Actiunile PAS de la Varnita sunt o pregatire pentru “revolutia colorata”

Discriminarea cetățenilor din stînga Nistrului este o provocare a PAS, care a fost gîndită cu mult timp în urmă. Astăzi, în ziua alegerilor, aceste acțiuni au ajuns la un final logic, iar acest final are trei aspecte. Opinia a fost expusă de către jurnalistul Valeriu Reniță, într-un editorial publicat pe canalul său de Telegram.
Potrivit jurnalistului, primul aspect constă într-o confruntare deschisă între PAS și locuitorii din stînga Nistrului, cu scopul de a-i convinge să renunțe la dreptul lor constituțional de a vota.
Cel de-al doilea aspect presupune o mobilizare a electoratului PAS sub lozinca “Voturile au fost furate!”. Acest lucru se face prin intermediul rețelelor de socializare, dar și cu ajutorul posturilor de televiziune, care pe parcursul zilei de astăzi transmit această idee.
Cel de-al treilea aspect este un semnal pentru începutul protestelor, care, de asemenea, este transmis prin intermediul posturilor TV, în ediții speciale, în cadrul cărora speaker-ii vorbesc despre scenariul unei „revoluții colorate” și amenință deschis alegătorii, că dacă va fi reales actualul Președinte, atunci Republica Moldova nu va primi nici un cent din Vest, iar regimul liberalizat de vize va fi anulat.
Aceste acțiuni, îndreptate împotriva propriilor cetățeni, sunt periculoase, deoarece PAS discriminează locuitorii din stînga Nistrului și, astfel, ne îndepărtează de la rezolvarea conflictului transnistrean, spune Reniță.
„Este clar că PAS acționează astfel pentru că membrii formațiunii sunt convinși că după „revoluția colorată” ei vor conduce țara și ei, cu susținere din exterior, vor decide cine are dreptate și cine se face vinovat”, concluzionează Reniță.












