ATENŢIE VINIFICATORI MOLDOVENI!

China a devenit cel mai mare consumator de vin roşu din lume
Anul trecut, locuitorii Chinei, inclusiv Hong Kong, au băut 1 miliard 800 milioane de sticle de vin roşu, adică mai bine de o sticlă de căciulă, ceea ce înseamnă 155 milioane de lăzi a cîte 9 litri fiecare, relatează The Independent, cu referinţă la datele companiei de consulting Vinexpo. De unde rezultă că fiecare chinez a consumat în mediu pe parcursul lui 2013 cel puţin un litru de vin. Drept rezultat, China a devenit cel mai mare consumator de vin roşu din lume.
Franţa ocupă poziţia a doua, cu 150 milioane de lăzi, în timp ce Italia, cu 141 milioane de lăzi, se ţine pe locul trei. Schimbarea liderilor mondiali la consumul vinului a venit după ce francezii şi italienii, anul trecut, în mod surprinzător, brusc au băut mai puţin vin. Consumul acestuia în Franţa s-a redus cu 18 procente, iar în Italia cu aproape 6 procente.
Totuşi, după cantitatea totală de vin roşu consumat pe cap de locuitor, China rămîne cu mult în urma unor lideri mondiali, precum SUA. Americani nu aleg, aceştia beau tot ce li se nimereşte în cale: vin roşu, alb, spumant. Se prevede că spre 2017, americanii vor bea anual cam 385 milioane de lăzi de 9 litri sau aproape 3,5 miliarde litri de vin.
Reprezentanţii companiei Vinexpo explică consumul uriaş de vin roşu în China prin faptul că în această ţară culoarea roşie semnifică bogăţie, putere. Dimpotrivă, albul se asociază cu moartea.
Aproape 80 procente din vinul consumat în China se produce în ţară. În acelaşi timp, importurile cresc foarte repede. Doar în ultimii 6 ani ponderea volumului de vin adus în ţară a crescut cu 7 procente.
Vlad LOGHIN












