STAT, POPOR, IDEAL NATIONAL SI LEGATURA DINTRE ACESTE ELEMENTE (1)

Avem o ţară, Moldova. Cum procedăm cu ea? Invitaţie la discuţie

Din cînd în cînd, atenţia cititorilor este „deranjată” de cîte-un nespecialist în domeniu cu încercarea lui timidă de a repune în discuţie publică tema Idealului Naţional. Ce să-i faci dacă profesioniştii nu abordează deloc această temă! Aşa că mă alătur şi eu celorlalţi nespecialişti, încercînd să contribui cît de cît la reactualizarea problemei definite cu termenul oarecum romantic de „Ideal Naţional”.

Acest „din cînd în cînd” ne vizitează foarte rar. Moldova şi-a reconfigurat statalitatea acum 26 de ani, însă generaţiile de astăzi ocolesc cu o încăpăţînare ciudată abordarea oricăror teme care ar avea vreo tangenţă cu problematica Idealului Naţional. Oare de ce?

Să fie, la mijloc, deprinderea noastră de a sta ascunşi prin tufişurile anonimatului comod, pînă “trece furtuna”? Poate din pricină că nu vor să-şi asume răspunderea pentru buna funcţionare a acestui stat căzut din senin peste creştetele intelectualilor moldoveni în august 1991? Sau poate din cauză că nu-l consideră drept statul lor şi, prin urmare, nu au de ce să-şi asume răspunderea pentru buna lui funcţionare? Dar dacă nu e al lor, atunci al cui e? Dar cine a proclamat independenţa RM într-o marţi din august 1991? Oare nu tot aceeaşi clasă politică, care de atunci şi pînă astăzi se află la cîrma ţării, din cînd în cînd substituindu-se între ele la guvernare diferite grupări ale aceleiaşi clase politice moldoveneşti?

Practic, orice estonian sau polonez, indiferent de statutul său social, politic şi intelectual, răspunde fără umbră de şovăială la întrebarea elementară: Care este idealul tău naţional? În cazul RM, întrebarea dată îi va bloca/dezorienta pe “respondenţi”. Şi nu doar pe respondenţii din stradă, ci pînă şi pe cei din cabinete de prim-miniştri şi preşedinţi de stat, chiar dacă aceştia rostesc în neştire asemenea sintagme ca „principii şi valori”, nefiind în stare să le numească concret.

Orice ideal naţional cuprinde în sine conştientizarea unui rost, a unor criterii de discernămînt şi nişte valori. Care, atunci, este rostul existenţei statului RM? La o primă aproximare, putem afirma că rostul actual al RM este acela de a asigura un trai bun pentru clasa politică, adică a acelei părţi a acesteia care pentru moment se află la cîrma statului dat. Căci care a fost, este şi va fi сel mai prosper bun SRL-eu din lume? Este atunci cînd găseşti un popor leneş la carte, neinformat, fără cultură religioasă, civică şi politică, îl încaleci, îl droghezi cu eresuri şi poveşti şi apoi zeci de ani îl obligi să muncească pe brînci pentru tine, plătind lunar diferite taxe şi impozite barosane.

Prin urmare, rostul RM – aşa cum este ea astăzi - este numai pentru clasa politică şi acest rost se reduce la căpătuială pe seama generaţiilor viitoare, în acest caz, prin îndatorare. Doar nu guvernanţii întorc datoriile, ci birnicii, cei care plătesc impozitele în folosul acestui stat aflat la cheremul guvernanţilor. Iar principala grijă a politicienilor este de a pune mîna pe „ştampilă”, adică de a se afla la guvernare. Dar cum poţi să te afli la guvernare dacă „poporul” nu te votează? Deci, esenţa politicii lor se reduce la „convingerea” electoratului. Dar cum să-l convingi? Cum de izbutesc aceşti aventurieri să-i amăgească pe alegători în fiecare campanie electorală? Foarte simplu: ei ştiu prea bine că alegătorii nu au busolă, nu au măsura cu care să măsoare spusele şi, mai ales, faptele guvernanţilor. Neavînd măsura, ei pot fi oricînd aburiţi cu tot soiul de explicaţii făcute de „experţi” şi „analişti” cumpăraţi cu tot cu măruntaie. Sîntem ţara cu cei mai mulţi experţi şi analişti politici la metru pătrat!

