ALEGERILE – ULTIMUL TREN SPRE CIVILIZAŢIE ŞI BUNĂSTARE PENTRU MOLDOVA

Foto: În 2012 a fost renovată grădiniţa nr.4 din oraşul Teleneşti

Vor înţelege moldovenii uriaşa responsabilitate pe care o au faţă de copiii lor şi viitorul ţării?

Autor: Mihai CONŢIU

Alegerile parlamentare din 30 Noiembrie este cea mai grea piatră de hotar pentru absolut toţi cetăţenii acestei ţări, dar şi pentru destinul acestei ţări. Responsabilitatea votului este colosală. Absolut toţi moldovenii trebuie să înţeleagă că de această dată trebuie să se gîndească la faptul că, în esenţă, nu votează politicieni sau lideri de partide, ci votează istoria viitoare a Republicii Moldova. Opţiunile vor fi două – spre Uniunea Europeană (UE) sau spre Uniunea Vamală, creaţia personală şi lipsită de perspective a preşedintelui rus Vladimir Putin!

Este foarte adevărat că mulţi moldoveni au motive relativ temeinice să fie nemulţumiţi de actuala guvernare pro-europeană, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i dea jos de la Putere votîndu-i pe comunişti sau lăsîndu-se corupţi electoral de socialiştii lui Igor Dodon sau de agentul politic pro-rus Renato Usatîi. Orice progres cere sacrificii, mai ales cînd este vorba despre soarta ţării.

Dodon şi Usatîi vor să izoleze ţara de lumea civilizată a UE şi s-o arunce în braţele acaparatoare ale ruşilor

În fond, această închipuită Uniune Vamală nu este nimic altceva decît un pretext pentru Putin de a reface fostele graniţe ale URSS. Ce fel de Uniune este aceea în care nu i se cere statului care aderă ca să îndeplinească anumite standarde de civilizaţie, democraţie, reformă legislativă a justiţiei, libertate de exprimare etc.?

Spre deosebire de UE, Uniunea Vamală nu a făcut absolut nici o investiţie în Republica Moldova, nu a ajutat ţara cu absolut nimic. Păi dacă nu a oferit nimic (în afară de războiul din Transnistria şi preţul astronomic la gazele naturale) ţării în toţi aceşti ani de după 1991, este de la sine înţeles că nici pe mai departe n-o să dea nimic. În fond, cînd spunem Uniunea Vamală, spunem Rusia lui Putin. Ca urmare a agresiunii ruse în Ucraina şi anexarea Peninsulei Crimeea, economia Rusiei s-a prăbuşit teribil şi se tot cufundă în haos economic generalizat deja.

Dictatura Uniunii Vamale a lui Putin şi-a arătat colţii din clipa în care a pus embargou economic şantajist pe importurile de mărfuri din Republica Moldova, dar şi cînd a început vînătoarea de emigranţi moldoveni ca să-i repatrieze din Rusia. Unde-s semnele civilizaţiei în toate aceste acţiuni? Nicăieri, pentru că, după cum vedem şi constatăm, Rusia nu ştie să aducă ţărilor decît război, foamete şi înapoiere!

Dodon şi Usatîi corup moldovenii cu promisiunea de a integra Moldova în Uniunea Vamală şi cea de a denunţa Acordurile de Asociere cu UE. Un lucru elementar nu spun moldovenilor aceşti aventurieri politici ai Moscovei: De unde vor mai lua sumele uriaşe de bani din granturile nerambursabile oferite de UE, SUA, Germania etc. dacă vor izola ţara de Occident, căci doar Rusia nu-i capabilă să le dea moldovenilor permanent atîţi bani? Nici pe pensionarii din Transnistria nu-i mai ajută.

Jocul murdar al Rusiei împotriva moldovenilor se vede şi în faptul că singurii bani pe care îi livrează în Moldova sînt destinaţi lui Dodon, Usatîi şi alţi mercenari politici, ca aceştia să cumpere efectiv votul moldovenilor, în numele unui viitor sumbru. Trebuie să constatăm că mai sînt destui naivi care se pot bucura pe moment de concertele cu artişti celebri plătiţi de ei, de nişte bani oferiţi pentru mitinguri diversioniste şi pentru votarea propriu-zisă a lor, fără să înţeleagă că sacrifică astfel viitorul ţării.

Înţelege cineva cîte milioane de dolari a investit şi continuă să le dea acestora ruşii doar ca să cumpere conştiinţele moldovenilor? Pentru un spital, o şcoală, o biserică sau un azil în Moldova, ruşii nu dau nici o kopeikă, dar pentru mituiri electorale sau chiar războaie se găsesc bani prin seifurile întunecate ale serviciilor secrete ruseşti. Deşi parcă, pe hîrtie, Belarus face parte din această închipuită Uniune Vamală, observaţi poziţia dură a preşedintelui Alexandr Lukaşenko faţă de pretenţiile teritoriale şi agresiunile Rusiei faţă de Ucraina şi Moldova! Aceeaşi poziţie o are şi faţă de dictatura economică a lui Putin prin intermediul aşa-zisei Uniuni Vamale!

