Autor: Bogdan ŢÎRDEA

Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie referitoare la denumirea limbii a fost, ca de obicei în ultima vreme, una controversată.

O decizie ce nu porneşte de la lege şi nici nu se fundamentează pe normele de drept, fiind una eminamente politică. O decizie luată nu prin consens, inclusiv politic, ci în mod arbitrar, fiind adoptată fără deliberări.

Prin această decizie, membrii Curţii încearcă să se spele de păcatele vechi, cînd au sărit în apărarea raiderilor, cînd au blocat reforma în justiţie, cînd l-au lipsit pe Filat de dreptul de a fi prim-ministru, motivîndu-şi decizia pe existenţa unor „suspiciuni de corupţie”. Astfel, Alexandru Tănase spera să se cureţe de acuzaţiile de elaborare a atacurilor raider, legalizarea cultului islamic, etc., pregătindu-şi lansarea în politică.

Decizia curţii este una politică, nu juridică

1. Curtea a decis că declaraţia de independenţă, la care se fac referinţe lapidare doar în Preambulul Constituţiei, face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate! Un tertip juridic care ne pune serios pe gînduri constă în faptul că textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează asupra constituţiei. Deci, Declaraţia de Independenţă, după ce a fost inclusă totalmente inopinat în cadrul blocului constituţional, a fost declarată mai presus decît Constituţia, care este Legea Supremă în orice stat. Nu există norme, în afară de cele internaţionale la care RM a subscris, care pot fi superioare Constituţiei. Şi dacă declaraţia de independenţă ar fi fost gîndită ca un bloc comun cu constituţia, de ce în art.7, numit Constituţia Lege Supremă este declarat: “Constituţia Republicii Moldova este Legea ei supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor constituţiei nu are putere juridică”. De ce nu se menţionează în acest caz, că declaraţia de independenţă este primară şi superioară Constituţiei? Astfel, se produce o lovitură periculoasă asupra principiilor statului de drept şi al constituţionalismului, fiind inversată ierarhia de drept. Mai mult decît atît. Arătaţi-mi vă rog, unde în Preambulul Constituţiei se face referinţă la Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova în calitate de document juridic şi politic? Citesc preambulul: „Pornind de la aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, exprimate prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”. Deci, Constituţia vorbeşte despre proclamarea independenţei ca act politic, nu despre declaraţia de independenţă ca document politico-juridic! De aici rezultă un adevăr simplu dar evident: Declaraţia de independenţă nu a fost, nu este şi nu poate fi abordată în bloc comun cu Constituţia, fiind 2 documente total diferite ca natură juridică şi politică. Declaraţia de Independenţă a fost adoptată prin lege organică, care este inferioară legii constituţionale.

2. Declaraţia de Independenţă este mai degrabă un document politic, care declară suveranitatea statului, fără a conţine articole, norme de drept cu caracter imperativ şi punitiv. A face referinţă la o declaraţie politică, originalul căreia, apropo, a fost distrus, fiind refăcut într-un mod discutabil, este de-a dreptul bizar, lipsit de legitimitate.

3. Sînt de acord cu Ion Grosu, care scrie cu lux de argumente, că CC nu a declarat limba română ca limbă de stat. Nicăieri în text Curtea Constituţională nu stabileşte că „limba română este limbă de stat”, ci doar include textul Declaraţiei de Independenţă la textul Constituţiei. În declaraţia de independenţă sintagma limba română se regăseşte doar în preambul, o singură dată. Însăşi declaraţia conţine contradicţii grave.

Dau citat din declaraţie: „REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;”. Marea problemă constă în faptul, că la legile lingvistice din 1989 fac referire la LIMBA MOLDOVENEASCĂ. Citez din legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti (LEGE Nr. 3465 din 01.09.1989): Articolul 1. În conformitate cu Constituţia (Legea Fundamentală) a RSS Moldoveneşti limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească, care funcţionează pe baza grafiei latine.

