Realitatea internationala pe scurt (7 Octombrie 2019)

Cuplurile străine necăsătorite și femeile singure vor putea închiria camere la hotel în Arabia Saudită

Cuplurile străine necăsătorite pot de acum încolo să închirieze o cameră la hotel în Arabia Saudită, au anunţat Duminică autorităţile acestei ţări ultraconservatoare, la cîteva zile după ce anunţaseră emiterea de vize turistice, informează AFP, potrivit agerpres. O circulară adresată operatorilor hotelieri, publicată Duminică de Autoritatea turismului şi patrimoniului naţional pe contul său de Twitter, autorizează, de asemenea, femeile singure să închirieze camere la hotel, fiind necesară doar prezentarea unui act de identitate. În trecut, cuplurile care doreau să se cazeze la hotel trebuiau să demonstreze că sunt căsătorite.

Arabia Saudită a anunţat, la 27 Septembrie, emiterea, pentru prima dată, a unor vize turistice, care deschid frontierele ţării pentru cei ce doresc să vină aici în vacanţă şi care sunt menite să diversifice resursele acestei ţări, deocamdată complet dependentă de petrol. Pînă acum, Arabia Saudită elibera vize doar pelerinilor musulmani, expatriaţilor şi, de curînd, spectatorilor de competiţii sportive sau participanţilor la evenimente culturale.

Dezvoltarea turismului este una dintre principalele axe ale programului de reformă „Vision 2030” al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, program menit să pregătească cea mai mare economie arabă pentru epoca post-petrolieră. De vize online şi la sosire în Regatul Arabiei Saudite vor putea beneficia cetăţeni din 49 de ţări, printre care SUA, Australia şi mai multe ţări europene. Cu toate acestea, în 28 Septembrie autorităţile saudite au avertizat că turiştii care încalcă „decenţa publică”, în mod concret în termeni de îmbrăcăminte şi de comportament, vor fi pasibili de amendă.

Într-o staţiune montană din Austria, au fost ucise cinci persoane

Poliția austriacă investighează moartea a cinci persoane în staţiunea de schi Kitzbuehel din regiunea Tirol, situată în Vestul Austriei, a informat Duminică Poliția regională, potrivit Reuters. Crimele au avut loc peste noapte, a declarat un purtător de cuvînt al Poliției regionale din Tirol. Suspectul a fost reținut, a informat agenția austriacă de presă APA, citînd Poliția. Presa locală, citînd informațiile oferite de Poliție, a comunicat că făptașul era un bărbat de 25 de ani care a intrat în casa familiei fostei sale iubite și a împușcat cinci persoane - tînăra și noul ei iubit, precum și pe părinții și fratele ei. Ulterior, bărbatul a mers la Poliție și a mărturisit crimele, relatează presa locală.

Al doilea denunțător în cazul anchetei în care este implicat Donald Trump

Un al doilea denunțător a apărut în cazul anchetei parlamentare din SUA în care este implicat Președintele american Donald Trump, potrivit avocaților care îl reprezintă pe primul, relatează BBC, citat de Mediafax. Mark Zaid a declarat pentru ABC News că a doua persoană este, de asemenea, un oficial de informații. Casa Albă nu a comentat informaţia. Trump a respins în mod repetat denunţul inițial. Nu s-au făcut publice detalii despre denunţul celei de-a doua persoane. Cu toate acestea, Zaid a spus că denunțătorul are cunoștințe de primă mînă despre acuzațiile asociate conversaţiei telefonice pe care Trump a avut-o cu Președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe 25 Iulie.

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o anchetă parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii Președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de Preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele Preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Trump a denunţat în repetate rînduri ancheta care ar putea conduce la demiterea sa, apreciind că este vorba de un act de hărţuire prezidenţială” și o „vînătoare de vrăjitoare”.

