ADERAREA LA UE ȘI PARCHETUL EUROPEAN

Alte semnale ale vizite la Chișinău a Laurei Codruța Kovesi

Autor: Mihai CONȚIU

Este limpede că vizitele efectuate în Republica Moldova de către șefi de State europene și alți înalți demnitari, iar asta în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul de aderare la UE, au conotații electorale pro-europene, însă, pe de altă parte, reprezintă și o contrapondere oarecum legitimă la ofensiva electoral-politică extrem de dură declanșată de către Rusia în spațiul moldovenesc. Și în spațiul moldovenesc, iar asta pentru că Rusia se ”amestecă electoral” în cam întregul Occident, dar nu numai! În rîndurile care urmează, nu despre asta vom vorbi, ci despre alte semnale lansate în contextul vizitei la Chișinău, în ziua de 2 Septembrie, a Laurei Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO).

Din multitudinea de declarații, observații ori angajamente de perspectivă, am reținut doar două aspecte ce mi se par extrem de semnificative și, totodată, provocatoare pentru actualii guvernanți. Privitor la fondurile europene destinate Republicii Moldova, acestea vor fi supravegheate cu mare atenție de către EPPO pentru a preveni fraudele și corupția. Kovesi a accentuat faptul că fondurile de preaderare vor fi substanțialedar că acolo unde sunt fonduri europene apar și fraude, o realitate pe care șefa EPPO o constată în activitatea zilnică.

Kovesi a îndemnat autoritățile moldovenești să-și intensifice eforturile de combatere a fraudelor și corupției, atenționînd că fondurile europene destinate Republicii Moldova vor fi supravegheate cu aceeași atenție ca și în celelalte State membre ale UE. ”Noi monitorizăm absolut toate Statele membre, dar și Statele terțe unde sunt fonduri europene și ne vom face simțită prezența și în Moldova”, a spus Kovesi.

Șefa EPPO, precizînd că fenomenul corupției este prezent în toate Statele UE, că nu există nici o Țară absolut curată în acest sens, a informat și subliniat că ”frauda cu TVA, de exemplu, este estimată la aproximativ 50 de miliarde de euro în UE”.

Înțelege cineva în ce băltoacă penală ar nimeri Vlad Filat dacă EPPO ar investiga și retroactiv, iar aici mă refer la fraudele de bani europeni din perioada cînd el era premier, cînd Parchetul European nu fusese încă înființat! Ca să nu mai vorbim și despre complicii lui din fostele AIE1 și AIE 2!

Așa cum, potrivit șefei EPPO, în toate Statele membre ale UE există fenomenul corupției, același fenomen a existat în absolut toate guvernările moldovenești, sub o formă sau alta. Corupția din Republica Moldova a avut și are caracter generalizat și se moștenește de la o guvernare la alta. Ea există pe toate palierele sociale și politice. Actuala guvernare este pusă în fața unei provocări teribile, iar aceasta în contextul în care a fost semnat un Pact de colaborare între Procuratura moldovenească și EPPO. Dincolo de simpatiile proeuropene ”reciproce” dintre Kovesi și actualii guvernanți, șefa EPPO a demonstrat, în primul rînd în România, că poate tăia în carne vie atunci cînd e vorba despre corupție, indiferent de gradul făptașului. Din această perspectivă, sunt sigur că ”unii actori ai guvernării” nu au motive să se simtă confortabili în fața uneia ca Laura Codruța Kovesi, deși susțin că ”se luptă din răsputeri cu corupția”, iar acest lucru îl veți înțelege mai bine din cel de-al doilea aspect extras din expunerile șefei EPPO.

Vorbind despre Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, Kovesi i-a apreciat studiile în Drept, activitatea și experiența în domeniu din SUA. Ne amintim cu toții că PAS, încă de la începuturile sale politice, a cerut un procuror-șef european, deci occidental, necompromis și experimentat. Pe o anumită ”filiație politică”, a apărut Veronica Dragalin, care a fost învestită în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție. Pare că partenerii occidentali ai actualilor guvernanți le-ar fi spus: ”Vreți procuror occidental școlit și experimentat în democrația și Justiția noastră? Vă oferim unul care, în plus, s-a născut în Republica Moldova!” Sigur că e o speculație, o părere proprie!

Ajungînd în această funcție, cîțiva ”observatori” destul de orbi, s-au grăbit să afirme că Veronica Dragalin a fost numită șefă a Procuraturii Anticorupție în virtutea faptului că părinții ei din SUA au sprijinit PAS în alegeri. Cine are ochi de văzut și minte lucidă să analizeze atent faptele, nu are cum să nu constate că, în realitate, unii exponenți ai actualei guvernări o privesc pe Dragalin la fel cum o priveau politicienii români penali pe Kovesi. Aceștia se tem, efectiv, că șefa Procuraturii Anticorupție ar putea să fie ceea ce a fost și Kovesi pentru politicienii români corupți pînă la cel mai înalt nivel. De aceea se bîlbîie atunci cînd se pune problema acordării unor împuterniciri sporite, a unui sediu adecvat, creșterea numărului de angajați, buget sporit etc. În materie de profesionalism și operativitate, sistemul american din care provine Dragalin este de natură să deranjeze pe mulți, fie aflați la guvernare, fie nu!

În consecință, constatăm că e posibil ca vizita șefei EPPO să fie folosită strict în context electoral, de aderare la UE și de sprijin european în ”luptă cu corupția așa cum înțeleg guvernanții PAS”, nu și Kovesi sau Dragalin. E tot o părere proprie! O provocare autentică pentru guvernanții PAS este aceea de a-i oferi Veronicăi Dragalin, într-un final, aceleași împuterniciri și nesubordonări politice pe care le-a avut și Kovesi în România. Credeți că vor avea curaj?

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40