CAMPIONATELE NATIONALE UNIVERSITARE 2018, SE VOR DESFASURA SUB PATRONAJUL PRESEDINTELUI R. MOLDOVA
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/bc95103488cba4161a9532b8d483df5d.jpg)
Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, a participat la ceremonia de inaugurare a Campionatelor naționale universitare 2018, care se vor desfășura sub patronajul Președintelui Republicii Moldova.
Astfel, s-a dat startul unui șir de evenimente sportive, care vor fi organizate pe tot teritoriul țării, de Federația Sportului Universitar din Republica Moldova și racordate la Anul Ștefan cel Mare și Sfînt. ”În cinstea marelui domnitor se vor desfășura mai multe campionate naționale universitare la diferite probe, vor fi organizate conferințe științifice, seminare, mese rotunde, vor fi întreprinse acțiuni de popularizare a importanței și rolului exercițiului fizic în dezvoltarea sănătății”, a declarat Igor Dodon.
Totodată, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea culturii fizice și sportului, succese obţinute în cadrul competiţiilor naționale și internaţionale și merite în promovarea unui mod sănătos de viață, Igor Dodon, a semnat un decret privind conferirea de distincții de stat unui grup de sportivi și a unor persoane care au contribuit la dezvoltarea sportului în Republica Moldova.
”Cred cu tărie că țara ai cărei cetățeni îmbrățișează valorile fundamentale ale educației fizice și sportului are mai multe oportunități să evolueze, să progreseze, să se afirme în plan internațional. Așa cum am remarcat și anterior, practicarea modului sănătos de viață, trebuie să devină o prioritate pentru Republica Moldova. Voi susține și încuraja practicarea sportului în masă, astfel ca cetățenii țării noastre să-și dezvolte abilitățile intelectuale, spirituale și fizice”, a menționat șeful statului.
Amintim că în toamna anului trecut, Igor Dodon a lansat un program național de reabilitare a infrastructurii sportive care prevede construirea a circa 300 de complexe sportive în localitățile din Republica Moldova, preponderent în cele din mediul rural.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)