Un succes doar politic, la începutul unui drum anevoios și incert

Autor: Mihai CONȚIU

După ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, în seara zilei de Joi, 14 Decembrie, guvernanții și moldovenii dornici de integrare europeană s-au precipitat să deschidă sticlele cu șampanie, ca să aniverseze o victorie care, deocamdată, e doar iluzorie. Bineînțeles că este vorba despre o victorie, dar una doar strict politică, de moment, ”rechiziționată” exclusiv de către actualii guvernanți, chiar dacă este vorba despre o bomboană așternută pe un tort a cărui preparare a început încă de pe vremea guvernării comuniste, prin Planul de Acțiuni Republica Moldova-UE.

În cele ce urmează, nu voi aborda complexitatea negocierii celor 35 de capitole pe care Republica Moldova urmează să le demareze cu UE – există o expertiză a României care urmează doar să fie adaptată Republicii Moldova –, ci mă voi referi la părțile ascunse, la realitatea primejdioasă de dincolo de aceste statistici. Anume aceste realități trebuie să le cunoască entuziaștii susținători de bună credință ai integrării în UE!

În primul rînd, să reținem că este vorba despre demararea unor negocieri de integrare în UE ”la pachet, cu Ucraina”. Înainte de toate, însă, voi face o paranteză necesară spre a da exemplul Turciei în demersurile ei proeuropene.

Intenția Turciei de a adera la Uniunea Europeană a trecut prin multiple suișuri și coborîșuri de cînd cererea a fost depusă în 1987. Decalajul economic uriaș, împreună cu prăbușirea Uniunii Sovietice, reunificarea Germaniei și relațiile persistente slabe cu Cipru și Grecia, au încetinit acțiunile Ankarei. Abia în Decembrie 1999, liderii UE, în timpul unui Consiliu European de la Helsinki, au declarat în unanimitate Turcia țară candidată. În 2005, Consiliul a adoptat cadrul de negocieri, un document de nouă pagini cu referiri la statul de drept, „capacitatea de absorbție” a UE, importanța „relațiilor de bună vecinătate” și posibila suspendare a discuțiilor. Lucrurile s-au înrăutățit după tentativa de lovitură de stat din Iulie 2016, un episod critic care l-a determinat pe Erdoğan să-și consolideze puterea. În luna Noiembrie a acelui an, deputații europeni au aprobat o rezoluție prin care deturnau „măsurile represive disproporționate” introduse în timpul stării de urgență și cereau „înghețarea temporară” a negocierilor de aderare a Turciei la UE. Referendumul din 2017 pentru instalarea unui sistem prezidențial unitar, care să acorde șefului statului vaste puteri executive, a subminat și mai mult cererea de aderare a Ankarei și a alimentat criticile oficialilor și parlamentarilor UE, unii punînd chiar la îndoială dacă Turcia ar putea fi considerată în continuare un candidat eligibil, conform criteriilor de la Copenhaga.

Firește că Republica Moldova nu este în situația Turciei, însă, pe mai departe, veți constata că parcursul proeuropean moldovenesc nu stă deloc pe roze. Deocamdată, nu chiar ca în situația Turciei, dar într-o realitate paralelă destul de dură, Republica Moldova are Transnistria rusească, iar Ucraina se află în război de apărare cu rușii cotropitori.

Prin urmare, soarta integrării europene nu depinde de negocierea celor 35 de capitole amintite, ci, în primul rînd, de soarta războiului din Ucraina. Dacă rușii vor cîștiga războiul, iar asta pe fondul slăbirii sprijinului occidental și al pericolului revenirii lui Donald Trump la Președinția SUA, Republica Moldova, în mod cert, va ajunge sub sfera de influență a Rusiei, nu neapărat printr-o invazie militară rusească, ci ”pe cale democratică, prin alegeri parlamentare corecte” cîștigate de către partidele politice prorusești. Într-o astfel de situație sumbră, Armata rusă din Transnistria va deveni o permanență, existînd inclusiv pericolul federalizării Republicii Moldova.

În condițiile normalității de astăzi, negocierile de aderare la UE vor avea caracter de simbol, nu de funcționalitate efectivă, atîta timp cît PAS nu va renunța la ermetismul politic și singularitatea partinică atotputernică. În consecință, urgența politică majoră pentru PAS este demararea susținută, permanentă de negocieri politice cu absolut toate partidele parlamentare, dar și cu cele extraparlamentare, în vederea unor negocieri concesive pentru identificarea unor parametri proeuropeni participativi comuni. În acest sens, avem exemplul politic al României care, pentru a integra Țara în UE și NATO, a reușit să stabilească un consens participativ între absolut toate forțele politice – de la Putere și din Opoziție!

Fără astfel de deschideri, dialoguri și negocieri între PAS și celelalte partide, îndeplinirea cerințelor din cele 35 de capitole negociabile pentru aderarea la UE se lovește de o nulitate absolută. Spun asta în condițiile în care, dacă PAS va continua să funcționeze în singularitatea politică absolutistă de acum, alegerile legislative viitoare le va pierde în fața unor forțe politice prorusești și mai înverșunate. Se înțelege că, într-o astfel de perspectivă nimicitoare pentru Țară, aderarea Republicii Moldova la UE va fi denunțată, prin demararea imediată a unui ”dans politic asociativ” cu Rusia.

În raport cu cetățenii moldoveni, PAS mai are de rezolvat o chestiune națională majoră față de care, se pare, nu a găsit încă o soluție – pe întreg teritoriul Republicii Moldova, la modul cel mai real cu putință și dincolo de sondajele de opinie, Ilan Șor și ”binefacerile lui” sunt mai populari decît guvernanții și ajutoarele uriașe acordate Țării de către UE, SUA și alte State europene în particular.

SIS știe despre ce-i vorba, dar se face că nu citește aceste ”fleacuri” pe care le tot scriem! Mă opresc, deocamdată, aici, urmînd să mai revin cu alte detalii!