Patru persoane au fost ucise într-un bar din Kansas. Poliția nu a prins criminalul

Patru persoane au fost ucise în urma unui atac armat care a avut loc Duminică dimineață într-un bar din Kansas, a anunţat pe Twitter Departamentul de Poliție din Kansas City, informează CNN, citat de Mediafax. În total, nouă persoane au fost împușcate după ce un suspect a intrat într-un bar și a început să tragă, a confirmat Poliția americană pentru postul CNN. Suspectul nu a fost încă reținut, a transmis Poliția. „Încă nu avem o descriere suficient de bună, pentru a pune la dispoziție ceva pentru un suspect sau pentru suspecți, nici măcar nu știm cîți”, a declarat purtătorul de cuvînt al Poliției, Thomas Tomasic. „Poliția a primit un apel cu privire la un atac armat la barul Tequila KC la ora locală 1:27 a.m.”, a declarat Tomasic.„Ofițerii au găsit patru oameni morți în interiorul barului. Alte cinci persoane au fost transportate la spitalele din zonă, toate în stare stabilă”, a adăugat Tomasic.

Persoane fără adăpost din New York, ucise în timp ce dormeau

Atac plin de cruzime în New York. Patru oameni ai străzii au fost ucişi în timp ce dormeau, iar o a cincea persoană a ajuns la spital cu răni foarte grave. Agresorul a încercat să-şi piardă urma, dar a fost găsit de anchetatori și arestat. Măcelul a avut loc puţin după ora 2 noaptea în cartierul chinezesc. Mai mulţi martori au sunat de urgență la Poliţie pentru a anunţa atacul sîngeros.

Stephen Hughes, comisar poliţia din Manhattan: “Cînd agenţii au răspuns apelului şi au ajuns în locul respectiv, au găsit un bărbat care zăcea pe stradă, nu era conştient şi avea o rană gravă la cap. Un al doilea bărbat care fusese de asemenea rănit la cap s-a apropiat de oamenii legii. Doi martori le-au spus poliţiştilor că un bărbat necunoscut care purta o geacă neagră şi pantaloni negri le-a lovit pe victime de mai multe ori în cap cu un obiect de metal, după care a fugit spre zona de Vest a oraşului, pe strada Deuer.”

Zona a fost împînzită de oamenii legii, care în scurt timp l-au găsit pe individ. Avea asupra lui un obiect de metal, lung de un metru, plin de sînge. Se pare că ar fi luat arma crimei de pe un şantier. În vîrstă de 24 de ani, tînărul bănuit de faptele oribile este şi el un om al străzii. Poliţiştii americani au analizat o mare parte din dovezile de la fața locului şi primele date arată că suspectul nu ar fi avut un motiv anume pentru a comite aceste orori.

Michael Baldassano, detectiv: ”În acest moment motivul pare să fie o agresiune iscată din senin, nu pare să fi vizat pe cineva anume din cauza culorii pielii, a vîrstei sau ceva de acest gen.”

Numărul oamenilor fără adăpost a crescut în ultimii ani în New York. Principala cauză ar fi preţurile foarte mari ale caselor. Potrivit celei mai recente statistici, peste 63.000 de persoane sunt cazate în fiecare noapte în adăposturi de urgentă din metropola americană, în timp ce 4.000 dorm pe stradă sau la metrou.

Soția unui diplomat american, lăsată să plece în SUA după ce a omorît un tînăr în UK

O femeie din SUA implicată într-un accident de trafic mortal în Midlands, în centrul Marii Britanii, a părăsit teritoriul britanic, a anunţat Sîmbătă Poliţia, informează Sky News. Femeia de 42 de ani avea calitatea de “suspect” în investigaţia Poliţiei din Northamptonshire asupra coliziunii care a avut loc în 27 August în Croughton, a precizat într-un comunicat şefa operaţiunilor de investigaţie Sarah Johnson. Ambasada SUA la Londra a declarat că incidentul a implicat “o maşină condusă de soţia unui diplomat american acreditat în Marea Britanie”, potrivit agenţiei Press Association, scrie Agerpres. Accidentul s-a soldat cu moartea unui motociclist în vîrstă de 19 ani, Harry Dunn.

Poliţia stabilise legătura cu femeia, “care s-a angajat la acea dată să colaboreze strîns cu noi şi a confirmat că nu intenţionează să părăsească ţara în viitorul apropiat”, a spus şefa operaţiunilor de investigaţie. La ora actuală, Poliţia “caută documentaţia necesară care să permită arestarea şi interogarea oficială a suspectei şi explorează toate oportunităţile pe canale diplomatice care să asigure continuarea investigaţiei”, a adăugat ea.

