CAPUL UNEI RETELE DE PROXENETI, CONDAMNATA SI ANUNTATA IN CAUTARE, A FOST RETINUTA DE INI

O femeie în vîrstă de 63 de ani, organizatoarea unei rețele de proxeneți, numită „Mamașa”, condamnată în anul 2017 de instanța de judecată la 11 ani de închisoare cu executare, pentru proxenetism și trafic de copii în scopul exploatării sexuale în prostituție, a fost reținută la 10 iunie de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, femeia originară din municipiul Chișinău, a fost anunțată în căutare națională, interstatală și internațională din anul 2017.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că, pe parcursul anilor 2009 – 2014, femeia, împreună cu alte persoane a format un grup criminal organizat, astfel au recrutat și îndemnat la practicarea prostituției mai multe tinere, printre care și minore.

Victimele erau plasate într-o casă din municipiul Chișinău, supranumită în grupurile de profitori de prostituate „Dom 2”. Aceasta a fost plasată în arest în Penitenciarul Nr. 13.