CE RISCURI TE ASTEAPTA IN VIATA, IN FUNCTIE DE ORA NASTERII TALE

(continuarea din numărul precedent)
15.00 – 17.00 ora Maimuței
Îndemînatică, curioasă și jucăușă, Maimuța este plăcută de mulți. Cu toate acestea, face uneori gafe și glume nesărate care jignesc și este posibil ca prietenii să renunțe la un moment dat să o mai ierte. Marele tău risc este să pierzi în viață oamenii pe care te bazai!
17.00 – 19.00 ora Cocoșului
Populari, amuzanți și curajoși, Cocoșii ies în evidență și se bucură de faimă, mai ales dacă sînt ambițioși pe plan profesional. Cu toate calitățile lor frumoase, există o doză de naivitate care le dăunează. Dacă ești născut în ora Cocoșului, marele risc este să fii înșelat cînd te aștepți mai puțin. Fii prudent cînd te implici în situații necunoscute!
19.00 – 21.00 ora Cîinelui
Spiritul de sacrificiu este, poate, cea mai evidentă trăsătură a nativilor Cîini. Au multe calități, sînt buni familiști, pașnici, iubitori, îngăduitori, dar au un spirit de rezistență care poate fi enervant uneori. Dacă te-ai născut în acest interval, scoate în prim plan calitățile și ai grijă să nu fii prea încăpățînat. Dacă te ascunzi în spatele opiniilor tale, nu vei învăța nimic de la ceilalți!
21.00 – 23.00 ora Porcului
Nativii din semnul Porcului sînt prietenoși, deschiși și săritori. Le place să fie amabili cu toată lumea, dar sînt momente cînd sînt prea serviabili și optimiști, iar cei din jur pot profita de acest lucru. Dacă ești născut în ora Porcului, ai grijă să te ferești de profitori toată viața ta și să nu te lași intimidată de personalitățile puternice!
Sursa: libertatea.ro