Decizia i-a lăsat muți pe părinții tînărului. Aceștia spun că nu le vine să creadă cum a putut să plece pur și simplu. „Nu avem nimic, nici o dreptate. Nu ne consolează nimic”, a spus mama băiatului. ”Suntem dezgustați, cum s-a înconjurat de toate aceste lucruri. Sunt furios că cineva face așa ceva și apoi se urcă în avion și pleacă. Nu pot să cred că poate să trăiască cu așa ceva”, a spus la rîndul lui tatăl victimei.

Ministrul german de Interne atenţionează asupra unui potenţial aflux de migranţi mai mare decît în 2015

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a atras Duminică atenţia că numărul de refugiaţi în creştere din insulele greceşti indică faptul că ar putea exista un aflux şi mare de migranţi spre Europa decît în 2015, relatează DPA, potrivit agerpres. Comentariile sale vin la scurt timp după vizitele pe care le-a efectuat în Turcia şi Grecia pentru a aborda tensiunile privind migraţia, în contextul în care Atena a atras atenţia luna trecută asupra creşterii ritmului sosirilor de migranţi din Turcia în Grecia. Seehofer a cerut o mai mare solidaritate de la partenerii din UE pentru a rezolva chestiunea migraţiei, conform unor comentarii pentru ziarul german Bild am Sonntag.

„Trebuie să ne ajutăm mai mult partenerii noştri europeni pentru a controla graniţele externe ale UE. I-am lăsat singuri prea mult timp”, a spus el. „Dacă nu vom face asta, vom asista la un val de refugiaţi ca în 2015, poate la un val chiar mai mare decît în urmă cu patru ani”, a mai afirmat ministrul german de Interne.

Mulţi migranţi încearcă să folosească o rută de pe coastele turceşti ale Mării Egee pentru a ajunge în insulele greceşti, ca poartă de intrare în Europa. Ankara a fost de acord să îi împiedice pe migranţi să ajungă în blocul comunitar, în baza unei înţelegeri din 2016 prin care UE a promis şase miliarde de euro pentru a-i sprijini pe refugiaţi în Turcia. Germania a acceptat peste un milion de refugiaţi în 2015 şi 2016, dar cifrele au scăzut de la un an la altul de atunci. Seehofer a mai declarat că va lucra cu viitoarea şefă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „pentru a face tot posibilul să împiedicăm repetarea” situaţiei din trecut.

Noi proteste ale ”vestelor galbene”. Incidente în mai multe oraşe din Franţa

Manifestaţii ale „vestelor galbene, în frondă de zece luni împotriva politicii sociale şi fiscale a Guvernului francez, au fost marcate Sîmbătă de incidente la Amiens (Nord), Besancon (Est) şi Toulouse (Sud), ducînd la mai multe arestări, a informat Duminică AFP, potrivit agerpres.

La Amiens, manifestanţi au aruncat în Poliţie cu pietre şi bîte, iar aceasta a replicat cu gaze lacrimogene. Unii manifestanţi au atacat de asemenea un McDonalds. Potrivit Prefecturii, au fost operate nouă arestări. Doi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi cu pietre din pavaj aruncate în ei. La Besancon, cinci persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii la care au participat 500 de persoane şi unde „un nucleu dur format din circa o sută de ”veste galbene” au atacat cu răngi de metal” o schelă instalată pe faţada Prefecturii. Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. În jur de 50-60 de persoane au încercat apoi să pătrundă în gara din Besancon, care era închisă, însă au putut fi opriţi fără confruntări de forţele de ordine. La Toulouse, unul dintre bastioanele mişcării, mai multe sute de manifestanţi au defilat în centrul oraşului. Tensiunea a escaladat puţin cînd poliţiştii au presat mulţimea, înainte de a face uz de gaze lacrimogene. Trei poliţişti au fost răniţi uşor, potrivit unui bilanţ provizoriu. Prefectura a anunţat o interpelare pentru „ultraj”, însă fără distrugeri.

Spania ameninţă că va reacţiona la posibilele tarife vamale impuse de SUA produselor europene

Spania l-a convocat pe ambasadorul Statelor Unite la Madrid, căruia i-a fost comunicat că autoritățile spaniole se opun noilor tarife vamale anunțate de Washington pentru unele produse europene, potrivit Euronews, scrie mediafax. Autoritățile spaniole l-au informat pe ambasadorul american că vor lua măsuri similare în cazul în care decizia Statelor Unite se confirmă.

