„Cînd a venit criza, limitările serioase ale modelelor economice şi financiare existente au devenit imediat evidente.” „Există de asemenea, convingerea, pe care o împărtăşesc, că o ştiinţă economică proastă sau simplistă şi prea încrezătoare a ajutat la crearea crizei”, spune James Glattfelder, în cadrul unei conferinţe susţinute de TED, conferinţă care a fost vizualizată pe site-ul ted.com de peste 600.000 de utilizatori.

Primul citat e de la Jean-Claude Trichet de pe vremea cînd era guvernator al Băncii Centrale Europene. Al doilea citat este de la capul autorităţii de Servicii Financiare din Marea Britanie. Vor ei să zică faptul că nu înţelegem sistemele economice care guvernează societăţile noastre moderne? Mai rău: „Cheltuim miliarde de dolari în încercarea de-a înţelege originea universului în timp ce încă nu înţelegem condiţiile unei societăţi stabile, unei economii funcţionale sau ale păcii.

Ce se întîmplă aici? Cum e posibil? Înţelegem oare într-adevăr mai mult despre structura realităţii decît despre împletitura interacţiunilor umane? Din păcate, răspunsul este da.

Glattfelder ne împărtăşeşte un studiu cutezător despre fluxul controlului în economia globală şi despre cît de vulnerabili ne face concentrarea puterii în mîinile unui număr şocant de mic de persoane.

Am studiat în detaliu reţelele de proprietate. Deci, aici nodurile sunt companii, oamenii, guvernele, fundaţii etc. Iar legăturile sunt relaţiile de acţionariat, de genul acţionarul A are x % din acţiunile companiei B. Atribuim, de asemenea, o valoare companiei dată de veniturile de exploatare. Deci, reţelele de proprietate dezvăluie tiparele relaţiilor de acţionariat. În acest mic exemplu, puteţi vedea cîteva instituţii financiare cu unele dintre numeroasele legături evidenţiate.

Ei bine, proprietatea fiind legată de control, după cum voi explica mai tîrziu, studiul reţelelor de proprietate de fapt poate da răspunsuri la întrebări de genul: Cine sunt jucătorii-cheie? Cum sunt organizaţi? Sunt izolaţi? Sunt interconectaţi? Şi care-i distribuţia pe ansamblu a controlului? Cu alte cuvinte, cine controlează lumea? Cred că-i o întrebare interesantă.

Am început cu o bază de date ce conţinea 13 milioane de relaţii de proprietate din 2007. Foarte multe date şi, pentru că am vrut să aflăm cine conduce lumea, ne-am decis să ne concentrăm pe corporaţiile multinaţionale, pe scurt, CMN-uri. Aceste companii operează în mai multe ţări, şi am găsit 43.000. Pasul următor a fost să construim reţeaua în jurul acestor companii, aşa că am luat de la CMN-uri toţi acţionarii, acţionarii acţionarilor etc., în toate direcţiile, în sus şi în jos, alegîndu-ne cu o reţea cu 600.000 noduri şi un milion de legături.

OK, am analizat structura, dar care e relaţia acesteia cu controlul? Ei bine, dreptul de proprietate dă acţionarilor drept de vot. Acesta e tiparul normal de control. Există modele diferite de calcul a controlului dat de dreptul de proprietate. Cu peste 50% din acţiunile unei companii, există control, dar, de obicei, depinde de distribuţia relativă a acţiunilor. Ceea ce contează de fapt e reţeaua.

Cu 10 ani în urmă, domnul Tronchetti Provera deţinea şi controla o companie mică ce avea drepturi de proprietate şi control într-o companie mai mare. V-aţi prins. Asta a dus pînă la urmă să controleze Telecom Italia cu un coeficient de 26. Adică, cu fiecare euro investit, el putea să treacă 26 de euro din valoarea de piaţă prin intermediul lanţului de relaţii de proprietate.

Ei bine, a reieşit că 737 de acţionari de vîrf au împreuna potenţialul de a controla 80% din valoarea CMN-urilor. Vă amintesc, am început cu 600.000 de noduri, deci, aceşti 737 de jucători de vîrf alcătuiesc un pic mai mult de 0,1%. Sunt cu precădere instituţii financiare din SUA şi Marea Britanie. Situaţia devine chiar mai extremă. Există 146 jucători de top în vîrful piramidei şi împreună pot controla 40% din valoarea CMN-urilor.

Sursa: Capital.ro