A FOST LANSAT GHIDUL MICULUI BUSINESS

Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea Eco Sistemului Întreprinderilor Mici și Mijlocii’’, finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției, a lansat Ghidul Micului Business, suport practic pentru antreprenorii din țară.

Este primul ghid consultat public în regiunile sud, centru și nord ale Moldovei. Printre părțile interesate care au participat la crearea acestui ghid au fost antreprenori din diverse domenii, organizații de dezvoltare, 13 organizații de suport în domeniul business, funcționari publici și cadru didactic, studenți și tineri.

Liliana Busuioc, reprezentanta Alianţei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, afirmă că acest ghid este destinat tuturor organizațiilor de suport și organizațiilor care se ocupă cu educația antreprenorilor. E o foaie de parcurs pentru toți cei care vor să se lanseze în calea antreprenorialului, care vor să-și lanseze o afacere sau se află în primii trei ani de activitate.

Ghidul este divizat în două părți: introducerea în afaceri și informații despre cum să pornești o afacere în Republica Moldova și, doi, instrumente pentru business. Este accesibil în trei limbi: română, rusă, engleză. Informația va fi ajustată regulat și este disponibilă deja în format digital, menționează David Smith, președintele AIM, editorul principal al acestui ghid.

,,Urmărim să susținem un climat de afaceri mai bun, un acces sporit la personal calificat și la finanțarea accesibilă, cît și acces la cunoștințe și servicii îmbunătățite pentru dezvoltarea afacerilor’’, a remarcat Cristina Cojocaru, coordonatoare de program pe dezvoltare economică și ocuparea forței de muncă, în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției.

Sursa: IPN