Şi dacă cei care au votat declaraţia de Independenţă considerau că limba este română, de ce nu au amendat legile lingvistice din 1989, ca să nu lase teren pentru speculaţii? Sau poate înţelegeau prea bine faptul că populaţia va fi contra şi se vor compromite? Sau poate erau de acord că sînt două limbi identice, dar au denumire diferită?

4. Argumentul celor care au adresat sesizarea se bazează pe ideea restabilirii adevărului istoric şi ştiinţific, ceea ce pare de-a dreptul hazliu. Dacă vorbim despre adevărul istoric, atunci Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Alexei Mateevici vorbeau despre limba moldovenească, cu 100-200-300 de ani pînă la Stalin. Atunci, care „adevăr” este mai „adevărat” din punct de vedere istoric? Or, limba română ca sintagmă a apărut mult mai târziu. Iar istoria recentă ne demonstrează că argumentele istorice sînt interpretabile şi din această cauză nu pot fi considerate ştiinţifice.

Dacă vorbim despre adevăr ştiinţific, remarc un lucru evident: normele constituţionale nu operează cu adevăruri ştiinţifice, ci cu categorii politico-juridice, care exprimă Voinţa Poporului. Or, denumirea limbii face parte din normele care se referă la dreptul la identitate, protejate de Consiliul Europei, Convenţia Europeană etc. Altfel cum s-ar explica faptul că există limba bulgară şi macedoneană, sîrbă şi croată, flamandă şi olandeză, daneză şi bucmol din Norvegia (identice lexic şi gramatical), cecenă şi inguşă (numită şi ceceno-inguşă, ca şi sârbo-croată), care sînt identice, dar există ca politonime? Cum poate fi explicat faptul că în Belgia flamanzii nu se consideră olandezi, iar valonii nu se consideră francezi, ambele comunităţi avînd identităţi foarte accentuate? Asemenea cazuri sînt multiple, ţinînd de domeniul identificării lingvistice şi etnice, şi nu ştiinţifice. Şi dacă parlamentul ar trebui să se bazeze pe construcţii ştiinţifice, atunci să introducă în constituţie şi faptul că 2+2=4, Pămîntul este rotund şi nu pătrat etc. Apropo, de 2000 de ani civilizaţia umană considera că soarele se roteşte în jurul Terrei. Şi cele mai ilustre minţi susţineau aceasta. Era un adevăr ştiinţific, combătut cu greu de Copernic, care şi-a asumat şi riscurile de rigoare.

5. Un moment bizar constă şi în faptul că în declaraţia de independenţă se constată că efectele pactului Molotov-Ribbentrop se declară nule. Or, una din consecinţele pactului este formarea RSSM, iar din 1991 – RM. Ce facem mai departe? Declarăm RM stat nelegitim din punct de vedere juridic? În acest sens, rog Curtea să se pronunţe asupra faptului dacă declaraţia de independenţă proclamă independenţa RM sau invers, declară dezideratul unirii. Şi dacă da, atunci are dreptul RM la existenţă sau e timpul să declarăm unirea? Totodată, curtea a operat cu argumentele lui Nicolae Timofti, despre RM şi România ca două state româneşti. Este această argumentare obligatorie pentru cancelaria de stat şi impune ea redenumirea RM? Şi dacă da, care este sensul existenţei a două state româneşti? Poate curtea şi „garantul suveranităţii şi constituţiei” ne recomandă subtil unirea, iar noi nu înţelegem?

