Interviu acordat în exclusivitate pentru AIS Moldpres de către Ana-Maria Plămădeală, doctor habilitat în studiul artelor, filmolog, scenarist, specialist în istorie, teorie şi critică de film, laureată a Premiului Naţional 2015 pentru volumul „Arta cinematografică din Republica Moldova”

- Sînteţi autoarea concepţiei unei cărţi de sinteză despre istoria cinematografiei moldoveneşti de la origini pînă în prezent. Cum a fost scrisă această lucrare?

- În acest volum eu am scris despre filmul de ficțiune (1957-2001), Dumitru Olărescu – despre cel de nonficțiune (1928-2011) și Violeta Tipa a analizat fenomenul filmului de animație moldovenesc din perioada 1968-2001.

Noi am pus la bază principiul istorismului, ignorat în perioada sovietică, pe care l-am reabilitat, fapt ce ne-a permis să revalorificăm trecutul cinematografic naţional.

Ideea de a scrie această carte mi-a venit după ce, în anii ’90, am lucrat în arhivele de stat şi de partid din Chişinău şi Moscova. În arhivele respective am descoperit modul în care au fost cenzuraţi şi maltrataţi oamenii de artă: Emil Loteanu, Vlad Ioviţă, Mihail Kalik, Gheorghe Vodă şi alţii, floarea filmului moldovenesc. Au fost interzise filmele „Gustul pîinii” de Valeriu Gagiu şi Vadim Lîsenco, „Piatră, piatră”, de Vlad Ioviţă. Într-o hotărîre a CC al PCM au fost criticate vehement filmele lui Loteanu, Derbeniov, Vodă, Ioviţă, Lîsenco, fiind puse într-o listă neagră, astfel încît practic au fost interzise. Atunci am văzut cum a fost distrusă cinematografia naţională, care era cunoscută în lumea întreagă, alături de cea georgiană, ucraineană, precum şi de cea din Ţările Baltice.

- De care alte principii v-aţi condus la realizarea acestei lucrări?

- Pe mine personal foarte mult m-a interesat caracterul antropologic al lucrării – istoria destinelor umane. Povestesc, de exemplu, cum a fost destituit din funcţia de director al Studioului „Moldova-Film” Leonid Mursa. Consider că s-a făcut o lucrare nu numai istorică, ci şi teoretică, în care am inclus arta cinematografică din Moldova în cadrul unor curente artistice şi filozofice din arta cinematografică.

- Totuşi, credeţi că astăzi ne putem mîndri că am avut o cinematografie naţională?

- Sacramentala întrebare „a fost sau nu a fost” o cinematografie naţională nu a avut cum să nu devină o piatră de încercare şi pentru noi, autorii acestui studiu, învinuiţi de crearea unei Atlantide cinematografice – rod al visărilor romantice. Anume urmărirea pas cu pas a evoluţiei/involuţiei filmului autohton (de ficţiune, nonficţiune şi de animaţie) pe parcursul unei jumătăţi de secol ne-a permis să creăm o viziune panoramică şi să includem cea de-a şaptea artă atît în cadrul general al culturii naţionale, cît şi în contextul multicultural al cinematografiei universale.

- Cum ar putea fi relansată în prezent cinematografia moldovenească?

- Va fi foarte greu să se relanseze. Ea a fost distrusă la toate compartimentele: şi ca artă, şi ca industrie. Cinematografia noastră e în comă, sau, mai bine zis, e pe cale de dispariţie. Chiar dacă au apărut de curînd cîteva filme bune, cinematografia moldovenească nu există ca un proces artistic. Ea este sporadică şi haotică.

- De ce puţinele filme bune pe care le avem, chiar şi cele din perioada sovietică – de ficţiune, nonficţiune şi de animaţie – nu sînt promovate pe piaţa cinematografică şi nu-s cunoscute de spectatori?

- Trăim într-o perioadă cînd cinematografia nu are succes la public. Acum sînt urmărite filmele televizate şi video. Trebuie să depunem eforturi, ca să readucem spectatorul la valorile adevărate ale artei cinematografice. Televiziunea ar putea să recupereze aceste goluri.

- Şi dacă nu există cinematografie, care este astăzi starea criticii de film?

- Ne ocupăm de istorie şi de teoria filmelor. Sîntem critici de film fără cinematografie şi este foarte greu să te simţi văduvit de o activitate care ţine de actualitate. De ani de zile, în ce mă priveşte, am trecut din cadrul filmologiei într-un spaţiu mult mai larg - cel al filozofiei şi psihologiei culturii. M-am ambiţionat să scriu în premieră nişte psihobiografii despre regizori, actori, scriitori şi compozitori: Emil Loteanu, Eugen Doga, Ion Druţă, Vlad Ioviţă, Mihai Volontir, Ion Druţă şi Nicolae Esinencu.

- Dar care este situaţia cinematografiei în ţările din spaţiul ex-sovietic?

- În spaţiul ex-sovietic situaţia este destul de complicată, dar nu e chiar atît de deplorabilă ca la noi. La noi s-a distrus piatră pe piatră. Chiar şi în ţările ex-sovietice unde a fost război nu s-a distrus totul. Noi nu sîntem în stare să ne apărăm propriile valori.

- La ce lucraţi în prezent?

- Lucrez la un studiu despre Emil Loteanu, care urmează să apară în 2016, cînd se vor împlini 80 de ani de la naşterea regretatului cineast şi poet.

- În ce măsură Vă onorează acest fapt împlinit – acordarea Premiului Naţional 2015?

- Noi, cercetătorii, criticii de artă, nu prea sîntem răsfăţaţi cu premii. M-am gîndit că şi guvernanţii noştri şi-au dat seama cît de importantă este această istorie a artei, care contribuie la formarea unei autentice conştiinţe istorice. Desigur, am fost profund impresionată că ni s-a acordat o asemenea distincţie.

- Vă mulţumesc pentru interviu.