe hotărîte. Fiindcă are într-adevăr o mare putere de convingere. Şi n-ar fi rău să mai înveţi şi tu de la acest diplomat.
Este o combinaţie cu mari şanse de reuşită, aşa că te poţi deja bucura dacă ai întîlnit o Balanţă. Combinaţia asta Venus-Marte dintre voi e una dintre cele mai incitante din zodiac, deoarece împleteşte agresivitatea pozitivă a războinicului cu iubirea plină de erotism a zeiţei frumuseţii. Mai bine de atît nici că s-ar putea.












