După atîta timp, lupta împotriva corupţiei dă roade

Nevoia de a răspunde criteriilor impuse de intrarea noastră în UE ne-a obligat să devenim buni la ceva ce pînă nu demult părea că nu ne va reuşi niciodată.

„Concentraţi excesiv pe aspectele telenovelistice şi pe detaliile conjuncturale ale luptei politice, pierdem din vedere esenţialul. Ceea ce constituia, pînă acum cîţiva ani, cea mai mare problemă a statului a devenit acum cea mai performantă activitate a sa: lupta împotriva corupţiei la nivel înalt.

Profesionalizarea administraţiei şi creşterea competitivităţii economice au bătut pasul pe loc sau chiar au regresat, în timp ce proiectul forjării unei coaliţii trans-instituţionale menite să distrugă nucleele de corupţie şi crimă organizată coordonate sau sprijinite de la vîrful statului a dat rezultate mult peste aşteptări.

Într-un interval de timp scurt, probabil un record mondial, am făcut saltul de la zero condamnări pentru corupţie ale unor demnitari, politicieni şi funcţionari de rang înalt la peste 1.000 pe an.

Doar într-o singură lună, martie 2014, au fost condamnaţi pentru corupţie mai mulţi magistraţi, demnitari şi figuri publice decît, probabil, în toată perioada de pînă acum cîţiva ani: un fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, un prim-procuror, trei procurori, un judecător, un fost judecător (fost membru CSM), un director din cadrul unei primării, patru profesori de colegiu, un inspector, un director din cadrul Direcţiei de Sănătate, un fost comisar şi un director general de agenţie, 7 preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii locale, 288 de primari, 91 de consilieri, iar alţi 176 de consilieri locali au fost declaraţi incompatibili. La aceştia se adaugă aproape 200 din categoriile amintite mai sus care au fost deferiţi justiţiei, fiind suspectaţi de fals în declaraţii sau de fapte de corupţie.

Cumulat, în ultimii trei ani vorbim de sute de magistraţi extraşi din reţelele de măsluit sentinţe şi protejat infractori şi trimişi după gratii. Iar asta nu ar fi fost posibil fără revoluţia produsă în CSM după tragere pe linie a moartă a dinozaurilor înşurubaţi de miniştrii de Justiţie şi procurorii generali.

Acum nici un om de afaceri cu ancore în politică şi servicii de informaţii nu ar trebui să se mai simtă invulnerabil, nici un mafiot convins că-şi poate cumpăra libertatea cu acte caritabile nu ar trebui să mai doarmă liniştit, nici un sindicalist nu ar trebui să mai fie convins că şantajul cu greva sau protestele de stradă îi garantează protecţia pentru aranjamentele penale făcute la adăpostul proletariatului, nici un primar votat în serie nu ar trebuii să mai mizeze pe relaţia de captivitate în care ţine majoritatea amărîtă a unui oraş pentru a-l proteja de procurori, nici un ministru nu ar trebui să mai spere că problemele pot apărea doar după ce ai ieşit de la guvernare.

Faptul că şi după aceste precedente, care ar fi trebuit să sune ca nişte gigantice sirene de alarmă, politicieni, magistraţi, sindicalişti sau oameni de afaceri au continuat să fure, să ia şi să dea mită, sperînd că vor scăpa fără să fie prinşi, nu face decît să confirme cît de incredibilă li s-a părut revoluţia ce se desfăşura sub ochii lor.

Toţi cei ce au continuat şi continuă să se poarte ca şi cum ar fi trăit încă în vremea de pînă acum cîţiva ani au făcut ochii cît cepele cînd li s-au pus cătuşele la mîini. Pur şi simplu au negat şi neagă noua realitate. Refuză să accepte că, aproape peste noapte, fără să fi emigrat, trăiesc într-o altă ţară. Departe de a fi perfectă, în continuare, departe de a fi scăpat pe de-a-ntregul şi definitiv de imunităţi acordate cercurilor de intimi ale celor mai puternici, şi totuşi, radical diferită.

Iar dacă multora dintre cei ce asimilează noutăţile din jurul lor doar după ce au fost mai întîi mestecate şi apoi regurgitate de televiziunile care luptă împotriva valului justiţiar li se pare că totul e o mascaradă şi că majoritatea celor ajunşi după gratii sînt nevinovaţi, schimbarea nu le-a scăpat străinilor. Şi, aproape fără excepţie, toţi cei aflaţi la Vest de noi o consideră nu doar pozitivă, ci şi uimitoare şi remarcabilă.

Chiar şi înainte de 2009, cele mai frecvente evaluări ale justiţiei vorbeau de unele progrese, dar adăugau imediat că ele sînt insuficiente şi că este nevoie de numeroase alte schimbări şi reforme. Astăzi, chiar dacă rapoartele consemnează în continuare minusuri, ele sînt legate în special de presiunile politicului asupra justiţiei. De cîţiva ani buni, instituţiile principale implicate în lupta anticorupţie sînt lăudate constant pentru progresele înregistrate.

Performanţa în lupta anticorupţie are, în mod cert, şi efecte secundare negative. Părem mai corupţi decît alte ţări din regiune şi pentru că instituţiile justiţiare şi serviciile de informaţii ale vecinilor încă ezită să înceapă o ofensivă asemănătoare cu cea de aici. Este adevărat că au mai puţin de rînit decît instituţiile noastre, dar asta nu justifică diferenţa de tempo.

Astăzi, avem oamenii şi expertiza necesare nu doar pentru a curăţa statul de corupţi, dar şi pentru a-i ajuta şi pe alţii să o facă, chiar dacă nu de la început. Este paradoxal, dar adevărat. Nevoia de a răspunde criteriilor impuse de intrarea noastră în UE ne-a obligat să devenim buni la ceva ce pînă nu demult părea că nu ne va reuşi niciodată.

Singura condiţie care mai trebuie îndeplinită pentru a capitaliza de pe urma acestei evoluţii este ca şi liderii politici să recunoască performanţa magistraţilor, a inspectorilor de integritate, a ofiţerilor de informaţii şi să înceteze a mai lupta împotriva lor. Nu doar pentru că îşi riscă viitorul politic dacă o fac pentru a promova un model de guvernare corupt, ci mai ales pentru că ar refuza acestei ţări şansa de a scăpa de condiţia mediocră în care au lăsat-o predecesorii lor.”

Sună frumos, nu-i aşa, iubite cititorule, numai că cele citite mai sus se întîmplă în România, nu în R. Moldova, unde nici nu se visează la aşa ceva, oricît de optimist sau copil naiv ar fi cineva. Cele citite mai sus, sînt parte din articolul „După 12 ani, România va onora invitaţia lui George W. Bush”, de Dan Cristian Turturică, publicat în ziarul România Liberă. Înţelegînd că un astfel de articol nu-l vom putea scrie despre R. Moldova nici peste măcar un deceniu, v-am propus doar cîteva minute de visare…

Pentru conformitate, M. CONŢIU