Castile noastre de ieri si de astazi

Auzisem undeva o glumă precum că „Bărbații cînd întîlneau o fată pe drum își dădeau jos pălăria de pe cap, acum însă își scot căștile din urechi. „Ei bine, mai mult sau mai puțin, acesta este un adevăr al secolului în care trăim. Căștile constituie un accesoriu de neînlocuit atunci cînd vorbim despre antrenamentele noastre de la sală, despre momentele în care vrem să ne detașăm de lumea exterioară savurînd notele pieselor preferate sau pur și simplu cînd avem ceva de făcut și nu vrem să-i deranjăm pe cei din jur.

137 de ani de căști audio

În urmă cu aproape 137 de ani, căştile aveau cu totul altă formă, erau grele și se foloseau doar de către operatoarele de la centralele telefonice. Asta se întîmpla la finalul secolului XIX, mai exact în 1881. A fost nevoie să treacă ceva timp ca în anul 1910 Nathaniel Baldwin, un mormon din Statele Unite ale Americii, să inventeze o formă a căștilor care puteau fi transportabile. Primul lor scop a fost să amplifice semnalul de la telefoane sau radio şi nu erau prea răspîndite. Abia spre sfîrsitul anilor 30 au început să fie comercializate şi asta pentru că firma Beyerdynamic a reușit să le dea un design și o utilitate comercială. O nouă etapă în istoria căștilor a început cînd muzicianul John C. Koss a inventat primele căști stereo în 1958. Erau mari și erau suficient de incomode. Practic, doar DJ-ii de radio și piloții de avioane le foloseau - aceștia din urmă le foloseau ca să audă comenzile de la turnul de control. Epoca de aur a căştilor a venit cînd s-a inventat walkmanul, un strămoș al mp3-player-ului care avea casetă cu bandă, pentru cei născuţi după 1990. În felul acesta, căștile au devenit cel mai bun prieten al iubitorului de muzică. De atunci, practic tot ce s-a produs în zona de divertisment, de la computere și televizoare la mp3-playere şi telefoane mobile, este compatibil cu acest accesoriu.

Progres tehnologic și în urechi

Trăim într-o perioadă în care se înregistrează un ritm de progres tehnologic accelerat, iar acest fapt se observă atunci cînd înțelegi că noile tale căști pe care ți le-ai cumpărat recent îți oferă mai multe posibilități decît o simplă audiere de melodie. La momentul actual există o diversitate de modele de căști: de la cele mari, care acoperă urechea, pînă la mărimea unei mărgelușe mărunte. Acestea se deosebesc nu doar prin formă dar și prin modalitatea de conexiune. Dacă pînă nu demult acest accesoriu putea fi conectat doar prin cablu, acum poți să îl conectezi și prin Wi-Fi sau Bluetooth. „Smart” căştile de astăzi îți măsoară pulsul, îți numără pașii pe care i-ai făcut pe parcursul zilei. Dacă te-ai dus la sală și ți-ai dat seama că ți-ai uitat telefonul acasă, nu trebuie să-ți faci griji. Vei asculta piesele stocate anterior în memoria internă a căștilor, în plus acestea vor memoriza toate datele  despre antrenament care ulterior vor fi transmise în aplicația pentru sport S-Health.Un astfel de exemplu de căști este Samsung Gear IconX.

Protejat este cel ce se protejează

În momentul în care începi să răscolești internetul, riști să fii invadat  de o sumedenie de articole și imagini video despre cum îți afectează căștile audio sănătatea. Căștile pun în pericol auzul și conduc la afecțiuni frecvente ale urechii interne și mijlocii, iar în cazuri extreme, chiar la surditate. Da, acest risc a existat și va exista, dar atîta timp cît vei respecta anumite reguli în utilizarea acestui accesoriu, nu vei fi afectat.

Iată cîteva din ele: alegeți doar căști de calitate; ascultați muzică la volumul care nu întrece 60% din maxim; folosiți căștile nu mai mult de o oră pe zi; scoateți căștile din urechi atunci cînd dormiți; nu împărți căștile cu nimeni; scoateți căştile din urechi atunci cînd treceți drumul.

Cristina Chistol, student, USM, Jurnalism

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:54
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:21
05.02.25 - 00:08
04.02.25 - 13:17