Este o treabă foarte delicată să scrii despre bogaţi şi săraci, cam ca şi cum te-ai aventura să scrii despre frumos. Pentru că în ambele cazuri lucrurile sînt foarte subiective şi ţin mai mult de faptul cum sînt ele percepute individual. Unul poate să poarte zece ani o pereche de pantaloni şi să se simtă fericit, alimentîndu-se de la un bogat izvor interior, spiritual şi intelectual, iar altul şi cu trei maşini de lux în parcare nu este mulţumit, pentru că partenerul său are patru. Majorarea salariilor pentru un şir de funcţii de răspundere, pe fundalul unei societăţi sărace şi chinuite, a stîrnit reacţii diferite. Cei care au atribuţie la noţiunea de „bogăţie” doar în calitate de spectatori ai serialelor mexicane, în mare parte au dat a lehamite din mînă, chit „cu cine să te baţi aici”, pe cînd cei care sînt printre beneficiarii acestor majorări au început cu ardoare să ne convingă cît sînt ele de justificate. Ba chiar insistă că de fapt ar trebui şi mai mult să li se dea, pentru că, vezi bine, le merită şi doar aşa se va stîrpi corupţia (chiar nu ştiu că pe lup cît nu l-ai hrăni, tot la pădure caută).

Colegii din presă sigur îşi amintesc de o emisiune la postul public de televiziune, unde un deputat făcea spume la gură şi ne spunea că de fapt „moldovenii nu sînt săraci, ei doar se dau săraci, iar dacă deputaţii vor primi 5 mii de lei, atunci şi calitatea, randamentul lor va fi exact de aşa sumă”. Pe urmă mai apăruse altul, care se tînguia, întrebîndu-se nedumerit cum să supravieţuiască cu un salariu de deputat de 7500 de lei. Cînd îi asculţi pe unii aleşi ai poporului, deseori îţi pui întrebarea: au fost oare aceşti deputaţi mai departe de 30 de km de la Chişinău? Şi în genere, mai simt ei oare pămîntul sub picioare ori nu? Cîţi boieri mai trebuie să fie săltaţi, să ajungă la răcoare, să ajungă din mici „ţari” moldoveni cîrpe de spălat veceurile puşcăriilor ca să se înţeleagă cît de efemere sînt toate. Şi copiii ştiu deja că cu cît mai repede şi mai spectaculos urci, cu atît mai dureros şi jalnic cazi.

Este uimitor şi cît de „cu dublu sens” sînt aspiraţiile europene ale puterii. Europa, în planul identificării persoanelor bogate, este şi mai dură ca Statele Unite. Aici să fii bogat public, adică evident „putred de bogat” este de prost gust, mauvais ton. În aceste părţi ale lumii, milionarii umblă în blugi roşi, în maiouri cu imaginea lui Mickey Mouse, arătînd ca pensionarii noştri cînd merg la „fazenda” de 6 ari. Uneori, milionarii sînt „trădaţi” de vreun accesoriu superbogat de tipul vreunui ceas, dar, niciodată, dacă e vorba de un bogătan din Europa, acesta nu se va deosebi din mase. Un fel de milionari liniştiţi, care fac mari acte de caritate, dar despre care nu se arată la ştiri. Cu o vestimentaţie obişnuită, maşini practice, funcţionale şi verificate, poate doar mănîncă în restaurante de lux. Dar în asemenea locaţii astăzi îşi pot permite să meargă chiar şi unii jurnalişti mai răsăriţi sau mai descurcăreţi de pe la noi.

Cu cît însă e mai aproape de hotarul ex-sovietic, cu atît e mai stufoasă şi mai colorată coada de păun a celor care se consideră oameni cu bani. Automobile neapărat din cele care „a arătat la televizor că sînt „krutîe”, boarfe numaidecît cu însemnul unei firme cunoscute, purtate indiferent de faptul se potrivesc sau nu cazului, ţinutei şi aspectului, cu hostropăţuri de familie, despre care neapărat trebuie să se facă reportaj la TV.

Producţia umoristică abundă în schiţe de genul „cum ştiu să se petreacă ai noştri”, care fac să roşească aborigenii din alte state, dar cîtă mîndrie în aşa-zişii ai noştri... Trist, foarte trist e tabloul ospăţului pe vreme de ciumă. Am văzut odată feţele unor ospătari într-un restaurant din România, cînd în locaţie a dat busna un grup de basarabeni aghezmuiţi. Se vede că ştiau, din experienţă, că îi aşteaptă un coşmar cu „hai, băietu, un picor încolo şi altul înapoi”. Atît de ridicolă este această mîndrie „ian, hai, să arătăm noi, cum pot moldovenii!”. Ce treabă au moldovenii, în majoritate cuminţi, ascultători, harnici şi respectuoşi, cu mîndria acestor conaţionali, care îi uimesc, dar mai mult îi fac să rîdă pe europeni. Ei se pare că pricep destul de bine că aceşti bani nebuni în care se lăfăie această cohortă de „scăpătaţi” sînt de fapt bucăţi ţapene de buget naţional, terenuri zdravene de pămînt, smulse cu rădăcină din patrie şi băgate prin buzunarele stăpînilor de automobile exclusive şi papuci din piele de burtă de crocodil. Tare mai seamănă această fandoseală de moldoveni deveniţi bogaţi peste noapte cu mîndria unor căpetenii de trib semianalfabeţi, care şi-au tras pe ţeapă neamul şi au rupt-o „la civilizaţie” să cheltuie cît mai zgomotos galbenii. N-am înţeles, nu înţeleg şi nu cred că voi înţelege vreodată această mîndrie de clovni. La fel cum nu înţeleg pe care moldoveni i-a avut în vedere deputatul sus-amintit, cînd a spus că „nu sînt săraci, doar se dau aşa”.

Lilia GRUBÎI