TUSK AVERTIZEAZA IMPOTRIVA UNEI DIVIZIUNI IN UE "INTRE EST SI VEST"

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat joi împotriva unei "diviziuni între Est şi Vest în interiorul Uniunii Europene" în problema primirii refugiaţilor, chiar înainte de întîlnirea sa la Bruxelles cu premierul Ungariei, Viktor Orban, a cărui ţară a devenit placă turnantă pentru imigranţi. «Îmi cer scuze pentru simplificare, dar e ca şi cum ar exista o diviziune între Est şi Vest a Uniunii Europene», şi-a exprimat îngrijorarea Tusk într-un discurs rostit în faţa ambasadorilor UE joi dimineaţă. «Unele state membre nu se gîndesc decît la o stopa valul de imigranţi, lucru simbolizat de gardul controversat din Ungaria, în timp ce altele doresc mai multă solidaritate în apărarea (...) a ceea ce ei numesc cote obligatorii» de distribuire a refugiaţilor între cele 28 de ţări ale UE, a explicat preşedintele Consiliului European. «Aceasta este o provocare-cheie pentru a găsi un numitor comun, dar (este o provocare) ambiţioasă», a pledat el, în timp ce Germania nu s-a abţinut să critice anumite ţări din Europa de Est care refuză să accepte refugiaţi în baza acestui sistem. Totodată, Tusk a atras atenţia că este de aşteptat ca UE să înregistreze peste 500.000 de sosiri ilegale la graniţele sale externe în acest an, potrivit DPA. «Putem presupune fără să ne înşelăm că vom fi martorii a peste jumătate de milion de sosiri ilegale la frontierele externe ale Europei în acest an, fiind vorba în general de solicitanţi de azil reali din Siria şi din alte zone», a spus Tusk. UE îşi va îndeplini responsabilităţile conform Convenţiei ONU pentru refugiaţi, dar «nu putem face acest lucru dacă sacrificăm ordinea publică în cursul acestui proces», a mai avertizat oficialul european.

Sursa: Agerpres