30 DE ANI DE INCHISOARE PENTRU AUTORUL TRIPLEI CRIME DE LA UNGURI

Autorul triplului omor din satul Unguri, raionul Ocnița, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Crima a avut loc în seara de 21 decembrie 2020, la domiciliul uneia dintre victime, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Condamnatul are 24 de ani, iar cei pe care i-a omorît – 39, 43 și, respectiv, 63 de ani. Acesta i-a înjunghiat cu un cuțit, după care a dat foc la casă. Două cadavre carbonizate au fost descoperite în interior, iar încă unul, cu semne de moarte violentă, în curte.

Inculpatul a fost depistat în stare de ebrietate într-o pădure din preajma localității Călărașeuca, din același raion, și a fost reținut. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Sursa: IPN