Acum cîteva zile am văzut un om cîntînd în stradă. Dimineaţa, într-o oră de vîrf, în inima capitalei, la intersecţia de la magazinul „Gemenii”, un tip fredona ceva relativ încetişor, dar am auzit mai toţi care eram la semafor. „Buburuză-ruză, buburuză-ruză, iubeşte-l pe Guz…”, îngîna tipul o piesă modernă la ora actuală, care este foarte frecventă pe posturile de radio autohtone. Şi, nu, nu era, aparent, un ţîcănit. Dimpotrivă, un bărbat mai mult tînăr decît bătrîn, bine îmbrăcat, elegant chiar aş zice, curat, parfumat, cu o tunsoare aranjată. Numai ochii îi erupeau sumedenii de sclipici hazlii, pentru că sesizaseră toate privirile nedumerite îndreptate asupra lui.

Într-o dimineaţă de octombrie, frumoasă, dar totuşi de toamnă, într-o zi de muncă, cînd mai fiecare dintre noi are încă agenda plină, un om simpatic, nu nebun, ceea ce-i mai important, cînta la intersecţie, în timp ce aştepta verde la semafor, despre „buburuza lui Guz”. Iar după cîteva scrutări îndoielnice, mai toţi de la locul cu pricina am zîmbit. Frumos şi cald, la fel cum a fost şi ziua respectivă. Un detaliu mai neobişnuit pentru realităţile actuale, dar haios şi pozitiv, a fost în stare nu doar să-mi descreţească fruntea, dar şi să-mi motiveze acea zi să fie dacă nu chiar perfectă, atunci cel puţin mai bună.

Înclin să cred că omul care cînta la intersecţia cu strada Puşkin ar fi un pasionat de muzica lui Guz. Sau poate a auzit-o şi el dimineaţa la radio, în transport sau poate la bucătărie în timp ce-şi lua cafeaua, sau poate la baie în timp ce se spăla pe dinţi, sau poate… Oriunde ar fi putut s-o audă şi să i se „încleie de minte”. Se mai întîmplă şi aşa. Eu însă mi-am dat seama că demult nu mi s-a mai încleiat de minte un cîntec ca să-l fredonez aşa pur şi simplu, doar pentru că mi-a fost plăcut urechii.

Azi mai mult mi se încleie de cap diferite porcării şi mizerii sociale pe care le văd, aud, simt, citesc. Azi nu ştiu dacă mi-ar veni în cap să îngîn un cîntec, fie în glas, fie pentru mine, pentru că practic n-a mai rămas loc de melodii. Acum sînt griji legate de faptul că vine frigul, da cum ieşim din frig, vin altele, legate de faptul că vine canicula. Şi tot aşa anul împrejur. Îţi mai arde de cîntece?

În diferite situaţii care ar însemnă o stare de supraobosire ori o nervozitate teribilă, ori altceva, numai nu de bine, chiar eu deseori folosesc expresia: „Of, am să ajung să cînt pe drumuri”! Ceea ce ar însemna, sper la figurat, că încă un pic a mai rămas ca să-mi ies din minţi. Din cîte se vede pe drumuri se poate cînta şi altfel. Poate nu chiar talentat, dar cu un mesaj prielnic într-atîta de puternic ca să facă ziua bună măcar la cîţiva oameni.

„Buburuză-ruză, buburuză-ruză, iubeşte-l pe Guz…” – mă gîndesc frumos la acel cîntăreţ improvizat, care cu micuţa sa reprezentaţie a fost în stare să ridice moralul a cîţiva pietoni, măcar pentru scurt timp. Şi vreau să-i meargă toate minunat ca să-i vină mai dese ori să cînte în stradă. Dar şi pentru că, în epoca nervilor şi dracilor, fie chiar şi o firimitură de bună dispoziţie, azi mult costă.

Lilia GRUBÎI