Viciul care este legitimat de tradiții și cultură nu poate fi eradicat. Așa că de patima băutului nu vom putea scăpa. De la Burebista încoace, toate tentativele de prohibiție au eșuat.

Beau și alții, vei zice. Beau, dar nu sînt campionii lumii la băut. Noi iată că sîntem.

Moldoveanul fără vin e ca drosofila fără oțet, depresiv și derutat. Se simte dezrădăcinat și dezorientat în această lume încîlcită și uriașă, de necuprins și de neînțeles cu mintea trează.

Băutura ne face gospodari, filozofi și zmei. Fără ea, ne simțim mici și neînsemnați. Inflamîndu-ne eul, ea ne salvează de umilință, de frustrare, de zbucium. Fie și pentru o stare de cîteva ore, dar ce stare!

Băutura le dă curaj bărbaților. Le face cuvîntul mai ferm și pumnul mai greu în fața soției și a copiilor. Ea, băutura, le permite să deschidă ușile cu piciorul, la propriu, și să se transforme în donjuanii satului sau ai cîrciumei, la figurat.

Vinurile ne oferă un motiv de laudă în fața străinilor. Mai ales că adeseori le considerăm drept unicul motiv de laudă. Nu contează ce consideră ei în sinea lor...

Și ce dacă ne vorbesc străinii că bem prea mult și ne fixează în topuri rușinoase? E problema lor, ne invidiază, probabil, sau nu ne înțeleg datinile. Nu poate fi numit handicap național un obicei pentru care organizăm și o cogemite sărbătoare națională.

Evident că noi zicem că nu bem, noi „cinstim”. Regulat și cu plăcere. A „cinsti” e un eufemism care ne convine, care ne oferă o scuză psihologică. Fiindcă noi în sinea noastră înțelegem că în realitate sîntem niște sugative, dar ne place să credem că am fi niște petale care gustă ambrozia.

Băutura ne oferă un prilej delicat de a cerși stima. E destul să debitezi „- Tu pe mine mă respecți?!”, împingînd în față paharul cu tărie, ca să pui în dificultate oaspetele și să-l determini să dovedească o dată în plus, prin vorbe și gest, că te apreciază și pe tine, și casa, și masa.

Băutul la noi e și un rit de liminaritate. Face parte din ritualul de inițiere pentru junii care se grăbesc să devină adulți. Așa cum un papuas trebuie să-și acopere corpul cu cicatrice, un june de-al nostru trebuie să dea drumul la fum de țigară pe nas și să bea pînă la vomă și leșin în fața camarazilor, pentru a fi acceptat ca membru al găștii sau al comunității din care provine.

Apoi, să nu uităm, „vinul e sîngele Domnului”. Or, noi sîntem creștini, nu glumă, și nu putem rata șansa de a ne mîntui pe această cale sublimă.

Nu, fără tradiția băutului vom pierde o latură esențială din noi înșine. Și cu ce rămînem dacă o pierdem?...

Dorian FURTUNĂ