Un fenomen care este oglinda mizerabilă a unei Țări ori a unui oraș

Autor: Mihai CONȚIU

Cînd abordez acest subiect extrem de sensibil – cerșetoria –, am în amintire imaginea acelor băbuțe sărmane pe care foamea disperată și sărăcia le-a scos din casă pentru a cerși cîțiva bănuți pentru o pîine ori un medicament, dar și realitatea existenței unor rețele organizate de cerșetori. Ceșetoria este un fenomen existent în cam toate Țările lumii, dar cu diferențele de rigoare. În Statele bogate, există și cerșetori localnici, numai că pentru aceștia cerșetoria este un mod de viață liber asumat, un fel de modă a lor, iar asta nu pentru că nu ar avea posibilități să cîștige bani cinstiți dintr-o muncă oarecare. Cei mai mulți cerșetori din aceste Țări prospere sunt, de regulă, emigranții, iar această realitate am constatat-o, personal, în mai multe orașe occidentale în ultimii 34 de ani.

Fenomenul cerșetoriei, de regulă, oglindește gradul de civilizație și prosperitate a unei națiuni. Sunt oameni disperați care nu au șansa unui serviciu, care au pensii mizerabile ori se trezesc în stradă din pricina vreunei tragedii familiale și ajung să cerșească pentru a mai prinde o zi de viață. Cine-i de vină de existența acestei ”ocupații” și cine ar trebui să o descurajeze? Firește că Statul și Primăriile! În multe Țări, există numeroase orașe în care Consiliile Locale au decis interzicerea cerșetoriei. În România, Consiliul Local al orașului Baia Mare a decis interzicerea cerșetoriei. În această nouă realitate, polițiștii locali pot aplica amenzi de pînă la 1.500 de lei românești celor care oferă bani cerșetorilor.

Orașul suedez Eskilstuna, aflat la Vest de capitala Suediei, Stockholm, a devenit prima localitate din această Țară în care cerșetorii au nevoie de un permis pentru a avea dreptul să cerșească pe străzi. Un astfel de permis costă 250 de coroane suedeze (23, 3 euro) și este valabil trei luni. Prefectura de Poliție din Paris a interzis cerșitul pe Bulevardul Champs-Elysees, iar în orașele Marsilia, Nisa, Montpellier și Chartres cerșetoria este ilegală. În Italia, cerșetoria este interzisă în orașele Verona și Veneția, iar persoanele prinse cerșind sunt amendate cu 100 de euro și banii obținuți din cerșit sunt confiscați. În unele Țări membre ale UE – Danemarca, Grecia, Marea Britanie sau Ungaria – cerșetoria este interzisă. În Ungaria, este interzis legal chiar și scormonitul prin coșurile de gunoi, oricît de flămîndă ar fi acea persoană.

În Austria, unde landurile federale au legislații diferite în funcție de tot ceea ce este manifestarea socială, cerșetoria este interzisă în unele entități federale, la fel ca și în Germania. În Belgia, primarul din Charleroi le-a impus cerșetorilor anumite zile și locuri în care pot cerși. Totodată, legislația belgiană permite cerșitul cu condiția ca cerșetorii ”să nu inoportuneze” – să nu-i tragă de mînecă pe oameni, să nu devină amenințători sau să rămînă îndelungat lîngă masa la care te afli pe o terasă, bar sau restaurant sau să rămînă mult timp lîngă masa unui client, cu ochii umezi și mîna întinsă după ce sunt refuzați. Un astfel de cerșit este asimilat cu hărțuiala și poate duce la expulazarea din Țară, chiar dacă cerșetorii respectivi sunt cetățeni europeni, așa cum este cazul romilor români și bulgari. Totodată, este strict interzis cerșitul cu copii, în condițiile în care trebuie să meargă la grădiniță sau școală, care sunt gratuite.

V-am oferit aceste exemple din diferite Țări europene ca să înțelegeți mai bine de ce se impune interzicerea cerșetoriei în Chișinău, pentru început, dar și în restul orașelor moldovnești. Cerșetoria din Chișinău, de exemplu, se practică în două dimensiuni – cerșetorii care sunt solitari, adică pe cont propriu, și ”cerșetoria controlată”, în care există un ”patron mafiot” al unei bande de cerșetori care îi dau patronului cea mai mare parte a cîștigului din cerșit, în schimbul ”protecției”.

În urmă cu cîțiva ani, o astfel de bandă își făcea veacul prin fața Casei Presei și în anumite zone ale străzii 31 August 1989. Mafiotul care îi controla îi dotase inclusiv cu cărucioare electrice pe cei invalizi. Cunosc un caz în care un astfel de cerșetor a acceptat ”voluntar” să-i fie amputate picioarele ca să stîrnească mai multă milă trecătorilor. Sunt cerșetori ”profesioniști” care cîștigă, pentru protectorii lor, dublu față de salariul lunar al vreunui profesor sau medic milostiv care le dă cîțiva bani. Sigur că această cerșetorie organizată este treaba Poliției, iar cerșetorii ”eliberați de sub protecția celor care-i stăpînesc” și cei solitari ar trebui să devină o treabă exclusivă a Primăriei.

Prin urmare, Primăria este obligată să-i identifice pe toți cerșetorii, să le constate realele lor nevoi, să le ofere adăposturi sociale și hrană zilnică, iar celor ”valizi” să le dea șansa să lucreze, adică să măture străzile, să întrețină curățenia în spațile dintre blocurile de locuințe și tot felul de astfel de munci necalificate. Bani pentru așa ceva există în Primărie, iar asta în condițiile în care ar trebui să simplifice radical cheltuielile de milioane cu concerte inepte, cu caracter electoral ori plătite din grandoarea unui primar care vrea să-și cîștige astfel o popularitate efemeră, costisitoare și sfidătoare.

Nu vă cerșesc aprobarea celor scrise, ci vă invit să analizați cele arătate și să judecați singuri dacă am sau nu dreptate!