ULTIMUL BĂRBAT NĂSCUT ÎN SECOLUL AL XIX-LEA A DECEDAT

Ultimul bărbat născut în secolul al XIX-lea a decedat în vîrstă de 116 ani, informează abcnews.go.com.

Jiroemon Kimura, tratat de pneumonie în ultima săptămînă, a decedat în Kyotango, Japonia din cauze naturale, se spune în declarația autorităților japoneze. Kimura, care a împlinit 116 ani la sfîrșitul lunii trecute, a fost ultimul om în viață, născut în secolul al 19-lea, potrivit Guinness World Records. El a fost, de asemenea, desemnat cea mai bătrînă persoană în viață. De acum, „cea mai bătrînă persoană" va fi considerată Misao Okawa, în vîrstă de 115 de ani, de asemenea, din Japonia. Femeia s-a născut pe 5 martie 1898. Grupul de Cercetare în Gerontologie din Los Angeles o numesc una din 21 de femei născute înainte de 1 ianuarie, 1901, care sînt încă în viață.
Studiile cercetătorilor arată că circa 90 la sută din cei mai bătrîni oameni sînt femei. Asta din cauza celor doi cromozomi X care oferă o anumită protecție de boli și dezabilități. Totodată, s-a demonstrat că femeile care au conceput în mod natural și au născut un copil după 40 de ani au de patru ori mai multe șanse să trăiască pînă la vîrsta de 100 de ani.