CADAVRUL UNUI BARBAT A FOST GASIT INTR-UN ASCENSOR DIN CAPITALA

Corpul neînsuflețit al unui bărbat de 48 de ani a fost găsit într-un ascensor din sectorul Rîșcani al capitalei. Acesta a fost descoperit de un locuitor al blocului, care a și alertat poliția. Potrivit primelor investigații, medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe suprafața corpului bărbatului. Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestuia.

Într-un alt caz, un bărbat de 29 de ani a fost găsit avînd o plagă de cuțit în regiunea gîtului. Incidentul s-a produs pe strada Varnița din capitală, iar oamenii legii au reținut deja doi suspecți pentru tentativă de omor. Aceștia s-au dovedit a fi doi bărbați cu vîrstele de 29 și 41 de ani, originari din raioanele Căușeni și Orhei. Victima a fost transportată de urgență la spital în stare gravă. La fața locului, polițiștii au stabilit că victima, împreună cu cei doi suspecți, au consumat băuturi alcoolice. Ulterior între ei s-a iscat un conflict. În urma conflictului ambii agresori au aplicat mai multe lovituri în regiunea capului și corpului victimei, după care cu un cuțit au provocat mai multe plăgi în regiunea gîtului.

Polițiștii au depistat cuțitul cu care au fost aplicate loviturile victimei. Acesta a fost expediat la Centrul Tehnico Criminalistic pentru efectuarea expertizei.

Suspecții au fost încătușați și escortați la inspectorat pentru audieri. Ambii și-au recunoscut vina.

Bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sînt cercetați penal pentru tentativă de omor, infracțiune care, potrivit legislației penale, se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 10 la 15 ani.