RUSIA SE EXTINDE IN AFRICA DE NORD

În timp ce atenția tuturor este îndreptată asupra Siriei și Orientului apropiat, Rusia își consolidează relațiile cu altă regiune importantă – Africa de Nord. Bunăoară, cu Algeria, relațiile sînt mai mult decît prietenoase. Comerțul cu statele africane este deseori ignorat de statele occidentale, iar Moscova livrează în regiune tancuri, submarine, elicoptere și armament. Și în caz de criză este evident că Algeria se va adresa Kremlinului.

Cîteva zile în urmă Algeria a primit încă un submarin rus. Iar în Libia generalul Haftar este sprijinit de Moscova. Vladimir Putin își extinde influența în Africa de Nord, chiar dacă acest lucru nu se aruncă în ochi, adică nu este atît de evident precum în Siria sau Orientul apropiat.

Livrarea submarinului rusesc a fost confirmată și de ziarul Kieler Nachrichten. Publicația a scris că, acum o săptămînă, submarinul algerian a traversat apele teritoriale germane pe lîngă insula Ferman. Această notiță, aproape neobservată, ascunde după sine un important proces strategic. Nu este primul submarin pe care Algeria îl cumpără, ci al cincilea. Submarinul de clasa ”Kilo”, 76 metri în lungime, este dotat și cu torpile. Aceste submarine nu sînt cele mai rapide, însă, deoarece motorul lor e acoperit cu gumă, se mișcă fără a produce zgomot, fapt pentru care marinarii NATO le-au poreclit ”găuri negre”.

Toate acestea corespund politicii Rusiei în regiune. Aproape pe neobservate, Putin reușește să-și consolideze influența în Africa de Nord. Acest lucru nu provoacă indignarea nimănui, dar nici nu e nimic nou. Algeria și Uniunea Sovietică au avut relații de prietenie încă din timpul războiului rece. URSS prima a recunoscut independența Algeriei în 1962. Potrivit agenției ITAR-TASS, între anii 1962 și 1989 Rusia a livrat echipamente în regiunea Africii de Nord în valoare de 11 miliarde de dolari. Algeria se achita prin credite, pînă în 1989, cînd a încetat să mai restituie banii și relațiile s-au răcit.

Însă Putin demonstrează înțelegere și răbdare. În mai 2006 el a vizitat Algeria, fiind însoțit de reprezentanții gigantului rus Gazprom, care s-au înțeles cu compania algeriană Sonatrach asupra explorării zonelor de gaze și petrol. În domeniul armamentului situația e și mai bună. În anul 2001 țările au convenit asupra unui ”parteneriat strategic”. În timpul vizitei lui Putin au fost încheiate contracte de livrare a armamentului în valoare de 7,5 miliarde de dolari. Concomitent, a început și colaborarea serviciilor secrete în vederea prevenirii și combaterii terorismului islamic.

Și în alte domenii Moscova întreprinde măsuri pentru a atrage statele Africii de Nord. Tunisia, ca și Algeria, coordonează cu Moscova combaterea terorismului și cumpără armament rusesc. În anul 2016 peste 600 de mii de turiști ruși au vizitat Tunisia. Iar în prezent și Maroc poartă negocieri cu Moscova privind cooperarea economică.

După Neue Zürcher Zeitung, Elveția