Guvernul spaniol a anunțat că este dispus să intermedieze discuțiile în acest sens între Uniunea Europeană și Statele Unite, însă dacă negocierile vor eșua, Madridul va solicita reimpunerea unor tarife vamale în valoare de peste patru miliarde de euro. „Dacă Guvernul american respinge oferta referitoare la dialog din partea Spaniei și a Uniunii Europene, Guvernul spaniol va reacționa imediat cu fermitate pentru a apăra interesele cetățenilor și companiilor noastre”, a anunțat Executivul de la Madrid.

Statele Unite vor impune, din 18 Octombrie, tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse din Uniunea Europeană, inclusiv whisky din Scoţia şi Irlanda, vin din Franţa şi brînzeturi din diverse regiuni. Anunţul vine după ce, Miercuri, Statele Unite au obţinut aprobarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobîndi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmînd să le sancţioneze.

Medvedev: Rusia va crea un plan pentru a ajuta Cuba în domeniul energetic

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat Sîmbătă, în cadrul unui interviu, că țara sa va crea un plan pentru a ajuta Cuba să își asigure aprovizionarea cu petrol și produse petroliere, în condițiile în care Havana are dificultăți în acest sens din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite, potrivit mediafax.

„Cred că vom găsi modalități de a ajuta Cuba să importe petrol și produse petroliere. Am căzut de acord că vom crea un plan privind domeniul energetic din Cuba, care va include surse convenționale, inclusiv hidrocarburi. Și probabil va include și alte posibilități”, a spus Medvedev, potrivit agenției ruse de presă TASS. El a subliniat și necesitatea extinderii legăturilor economice cu Havana și a adăugat că schimburile economice au crescut în ultima perioadă. Medvedev a spus că s-a înregistrat o creștere de 20-30% a comerțului dintre cele două state în ultimii ani. „Nu sunt valori foarte mari, desigur, dar vorbim deja de sute de milioane de dolari”, a mai spus acesta.

Premierul rus a menționat și nivelul tot mai mare al investițiilor ruse în Cuba. „Am semnat un acord privind reabilitarea întregii rețele de drumuri din Cuba, care însumează aproape 1.000 de kilometri”, a mai spus Medvedev, care a adăugat că acest acord ar putea produce „zeci de mii de locuri de munca, atît în Rusia, cît și în Cuba”.

Cinci cetăţeni germani bănuiţi de legături cu PKK, arestați la Ankara

Poliţia turcă a arestat cinci germani bănuiţi a fi membri ai unei organizaţii kurde interzisă, a anunţat o agenţie pro-kurdă care, fără să menţioneze în mod explicit numele acestei organizaţii, a făcut referinţă la Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat drept terorist de Ankara, scrie AFP. Suspecţii au fost arestaţi săptămîna trecută şi închişi la Ankara sub acuzaţia de a fi făcut propagandă şi de a fi membri ai acestei organizaţii, a anunţat încă de Vineri agenţia pro-kurdă Mezopotamya. Potrivit acestei agenţii, arestările se înscriu în cadrul unei instrucţii conduse de parchetul de la Ankara, însă acesta din urmă nu a confirmat informaţiile.

Ministrul german al Afacerilor Externe a spus că este la curent cu acest caz, adăugînd că Ambasada Germaniei la Ankara a furnizat asistenţă consulară germanilor reţinuţi. Ministrul german de Interne a negat însă că informaţii care ar fi permis arestarea celor cinci germani ar fi fost predate autorităţilor turce în timpul vizitei efectuate săptămîna aceasta la Ankara de către Horst Seehofer, ministrul german de Interne. „Ceea ce nu ştim este dacă un astfel de schimb (de informaţii) a avut loc în cadrul cooperării obişnuite dintre serviciile noastre de securitate”, a declarat un purtător de cuvînt al ministrului german de Interne.

În Martie, ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a avertizat că străinii care vin în Turcia şi care sunt bănuiţi de legături cu PKK şi alte organizaţii interzise vor fi arestaţi. PKK este o organizaţie clasată drept „teroristă” de Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.