Ne şantajează Rusia cu gazele naturale? Răbdăm, căci UE nu ne va lăsa de izbelişte! Ne şantajează Rusia cu embargouri economice? Răbdăm, căci într-un final ne vom vinde toate produsele în UE şi întregul Occident! Sînt sacrificii obligatorii, pe termen scurt, dar necesare pentru ca moldovenii să le ofere copiilor lor şi ţării un viitor civilizat, sigur şi prosper!

UE şi guvernanţii moldoveni pro-europeni

Europa a ajutat permanent Republica Moldova, imediat după declararea independenţei de stat. A fost însă nevoie să vină la Putere o guvernare care să se angajeze ferm pe calea integrării ţării în UE. De cinci ani, ţara simte alt puls civilizator. Uitaţi-vă numai la drumurile moderne, europene, construite şi care se construiesc permanent din bani nerambursabili oferiţi de UE, SUA, Germania şi alte ţări europene! Tot pe aceste drumuri, stafiile trecutului, mercenarii politici pro-ruşi Dodon şi Usatîi, Şelin, Formuzal, Stepaniuk circulă cu nesimţire ca să ajungă în satele şi oraşele moldovenilor ca să-i manipuleze, să-i mintă şi să le cumpere votul!

Alegerile 2 copy.jpg

Recent a fost dată în exploatare şoseaua Sărăteni-Soroca, reabilitată pe banii poporului american

 

În toţi aceşti cinci ani de guvernare pro-europeană, cu granturi occidentale nerambursabile, s-au construit drumuri, şcoli, spitale, grădiniţe, staţii de epurare a apei, nenumăraţi moldoveni au fost instruiţi şi ajutaţi să-şi dezvolte numeroase afaceri şi multe, multe altele. În acest context, aprofundînd procesul de integrare în UE a ţării, iar asta nu e cu putinţă decît cu o viitoare guvernare pro-europeană, începînd cu luna ianuarie 2015, se vor deschide numeroase finanţări ale UE, SUA şi alte ţării europene, dînd astfel posibilitatea oricărui moldovean cu iniţiativă să întocmească proiecte şi să i se ofere bani spre a-şi dezvolta orice afacere doreşte.

De ce Rusia şi fantoma Uniunii Vamale nu oferă astfel de posibilităţi moldovenilor?

Integrarea în UE este un act de mare responsabilitate şi pentru Moldova, dar şi pentru Europa. UE nu vrea să integreze o ţară săracă, nedemocratică şi fără perspective de dezvoltare economică. Acesta este şi motivul pentru care oferă atîţi bani Moldovei, pentru ca pînă în 2019-2020 ţara să ajungă la nivelul măcar aproximativ al celorlalte ţări europene. Prin aşa ceva au trecut şi Ţările Baltice, Polonia, România, Cehia, Bulgaria etc., iar nivelul de dezvoltare al acestor state este deja vizibil, cunoscut.

Şansele europene concrete ale ţării

Acum la Putere în Parlamentul european se află Partidul Popular European (PPE) din care face parte şi PLDM. Prin urmare, PPE susţine în campania electorală echipa PLDM, care este singura formaţiune politică pro-europeană angajată ferm din Moldova cu care Bruxellesul poate să ducă la îndeplinire procesul de integrare europeană a ţării.

În perspectivă, în anul 2019, România va deţine Preşedinţia UE. În acest context, oricine înţelege cît de important este pentru Moldova acest lucru, precum şi faptul că accelerarea integrării va intra în linie dreaptă din 2018, anul în care România deja intră în „troica” conducerii UE. Tocmai în perspectivele arătate, ne întrebăm: vor înţelege moldovenii uriaşa responsabilitate pe care o au faţă de copiii lor şi viitorul ţării?

De votul pro-european al ţării depinde continuarea procesului de modernizare a Moldovei demarat încă de acum cinci ani, iar asta pentru că, aşa cum arătam mai sus, fluxul de investiţii occidentale va creşte ameţitor de mult tocmai pentru a aduce ţara, în viitorii patru ani, la nivelul celor europene. În noul stadiu, viitoarea guvernare pro-europeană va conduce ţara exclusiv după normele obligatorii ale UE, faţă de care va da seamă, căci cetăţeanul simplu este mult mai important pentru Bruxelles. În concluzie, acum înţelegeţi mai bine de ce spuneam la început că moldovenii nu votează PLDM sau Vlad Filat, ci viitorul istoric al ţării.

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39