Anticipînd, putem spune că acea busolă, acea unică măsură posibilă este Idealul Naţional, valorile din care este alcătuit acest ideal. Populaţia RM, pierzînd acest Ideal, dezinteresîndu-se de el, a devenit o pradă extrem de uşoară pentru şacalii şi hienele care o „mănîncă ca pe o pîine”.

Numai raportarea oricăror rezultate, situaţii sau stări la un set de situaţii sau stări ideale, numite valori, poate arăta clar în ce măsură situaţiile, rezultatele şi scopurile concrete sînt „bune” sau pe cît sînt de „bune”. Cu cît mai aproape de starea ideală este situaţia concretă, cu atît mai bună este ea. Şi invers: cu cît mai tare se deosebeşte situaţia concretă de starea ideală, cu atît mai rea este aceasta. E simplu. E simplu dacă ştii aceste stări ideale, dacă le cunoşti, dacă eşti conştient de aceste stări ideale, de aceste valori.

Iar dacă nu le cunoşti, atunci nu ai nici un punct de referinţă, nu ai nici un reper, nici o busolă măcar. Eşti dezorientat. Şi unicul reper al omului disperat este mînerul de la uşa beciului. Nu ai cum să faci o minimă apreciere a oricărei situaţii concrete. Eşti neputincios. Vezi situaţia, dar nu o înţelegi, nu ai instrumentul, măsurariul pentru a-ţi forma o atitudine faţă de o situaţie concretă: să o accepţi sau să o respingi? Şi atunci omul devine o victimă uşoară pentru orice fel de manipulare. O scamă rămasă la discreţia vînturilor politicianiste.

Raportarea unor oameni la acelaşi set de valori formează din aceşti oameni o colectivitate, un popor. În caz contrar, ei nu pot forma o colectivitate. Şi se dezbină. Poporul adună, e factor de coagulare, creează state, formează o identitate comună. Criza identitară se produce atunci cînd oamenii dintr-o colectivitate de cîndva nu se mai raportează la acelaşi set de valori. Populaţia/poporaţia e factor de dezbinare, creează enclave în perpetuă zîzanie. Asemenea oameni nu au vreun etalon comun pentru a aprecia situaţiile în care ei se află, fiecare aplicînd, în final, propria sa dreptate. Astfel, societatea devine o junglă de umanoizi în care stăpîneşte dreptul forţei, politice sau chiar fizice.

Unii ar putea să arate la drepturile omului ca la un set comun de valori. Aceste drepturi sînt, în primul rînd, individuale, ceea ce le face inaplicabile pentru starea ideală a unei colectivităţi. În al doilea rînd, aceste drepturi sînt strict instrumentale, adică ele dau dreptul să faci ceva fără a indica ce anume ai putea să faci, ce scop să realizezi prin aplicarea dreptului concret. Bunăoară, drepturile omului prevăd dreptul la libera exprimare, la libera întrunire, fără a indica ce anume ar putea să fie exprimat, în ce scop anume să se întrunească indivizii etc. Or, indivizii se pot aduna şi pentru a distruge un popor, pentru a promova non-valori sau anti-valori, pentru a batjocori valorile poporului concret.

Sensul de a fi al oricărei colectivităţi este tocmai de a asigura pentru toţi membrii săi acel bine comun, „binele cel de obşte”, cum l-a formulat cîndva Nicolae Mavrocordat, fiind la vremea sa domnitor al Moldovei. Altfel zis, rostul oricărui popor este de a asigura înfăptuirea unei vieţuiri pentru membrii săi cît mai aproape de binele comun, cît mai aproape de modul ideal de viaţă, care să corespundă cît mai deplin valorilor acestui popor.

Acel set de valori (1) supreme, (2) reciproc ireductibile, alcătuind (3) un tot întreg indivizibil, formează Idealul Naţional al poporului concret. Astfel, Idealul Naţional dă sens activităţii, intereselor, eforturilor, vieţuirii unei colectivităţi. Îi dă sens prin faptul că îi oferă un reper ferm, unic, o busolă exactă în toate acţiunile sale ca popor, ca societate.

Idealul Naţional constituie, prin valorile sale, identitatea poporului dat, este sinele lui colectiv, este conştiinţa lui de sine, este eu-l lui colectiv. Un popor lipsit de conştiinţa Idealului său Naţional este o mulţime, o gloată lipsită de identitate, este un nimeni răzleţ, nici măcar o colectivitate anonimă (va urma).

Dinu MIHAIL

Socialmai mult