CINCI ZODII DISPERATE DUPA ATENTIE. AR FACE ORICE PENTRU APRECIEREA CELOR DIN JUR

Aveți o nevoie aproape compulsivă de a fi apreciaţi? Cînd aflaţi că o persoană nu vă place, sînteţi gata să faceţi tot posibilul pentru a-i schimba părerea? Atunci este posibil să fiţi unul dintre semnele zodiacale care ar face orice pentru a fi plăcute de cei din jur.

Deseori această dorinţă poate deveni o obsesie care vă poate afecta viaţa, fiind întotdeauna predispuşi să controlaţi fiecare vorbă sau acţiune, în funcţie de persoanele cu care intraţi în contact. Astrologii vă sfătuiesc să vă consumaţi această energie prin a lucra mai mult cu propria persoană, deoarece această nevoie de a ne face plăcuţi de oameni, este de fapt o nevoie de apartenenţă, de acceptare în societate. Aveţi mai multă încredere în talentele şi capacităţile voastre, iar beneficiile nu vor înceta să apară.

SĂGETĂTOR. Indiferent că este doar ceva temporar sau de durată, Săgetătorul va dori să devină prietenul vostru cu orice preţ. Pentru a primi încredere, acest semn zodiacal are tendinţa de a spune „da” la absolut orice i se cere şi nu va refuza niciodată să acorde ajutor sau să facă vreun lucru extravagant sau nebunesc, doar pentru a simţi că face parte din grup. Nu va conta niciodată că are deja planuri bine stabilite, dacă îi veţi cere să le amîne pentru a vă însoţi într-o excursie. De asemenea, nici nu va face remarci nepoliticoase, care să dea de gol ideea că nu este de acord cu situaţia în care este pus, ci va vedea mereu o parte plină a paharului. Partea mai puţin pozitivă este că atunci cînd acceptaţi orice vi se propune, renunţaţi la propria persoană, la caracterul pe care îl aveţi şi la imagine. Sfatul specialiştilor este să vă prioritizaţi aşteptările şi să vă gîndiţi dacă merită să depuneţi tot efortul, timpul sau energia, doar pentru a fi privit cu ochi buni.

BALANŢĂ. Balanţele au nevoia de a se simţi apreciate de cei din jur, motiv pentru care îşi aleg de fiecare dată atent cuvintele, înainte se a spune ceva. Dacă într-o anumită situaţie, părerea lor este diferită şi ar putea fi contrazisă, preferă să menţină tăcerea, în loc să-şi spună punctul de vedere, mai ales dacă acest lucru ar face o persoană să nu le mai placă. Dacă nu arătaţi celor din jur o imagine reală a personalităţii voastre şi afişaţi doar ceea ce vor aceştia să vadă, nu veţi reuşi niciodată să vă impuneţi şi să luptaţi pentru lucrurile pe care le consideraţi importante şi în care credeţi cu adevărat.

Astrologii recomandă să fiţi cinstiţi cu ideile şi opiniile voastre, indiferent dacă acestea nu se suprapun cu vocea majorităţii. Fiţi naturali, iar cine va considera că aveţi dreptate şi va urma drumul pe care îl alegeţi, vă va deveni prieten cu adevărat.

TAUR. Acest semn zodiacal preferă să îşi rezolve întotdeauna singur problemele, fără să ceară ajutor la nevoie, deşi deseori ajunge în situaţii complicate, pe care nu ştie să le gestioneze. Teama că cei apropiaţi nu îl vor mai plăcea în momentul în care acesta arată semne de neajutorare sau este pus în dificultate, îl face să ţină totul ascuns.

Specialiştii recomandă să lăsaţi aceste temeri deoparte şi să vă bazaţi pe cei apropiaţi la nevoie. Nu sînteţi obligaţi să vă descurcaţi singuri, apelaţi la prieteni şi veţi primi respect, arătîndu-le astfel că aveţi încredere în ei. Nu este jenant să recunoaşteţi cînd nu ştiţi să rezolvaţi anumite sarcini sau proiecte, din contră, este o dovadă de putere care vă va aduce multe beneficii în viitor.

PEŞTI. Peştii îşi doresc atît de mult validarea celor din jur, încît ar face orice pentru a se face remarcaţi şi plăcuţi. Nu contează dacă se îndoiesc de vreo cerinţă, va face orice lucru nebunesc pentru a dovedi că merită să fie consideraţi de încredere. Dacă un prieten i-a rănit o dată, Peştii vor ierta, dacă vor fi răniţi şi a doua oră, ei vor trece cu vederea.

Nu vor să rămînă singuri, ci să aparţină neapărat unui grup, aşa că tind să renunţe la credinţele, opiniile şi dorinţele lor, pentru binele celor din jur. La serviciu sînt genul de colegi care ar face toată treaba, inclusiv pe cea a colegilor dacă aceşti cer ajutor şi nu, nu pentru titlul de „angajatul lunii”, ci pentru că îşi doresc cu ardoare să fie plăcuţi. De oricine, oricînd.

Specialiştii recomandă să vă gîndiţi şi la binele vostru, iar în situaţiile în care, în interior vă spuneţi că nu sînteţi de acord cu ceea ce se întîmplă, să luaţi atitudine şi să vă spuneţi părerea, indiferent de cum ar putea ea fi interpretată.

GEMENI. Imaginea este foarte importantă pentru Gemeni, iar cine încearcă să o strice, devine în mod direct un adversar pentru această zodie. Cei aflaţi sub acest semn zodiacal adoră să vorbească, de fapt, sînt cunoscuţi pentru talentul lor de a pălăvrăgi ca o moară stricată, lucru benefic de multe ori. Au întotdeauna cuvintele bine pregătite, iar umorul este cheia succesului lor. De fiecare dată cînd intră în contact cu o persoană nouă, fac tot posibilul pentru a le crea o imagine plăcută, iar felul lor sociabil îi transformă într-o carte deschisă. Un lucru mai puţin pozitiv este faptul că această zodie poate exagera uneori, iar aceste încercări de a spune lucruri, doar pentru că cei din jur vor să le audă sau de a adopta o atitudine pozitivă, doar pentru a mulţumi persoanele apropiate, poate fi dăunătoare de-a lungul timpului.

Specialiştii recomandă să nu vă îndepărtaţi de la valorile pe care le aveţi cu adevărat şi să nu le ascundeţi, în faţa nevoii de a vă face remarcaţi prin poveşti sau acţiuni extravagante. Umorul şi firea sociabilă sînt îndeajuns pentru a face o impresie plăcută.

Sursa: observator.tv

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40