A PLECAT LA CELE VEŞNICE MARELE OM DE CULTURĂ ROMÂN DAN HĂULICĂ

Duminică, 17 August, a încetat din viaţă Dan Hăulică, eseist literar, critic de artă, membru corespondent al Academiei Române în 1993, fost redactor-şef pentru o lungă perioadă de timp al revistei Secolul 20. Eruditul intelectual a fost extrem de popular şi în spaţiul Republicii Moldova, încă din timpurile URSS, mai ales în calitatea sa de redactor, din 1963, şi redactor-şef, din 1971 şi pînă în 1990, al prestigioasei reviste Secolul 20.
Revista Secolul 20, aflată sub conducerea eminentului om de cultură Dan Hăulică, şi-a cîştigat o imensă faimă internaţională şi atunci cînd, în Noiembrie 1987, la Paris, i-a fost decernat „Premiul pentru cea mai bună revistă de literatură și artă din lume”, cu prilejul Bienalei UNESCO organizată la Centrul Cultural „Georges Pompidou”. Revista Secolul 20 este primul periodic românesc lansat în mod oficial într-o instituție pan-europeană, numărul „Europele din Europa” fiind prezentat oficial în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg din Iunie 2000.
În vremea totalitarismului comunist, revista Secolul 20 a reprezentat o oază de cultură pentru cititorii români şi, aşa cum pomeneam mai sus, cei din spaţiul actualei Republici Moldova. Atunci cînd cenzura vremii interzicea editarea unor scriitori occidentali incomozi, revista Secolul 20 publica romanele acestora în serial, o metodă abilă prin care Dan Hăulică a ştiut să scape de ochii vigilenţi ai cenzorilor. Revista Secolul 20 a reprezentat, sub conducerea lui Dan Hăulică, occidentul cultural autentic din dosul Cortinei de Fier, un univers cultural care şi-a demonstrat superioritatea şi faţă de cel din lumea liberă de atunci. Practic, Dan Hăulică a făcut din revistă Secolul 20 o publicaţie de cultură totală
Dan Hăulică rămîne în memorie și pentru activitatea sa de disidență. În Aprilie 1989, a semnat, alături de alte şase personalităţi (Geo Bogza, Ştefan Augustin Doinaş, Octavian Paler, Mihail Şora, Al. Paleologu şi Andrei Pleşu), o scrisoare colectivă adresată Uniunii Scriitorilor, prin care se protesta faţă de măsurile luate împotriva lui Mircea Dinescu, care a fost exclus din redacţia „României Literare”.
Imediat după Revoluție, Dan Hăulică a devenit una dintre figurile cele mai cunoscute, care a explicat românilor, alături de alte personalități emblematice ale culturii românești, ce înseamnă totalitarism.
Fiind unul dintre cei mai activi mesageri ai culturii românești peste hotare, Dan Hăulică a semnat lucrări, eseuri literare sau plastice, adunate în volume cum ar fi ''Critică și cultură'' (1967), ''Geografii spirituale'' (1973), ''Nostalgia sintezei'' (1984), ''Dimensiuni ale artei moderne'' (1992); monografii consacrate marilor artiști ai lumii sau artiștilor români, ca ''Peintres roumains'' (I-II, 1963-1965), ''Brîncuși ou l'anonymat du genie'' (1967), ''Picasso — Celebration du centenaire d'une naissance'' (1982). De asemenea, este autorul unor scenarii de film despre Ștefan Luchian, Henri Catargi, Viorel Mărginean.
A fost distins de-a lungul anilor cu numeroase premii: Premiul pentru critică de artă (1966), Premiul criticii al Uniunii Scriitorilor (1974, 1984), Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici și Premiul pentru calitatea comentariilor la filmele de artă (1975), Premiul ''Camera'' (Londra, 1978); medalia de aur ''Tre Oci'' (Veneția, 1982) ș.a.
În anii '90, Dan Hăulică a fost ambasador delegat permanent al României pe lîngă UNESCO; conferențiar, apoi profesor la Institutul de arte plastice ''Nicolae Grigorescu'' din București; preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA), ales în 1981, şi preşedinte de onoare al aceleiaşi asociaţii, preşedinte al Consiliului audiovizualului mondial pentru editări și cercetări de artă, al Ligii culturale România – Franța, membru al Academiei europene de Științe, Literatură și Arte şi al Societății europene pentru cultură.
Dan Hăulică s-a născut pe data de 7 Februarie 1932, la Iaşi, şi va fi va fi înmormîntat Miercuri, 20 August.
La sfîrșitul anului trecut, s-a stins din viață și soția sa, Cristina Hăulică, profesor al Facultății de Litere și un strălucit traducător.












