Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni a fost o adevărată vedetă a Renașterii, recunoscut în întreaga lume doar prin prenumele său, chiar și la cîteva secole după moartea sa. În timpul vieții sale, sculptorul, pictorul și arhitectul italian au fost adesea denumiți „Il Divino”, sau „Cel Divin”, cu talent, tenacitate și viziune cu adevărat miraculoase. Astăzi, este considerat pe scară largă ca unul dintre cei mai mari artiști care au trăit vreodată.

Începuturi umile

Michelangelo s-a născut pe 6 Martie 1475 în micul oraș toscan Caprese și s-a mutat la Florența împreună cu familia sa doar cîteva luni mai tîrziu. A locuit la Florența pînă la vîrsta de 6 ani, cînd mama lui s-a îmbolnăvit fatal. La acea vreme, Michelangelo a fost trimis la Settignano pentru a locui pe cariera de marmură a tatălui său, împreună cu o bonă și soțul ei pietrar. Aici Michelangelo a început să-și dezvolte gustul pentru sculptură, dar nimeni nu ar fi putut prevedea ce sculptor, pictor, arhitect și poet prolific va deveni mai tîrziu.

La sfîrșitul  secolului al XV-lea, Michelangelo a fost trimis la Florența pentru a studia gramatica, dar s-a interesat mult mai mult de recentele răsturnări artistice care au pus stăpînire pe oraș. Clienții bogați comandaseră nenumărate lucrări ale unor mari artiști precum Brunelleschi, Giotto și Donatello. Michelangelo și-a petrecut o mare parte din timpul liber studiind și copiind lucrările acestor artiști pînă cînd, la vîrsta de 13 ani, a fost preluat ca ucenic la Domenico Ghirlandaio, un maestru al frescei care pictase recent pereții Capelei Sixtine a Vaticanului. Într-un an, Ghirlandaio a fost convins de tatăl lui Michelangelo să înceapă să-l plătească pe tînărul de 14 ani pentru munca sa.

Talentul adolescentin al unui geniu

La sfîrșitul anilor 1400, familia Medici a făcut presiuni pentru o Renaștere artistică inspirată și a făcut acest lucru nu numai prin comenzi făcute artiștilor existenți, ci și prin permiterea educației viitorilor artiști. Cînd Lorenzo de Medici i-a cerut lui Ghirlandaio cei mai buni elevi ai săi, artistul i-a trimis pe Michelangelo și Francesco Granacci la Academia Umanistă Medici din Florența. În timpul rezidenței sale de 2 ani, Michelangelo a sculptat „Madona Pașilor” și „Bătălia Centaurilor”.

Cînd Lorenzo de Medici a murit în 1492, Michelangelo a fost nevoit să se întoarcă la casa tatălui său, dar nu a renunțat la eforturile sale artistice. Disperat să-și continue călătoria creativă, a sculptat un crucifix de lemn ca dar pentru o biserică care, la rîndul său, i-a permis să efectueze studii anatomice pe cadavre în spitalul lor. Lucrările de sculptură ale lui Michelangelo s-au îmbunătățit dramatic, atrăgînd atenția lui Piero de Medici, care l-a cerut pe artist înapoi la Curtea Medici, în 1494. Totuși, a fost o perioadă proastă, deoarece medicii au fost expulzați în curînd din Florența din cauza tulburărilor politice intense. În următorii 2 ani, Michelangelo va petrece timpul în Veneția și Bologna, creînd o serie de lucrări sculpturale pînă cînd se va îndrepta spre Roma.

Un impact timpuriu la Roma

Michelangelo a ajuns la Roma pe 25 Iunie 1496 la vîrsta de 21 de ani. Deși prima sa comandă a fost considerată doar un salt, în 1497, artistului i s-a atribuit un proiect care să-i ridice reputația pentru totdeauna. La vîrsta de 24 de ani, Michelangelo a prezentat lumii una dintre cele mai mari capodopere ale sale, „Pieta”, poate cea mai iconică imagine creată vreodată despre Fecioara Maria în doliu pentru moartea fiului ei, cu trupul în brațe.

Întoarcerea la Florența

Pînă în 1499, situația politică a început să fiarbă la Florența și Michelangelo a fost chemat să creeze o statuie mare pentru o nișă înaltă în Catedrala din Florența. I s-a alocat o bucată de marmură de Carrara din care și-a creat colosala statuie „David”, înaltă de 17 metri. Cînd l-a prezentat pe David consulului în 1504, inițial s-a decis în unanimitate că sculptura incredibil de detaliată va fi plasată într-o nișă înaltă a bisericii, însă i s-a găsit locul în Piazza della Signoria, unde fiecare membru al comunității putea să o admire.

