Castelul Corvinilor din Hunedoara

Inclus, şi el, pe lista celor mai bîntuite castele ale Europei, Castelul Corvinilor este simbolul oraşului Hunedoara şi un exemplu important de arhitectură gotică din Transilvania. Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor, cetatea ridicată în secolul XV, de către Ioan de Hunedoara, se mîndreşte şi cu numeroase legende. Cetatea avea dublu rol, atît strategic, cît şi de reşedinţă feudală. Din acest motiv, castelului i-au fost adăugate, în timp, camere de onoare precum şi noi turnuri. Blazonul familiei nobiliare a Corvinilor prezintă un corb care ţine în cioc un inel de aur.

Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a avut un fiu nelegitim cu o femeie de o frumuseţe rară din Ţara Haţegului, dar, pentru a o proteja de necinste, regele i-a aranjat căsă­toria cu Voicu, unul din bravii săi oameni de încredere. În plus, i-a lăsat şi un inel pentru copil, ca acesta să poa­tă fi recunoscut peste ani, cînd avea să vină la Curte. Legenda spune că, într-o zi, un corb ar fi furat inelul, iar tînărul Ioan de Hunedoara l-ar fi ucis cu o să­geată. Astfel, inelul a fost recuperat, iar regele, im­presionat de cele întîmplate, a decis să transforme imaginea corbului în simbolul de blazon al familiei Huniazilor.

Despre fîntîna din curtea interioară a castelului se spune că ar fi fost construită de trei prizonieri turci. Acestora li se promisese libertatea în schimbul cons­truirii fîntînii, dar după ce au muncit 15 ani pen­tru a găsi o sursă de apă potabilă, nu au mai fost elibe­raţi. Legenda este susţinută şi de inscripţia de pe fîntînă, care spune: "Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lîngă biserică". Din acest motiv, turiştii turci, şi nu numai, aruncă monede în apă, pentru a răsplăti cumva truda prizonierilor. De asemenea, sub Sala Cavalerilor, există o celulă în care se spune că a fost ţinut închis Vlad Ţepeş, captiv multă vreme la curtea "rudelor" lui româneşti, devenite regi ai Ungariei. Legenda spune că, silit să mănînce şobolani, ca să supravieţuiască, şi-ar fi pierdut minţile, devenind... Dracula.

Pe lîngă toate aceste poveşti, numeroşi turişti sosiţi să viziteze castelul au surprins siluete fantomatice în fotografiile făcute în incintă. Publicate pe Internet, fotografiile au făcut înconjurul lu­mii şi au adus Cas­telul Corvinilor în topul celor mai bîntuite castele din Europa. În plus, cu cîţiva ani în urmă, niş­te turişti au reuşit să îi pă­că­lească pe paznici şi să rămînă fără ştirea acestora în castel, peste noapte. A doua zi, au ieşit din castel înspăi­mîn­taţi şi plini de răni şi vînătăi. Ei au declarat că peste noapte ar fi fost ţinuţi prizonieri de o fan­tomă foarte violentă, care i-ar fi lovit în mod repetat, provo­cîndu-le respec­tivele răni.

Castelul Cantacuzino de la Buşteni

Realizat la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, Castelul Cantacuzino din Buşteni a fost finalizat în anul 1911. Pînă în 1948, castelul a aparţinut fami­liei Cantacuzino, după care, în urma naţionalizării, acesta a ajuns să fie folosit pe post de sanatoriu, de că­tre Ministerul de Interne. Du­pă re­trocedare, picturile ori­ginale au început să fie restaurate. Astfel, în pavilionul central pot fi admirate portretele membrilor familiei din ramura munteană a Cantacuzinilor, împre­ună cu co­lec­ţia heraldică a blazoanelor fa­miliilor în­rudite prin alianţă. Re­cent transformat în mu­zeu, cas­telul poate fi vizitat. Nu pu­ţini au fost turiştii care, în timpul vizitei, au făcut poze în care, spre surprin­derea lor, au apărut acele sfere luminoase, cu­noscute sub denumirea de "orbi".