Una din consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop este alipirea formală a RASSM, adică a Transnistriei, la RSSM. Dacă declarăm pactul ca fiind nul din punct de vedere juridic, atunci Transnistria are independenţă recunoscută chiar de moldoveni! Respectiv, formatul 5+2 nu mai are sens, fiind ilegal. Rog Curtea să se pronunţe şi pe acest subiect, mai ales că după conferinţele de la Ialta şi Potsdam, toate pactele încheiate de Germania nazistă au fost declarate nule din start, iar graniţele au fost reconfirmate de marile puteri şi înţelegeri postbelice. Apropo, în Constituţie figurează sintagma de „popor moldovenesc”. Este această sintagmă un adevăr ştiinţific, sau un produs al propagandei agrariene şi sovietice? De fapt, această aberaţie era promovată cu vreo 300 ani în urmă de G.Ureche, M.Costin şi chiar D.Cantemir, probabil la indicaţia lui Stalin. Tot ea a apărut în 1918, cînd s-a format Republica Democrată Moldovenească, care s-a unit cu România. Rog Curtea să se pronunţe.

Totodată, RM a încheiat în 2001 şi mai recent în 2011, acordul privind parteneriatul strategic cu Rusia, urmaş de drept al URSS, care a ocupat Basarabia, conform declaraţiei de independenţă. Este acest acord legal sau nu? Dar acordul de încetare a focului din 1992? Dar memorandumul din 1997? Rog Curtea să se pronunţe.

Apropo, mai multe documente internaţionale au fost încheiate în limba moldovenească. Poate şi Acordul de asociere. Sînt ele legale, sînt ilegale, ţinînd cont de faptul că o asemenea limbă nu există?

Bombă sub itinerarul european

Decizia CC apare cu cîteva luni pînă la şedinţa din martie 2014 a Parlamentului European, unde ar putea fi semnat Acordul de asociere. PL solicită modificarea constituţiei, în conformitate cu decizia curţii. În caz contrar – parlamentul se dizolvă. Frumos, nu-i aşa?

PL e conştient de faptul că nu există 67 voturi pentru modificarea constituţiei. Deci, avem alegeri, care vor compromite semnarea acordurilor europene. Totodată ţin să-i dau dreptate lui Marian Lupu care a declarat că la semnarea acordurilor cu UE, parlamentul acceptă un transfer parţial al suveranităţii către organele UE. Or, aceasta intră în contradicţie cu declaraţia de independenţă, considerată superioară constituţiei şi ce este mai important, imuabilă.

Aşadar, se lichidează baza juridică pentru semnarea acordurilor cu UE!

Frumos cadou de la PL, nu-i aşa? Amintesc şi faptul că în martie 2013 a căzut guvernul Filat. Apoi, aceeaşi curte i-a interzis lui Filat să devină premier.

Speranţa era că, astfel, AIE va fi distrusă, şi acordurile nu vor fi parafate. Bine gîndit. Jos pălăria!

Despre efectele juridice şi politice

Această decizie a Curţii nu va avea efecte juridice, fiindcă nu va fi votată de parlament. Orice partid de stînga (PCRM, PSRM), care va veni la putere, va reinterpreta la bunul său plac decizia CC. Chiar dacă presupunem că CC a avut scopuri nobile, metoda prin care a efectuat acest lucru este una cu adevărat descalificantă. Respectiv, nu va avea sorţi de izbîndă. Nu exclud, de asemenea, faptul că aceasta decizie a fost planificată de PD şi PL pentru a-şi revigora popularitatea. Amintesc cu acest prilej că la 24 iunie 2010, atunci cînd Mihai Ghimpu a emis decretul despre ocupaţia sovietică, au apărut informaţii că această acţiune era produsul unui plan comun. PL astfel îşi consolida bazinul de dreapta, iar PD trebuia să se adreseze la CC pentru anularea decretului. În consecinţă, PD şi Marian Lupu îşi atribuiau imaginea de „apărători ai statalităţii”. Dar atunci PCRM a luat-o pe dinainte.

Acum, istoria se repetă. Doar că sub forma de farsă. Desigur, problema art.13 din Constituţie trebuie rezolvată. Dar, aşa cum a făcut-o CC, e mai degrabă o diversiune asupra limbii române. Dar şi asupra statului Republica Moldova.