În timp ce lucra la David, Michelangelo a excelat și cu pensula, executînd lucrări notabile precum „Bătălia de la Cascina”, „Doni Tondo” și „Madona și copilul cu Ioan Botezătorul”.

Din nou la Roma

În 1505, Michelangelo a fost invitat înapoi la Roma de Papa Iulius al II-lea, care l-a însărcinat pe Michelangelo să-i construiască un mormînt extravagant. Timp de peste 40 de ani, Michelangelo a lucrat pentru a finaliza proiectul cu 40 de statui, dar a fost întrerupt continuu de alte sarcini. Deși artistul nu a reușit niciodată să finalizeze planul, figura centrală a lui Moise este una dintre cele mai notabile lucrări sculpturale ale sale, situată în Biserica San Pietro in Vincoli.

În 1508, Michelangelo a fost însărcinat să picteze 500 de metri pătrați de tavan în Capela Sixtină. Avînd puțină experiență în tehnica frescelor, artistul a încercat să refuze invitația, dar Papa Iulius al II-lea a arătat clar că era mai mult o comandă decît o cerere. Deci, Michelangelo a început să lucreze. El a studiat arta frescei și a creat designul complex al tavanului, la care a folosit 300 de figuri pentru a reprezenta Creația, Căderea Omului, Promisiunea Mîntuirii și Genealogia lui Hristos, înainte de a dedica 4 ani executării sarcinii.

În acest timp, Michelangelo a petrecut zi și noapte pe schele cu spatele arcuit ca un arc. Cu o determinare incredibilă, o precizie temeinică și o abilitate creativă incomparabilă, el a finalizat cea mai apreciată capodoperă din lume: Plafonul Capelei Sixtine.

Relația complicată cu Medici

Fiind cei mai mari patroni de artă ai vremii, Medici erau întotdeauna dornici să comande lucrări de la artiști de top. Întrucît Michelangelo și-a făcut un nume oficial ca fiind unul dintre cei mai buni, Papa Leon, membru al familiei Medici, l-a trimis pe Michelangelo înapoi la Florența, unde va contribui la realizarea capelei funerare a familiei din Bazilica San Lorenzo. Prin anii 1520 și 1530, artistul și-a dedicat o mare parte din timpul său Capelei Medici, care include alegorii despre „Noapte și zi” și „Amurg și zori”, pe lîngă „Madona Medici”. Mai tîrziu, el va proiecta și interiorul și vestibulul bibliotecii bisericii.

Între 1527 și 1529 situația politică din Florența s-a complicat deoarece Medici a fost răsturnat și a fost restabilită Republica. Fiind un om loial al orașului său, Michelangelo a petrecut acești ani lucrînd la fortificațiile orașului în sprijinul Republicii. Din păcate, acest lucru nu i-a ajutat în raport cu Alessandro Medici, care a devenit primul duce de Florență în 1530. Temîndu-se de viața sa, Michelangelo a fugit din Florența și, din nou, s-a regăsit la Roma.

Ultimii ani de viață

În 1534, Papa Clement al VII-lea l-a însărcinat pe Michelangelo să se întoarcă la Capela Sixtină și să picteze peretele altarului. Din 1534 pînă în 1541, Michelangelo a lucrat la „Judecata de Apoi”, reprezentînd momentul celei de-a doua veniri a lui Hristos, în care Isus este înconjurat de un vîrtej de sfinți, martiri, îngeri și demoni. La finalizarea lucrării, Michelangelo a fost întîmpinat cu unele critici dezaprobatoare, deoarece pictase toate figurile nud. Abia după moartea sa, în timpul Reformei, s-a adăugat îmbrăcăminte.

În ultimii ani de la Roma, Michelangelo a preluat o gamă largă de proiecte arhitecturale, a căror lungă listă include modele pentru Piazza Campidoglio trapezoidală, etajul superior al palatului Farnese, interiorul Bisericii Santa Maria degli Angeli e Martiri, și Capela Sforza din Bazilica Santa Maria Maggiore. Diamantul strălucitor al tuturor realizărilor sale arhitecturale este însă cupola bazilicii Sf. Petru.

Michelangelo a murit pe 18 Februarie 1564, la vîrsta de 88 de ani, înainte de finalizarea domului, dar moștenirea sa va dăinui pentru totdeauna.