CM-2018: GERMANIA, CAMPIOANA EN-TITRE, ELIMINATA!

Suedia s-a calificat în optimile Campionatului Mondial după ce a învins-o pe Mexic în ultimul meci al grupei F, 3-0. Nordicii merg alături de Mexic în optimi după ce Germania a dezamăgit din nou, pierzînd cu Coreea de Sud, 0-2.

Suedia va juca în optimi cu locul 2 din grupa E, în timp ce Mexic va evolua împotriva cîștigătoarei grupei E.

Suedezii au continuat forma bună din meciul cu Mexic și au dominat clar prima repriză. Le-a lipsit însă norocul, nordicii irosind cîteva ocazii importante, prin Granqvist și Berg.

Suedia nu a mai ratat însă în repriza secundă. Fundașul stînga Augustinsson l-a învins cu mult sînge rece pe Ochoa după ce mexicanii greșiseră nepermis în defensivă.

Avantajul a fost majorat 12 minute mai tîrziu, cînd căpitanul Granqvist a executat perfect un penalty.

Mexicanii au fost de nerecunoscut, iar degringolada din jocul lor a continuat. Suedia și-a majorat avantajul după ce Edson Alvarez și-a înscris în proprie poartă în minutul 74.

Profitînd și de jocul rezultatelor, Suedia avansează în optimi de pe primul loc. Acolo se va duela cu locul 2 din grupa E. De partea cealaltă, Mexic avansează se califică la rîndul ei în optimi, de pe locul 2.

Germania a plecat acasă de la Campionatul Mondial încă din faza grupelor după ce a pierdut cu Coreea de Sud, scor 0-2. Trupa lui Joachim Low a terminat ultima în grupa F.

Germanii au plecat în haită pe atac pentru a marca golul calificării, dar au avut parte de o surpriză pe finalul partidei.

Asiaticii au dat lovitura în fața nemților în minutul 90+1 prin Kim Young, însă arbitrul a anulat golul pentru ofsaid. Totuși, acestuia i s-a transmis în cască faptul că trebuie să apeleze la VAR și a făcut-o. După ce a urmărit reluările TV, arbitrul american Mark Geiger a validat golul.

Nemții au forțat atacul în ultimele secunde ale meciului și au atacat și cu portarul, însă sud-coreenii au scăpat pe contraatac și au majorat diferența prin Son Heung-Min.

Campioana en-titre Germania e eliminată, continuînd "blestemul" campioanelor mondiale care la următoarea ediție nu reușesc să treacă de faza grupelor.

Sursa: gsp.ro

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37