Picturile realizate în plein-air evocă cel mai bine iscusința unui pictor, care încearcă să ilustreze atmosfera, cromatica și lumina ce îl înconjoară. Încă din secolul al XIX-lea, tehnica dată a devenit baza esteticii pentru pictori. Prin urmare,  am decis să vizitez Școala de Arte Plastice ,,Alexei Sciusev’’, pe care am absolvit-o cîțiva ani în urmă. Știu că, o dată cu sosirea Primăverii, elevii de aici părăsesc atelierele restrînse și ies în aer liber să realizeze diferite schițe și lucrări.

A fost o zi însorită, cu temperaturi ridicate. Prima chestie care mi-a atras atenție la intrarea pe teritoriul școlii a fost citatul lui Leonardo Da Vinci reprezentat pe perete: ,,M-am lepădat de la o vîrstă fragedă de folosirea cărnii, şi va veni vremea cînd oamenii ca mine vor vedea ca pe o crimă uciderea animalelor, la fel cum astăzi considerăm uciderea oamenilor’’. Cel mai interesant fapt este că acest citat a fost ilustrat chiar sub geamul fostei mele profesoare de pictură, care este vegetariană. În curtea școlii erau o mulțime de elevi, ceea ce m-a bucurat extrem de mult. Toți aveau planșete, mape cu hîrtii, acuarele, creioane și alte rechizite. Puteai citi pe fața fiecăruia un interes sporit față de artă. Elevii analizau fiecare detaliu pe care îl puteau percepe în curte, de la elemente ale naturii pînă la arhitectură.

Privirea lor era axată pe umbre și lumină, care sunt elementele definitorii ale unei schițe pictate sau desenate în creion. Mîinile și ochii lor se aflau într-o corelație permanentă. ,,Ochiul trebuie să urmărească cursul razei de lumină și mișcarea umbrelor, în timp ce mîna trebuie să reprezinte acest joc pe foaie rapid și simultan’’, a declarat Adela, elevă. Pe Adela am prins-o schițînd fațada școlii. Ea picta cu acuarelă, căci îi plac foarte mult culorile. Pe paleta ei puteai să observi un contrast între culorile calde și reci. A spus că îi place mai mult să lucreze în sînul naturii, unde e mai multă liniște. Preferă mai ales parcurile. O dată ce deschide setul de acuarelă și înmoaie pensula în apă, ea se deconectează de realitate și devine un tot întreg cu opera sa.

Unii elevi păreau puțin nemulțumiți. ,,Îmi place să lucrez afară, însă acum aș vrea să stau în atelier. Vîntul îmi împrăștie hîrtiile peste tot, iar eu nu mă pot concentra asupra la ceea ce desenez’’, a spus Maxim, elev. Maxim era lîngă atelierul de sculptură. El schița chipurile și corpurile colegilor săi. De la creioanele cu mina moale acesta avea mîinile negre, fapt ce demonstra că el interacționa ,,direct’’ cu arta. A spus că îi place natura și arhitectura, însă mai mult preferă să își urmărească colegii și să reflecteze pe hîrtie mimicile, gesturile, mișcările și emoțiile lor. Elevii erau ghidați de un profesor, care a afirmat că plein-airul este una dintre cele mai utile și speciale practici efectuate de pictori. Simțeam o nostalgie cînd vedeam toți acei tineri pasionați de artele vizuale.

Plein-airul are ca scop sugerarea ambianței și a luminii specifice peisajului natural. Impresionismul este cel mai elocvent exemplu de lucrări efectuate în plein-air. Datorită plein-airului avem astăzi și vopsele în tuburi, ce au fost făcute pentru ca pictorii să poarte cu ei culorile de ulei. Este foarte bine că la noi în țară acest procedeu este des utilizat de către profesorii de pictură în cursurile de predare. Astfel, putem să ne asigurăm că vom avea o generație de pictori profesioniști.

Anatol Fornea, student, Jurnalism, USM