Familia Cantacuzino a avut o istorie tumultuoasă, mulţi dintre membrii ei murind de moarte violentă. Nu doar Castelul Cantacuzino este bîntuit, ci şi întregul domeniu al acestuia. Există anumite zone unde noaptea se aud sunete înfricoşătoare. De asemenea, dacă se fac poze în anumite locuri de pe acelaşi domeniu, cu sau fără blitz, în ele apar siluete negre, "orbi" care emit lumină proprie, sfere luminoase care zboară printre copaci şi dîre de fum albicios, acolo unde cu ochiul liber nu se poate vedea nimic.

Castelul Iuliei Haşdeu

Bizar prin arhitectura lui, total nepotrivită cu stilul caselor prahovene, Castelul Iuliei Haşdeu a fost construit de către bătrânul Haşdeu în conformitate cu indicaţiile pri­mite în timpul unor şe­dinţe de spiritism, de la fiica sa, trecută în nefiinţă. Copil pre­coce, cu care tatăl se mîn­drea foarte mult, Iulia Haşdeu a murit la vîrsta de doar 19 ani, în anul 1888. Îndurerat, bătrânul Haşdeu s-a dedicat în totalitate a­min­tirii fiicei sale. Dorind să intre în contact cu spiritul acesteia, scriitorul a încercat să îi simtă prezenţa în cavoul în care trupul acesteia fusese îngropat, la Cimitirul Bellu din Bucu­reşti, şi se spune că ar fi reuşit. Astfel, conform instruc­ţiunilor primite de la spiritul fiicei sale, Haşdeu cons­tru­ieşte, în doar trei ani, întregul castel de la Câm­pi­na, conceput în aşa fel, încît să faciliteze comunicarea tatălui cu spiritul fetei.

Castelul este construit avînd la bază principiul numerelor 3 şi 7 şi este plin de simboluri la tot pasul. Se spune că spiritul fetei intră în castel printr-o cameră obscură, legată de camera de alături printr-o gaură perfect rotundă. Aici, tatăl şi fiica ţineau sesiuni de fotografiere spiritistă, tatăl încercînd să surprindă în poze imaginea spiritului fetei sale. Localnicii declarau că, noaptea, Iulia Haşdeu putea fi auzită cîntînd la pian, în aplauzele tatălui. În alte nopţi, bătrînul Haşdeu ieşea la geam şi urla ca un lup. Altă dată, cîţiva localnici au văzut chiar spiritul fetei, perfect materializat, ieşind pe terasă cu un buchet de margarete în braţe. A doua zi, un măturător a găsit pe jos, lîngă gardul castelului, mar­garete, deşi sezonul acestora trecuse demult. Chiar şi în prezent, localnicii susţin, în continuare, că noaptea pot fi auzite melodiile cîntate de Iulia la pian, însoţite de aplauzele şi laudele tatălui.

Castelul de la Poenari - Argeş

Construită de familiile unor boieri ai lui Vlad Ţe­peş, în apropierea părţii argeşene a Transfăgă­ră­şanului, Cetatea Poenari a fost ridicată ca pedeapsă pentru uciderea lui Mircea, fratele domnitorului. Legenda spu­­ne că pentru lipirea pie­tre­lor a fost folosit mortar amestecat cu sînge de om. În trecut era practicat un obicei conform căruia cel care voia ca cetatea cons­truită de el să fie puternică şi să dăinuiască trebuia să sacrifice un om viu, între zidurile construcţiei. În multe cazuri, nu era sa­crificat doar un singur in­divid, ci mai mulţi: băr­baţi, femei şi copii.
Nu se ştie cu exactitate cîţi oameni au fost sacri­ficaţi pentru construirea Cetăţii Poenari, dar lo­cal­nicii susţin cu certitudine că această cetate este bân­tuită de spiritele celor care au murit la construcţia ei. Unii istorici susţin că ar fi fost vorba de 1.500 de sa­crificii umane, în timp ce alţii reduc numărul la cî­teva sute. Un lucru este cert: lucruri stranii se în­tîm­plă în cetate, mai ales după lăsarea serii. Spiritele celor decedaţi se manifestă violent, oameni şi animale fiind adesea atacaţi de entităţi invizibile, mai ales după lăsarea serii. 

Yami KAMUI