STATUL PE SCAUN LE IMBATRINESTE PE FEMEI

Un studiu publicat în Jurnalul American de Epidemiologie sugerează că, la femeile cu un stil de viaţă preponderent sedentar, celulele îmbătrînesc mai repede.

Cercetarea a fost realizată de oameni de ştiinţă de la mai multe universităţi din SUA asupra a 1.481 de femei cu vîrste peste 65 de ani şi se bazează pe măsurarea telomerilor (markeri ai îmbătrînirii celulelor), analiza probelor ADN şi a activităţii fizice. S-a monitorizat cît timp stau aşezate aceste femei şi cît timp desfăşoară activităţi în timpul unei zile.

Oamenii de ştiinţă au constatat că durata şederii pe scaun sau în pat nu e legată de lungimea telomerilor la femeile care fac cel puţin 30 de minute de activitate fizică în fiecare zi. Însă la cele care au petrecut mai puţin de 30-40 de minute pe zi făcînd sport, a existat o legătură între lungimea telomerilor şi timpul în care au stat aşezate. Cele care au stat pe scaunmai mult de 10 ore pe zi au avut telomerii mai scurţi decît cele că au şezut mai puţin de 8 ore. Femeile care au petrecut cel mai mult timp stînd jos au fost mai susceptibile de a fi mai în vîrstă, obeze şi purtătoare de boli cronice.

Pentru oamenii de ştiinţă, „sedentarismul şi activitatea fizică limitată pot acţiona sinergic pentru a scurta lungimea telomerilor celulelor albe din sînge la femeile mai în vîrstă”. Printre posibilele explicaţii ale acestei descoperiri se numără rezistenţa la insulină, lipsa răspunsurilor antiinflamatorii şi obezitatea. Cu toate acestea, în concluziile lor, autorii subliniază că telomerii nu măsoară în mod direct îmbătrînirea, dar se scurtează în mod natural odată cu trecerea timpului. Studiul nu a luat în considerare cantitatea de activitate fizică a femeilor de-a lungul vieţii.

Ceea ce este sigur pentru cercetători este că exerciţiile fizice sînt benefice în toate etapele vieţii şi că toată lumea ar trebui să depună eforturi pentru a ajunge la 30 de minute de activitate de nivel moderat pînă la viguros, în fiecare zi.

Sursa: doctorexpres.ro