REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (20 Octombrie 2020

Justiția tunisiană a decis demararea unei anchete după ce un parlamentar a justificat decapitarea unui profesor în Franţa

Poliţia din Tunisia a declanşat o anchetă după ce un deputat independent a justificat decapitarea unui profesor în Franţa, estimînd că „trebuie asumate” consecinţele oricărei „atingeri aduse profetului” Mahomed, informează AFP, potrivit agerpres.     Vineri, profesorul Samuel Paty, 47 de ani, care le-a arătat elevilor săi adolescenţi, în timpul unui curs privind libertatea de exprimare, caricaturi cu profetul Mahomed, a fost ucis cînd ieşea din colegiul unde lucra, lîngă Paris, un atac ce a îngrozit Franţa şi comunitatea internaţională. Asasinul, Abdoullakh Anzorov, un tînăr refugiat de origine cecenă, a fost împuşcat mortal de Poliţie în aceeaşi zi.

A doua zi, Rached Khiari, deputat independent tunisian, ales din partea mişcării islamiste Karama, membru al coaliţiei guvernamentale, a scris pe pagina sa de Facebook: „Orice atingere adusă profetului Mahomed este cea mai mare crimă. Toţi cei care o comit, fie că este vorba de un stat sau de un grup de indivizi, trebuie să-şi asume consecinţele şi repercusiunile”. Aceste afirmaţii au fost criticate de unii internauţi, dar salutate de alţii. De asemenea, ele au dus la anularea difuzării unei emisiuni în care intervenea şi Khiari, pe un post privat tunisian. În ceea ce-l priveşte, deputatul s-a declarat gata să renunţe la imunitatea sa parlamentară.

Nici o anchetă judiciară nu a fost declanşată pentru moment, însă Justiţia tunisiană a însărcinat o echipă specializată în dosare privind terorismul să ancheteze asupra conţinutului postării pe Facebook. Această echipă va trebui apoi să transmită rezultatele anchetei preliminare Parchetului, care va lua măsurile cuvenite.

Guvernul belgian recunoaște că a pierdut controlul asupra pandemiei

Situația scapă de sub control în Belgia, în timp ce țara se confruntă cu al doilea val al pandemiei de coronavirus. Ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke, a recunoscut că Guvernul de la Bruxelles a pierdut controlul asupra pandemiei și a atras atenția că belgienii trebuie să-și schimbe radical comportamentul, potrivit The Guardian. Frank Vandenbroucke a descris situația din regiunea valonă și din Capitală ca fiind „cea mai gravă și cea mai periculoasă din toată Europa”.

„Suntem cea mai afectată regiune din toată Europa. Ne apropiem de un tsunami de cazuri, pe care nu-l vom mai putea controla. Astăzi, situația este sub control, dar cu multe dificultăți și stres. Dacă va continua să crească (n.r. bilanțul îmbolnăvirilor), numărul spitalizărilor va fi atît de mare, încît nu vom mai reuși să tratăm alte afecțiuni non-COVID. Guvernul are un mesaj clar către cetățeni: protejează-te și protejează-i pe cei dragi”.

Belgia a stabilit un record de peste 12.000 de infectări cu noul coronavirus într-o singură zi, Marţi, săptămîna trecută, aceasta fiind cea mai mare cifră raportată de la începutul epidemiei pe teritoriul naţional, a anunţat Luni agenţia de presă belgiană Belga. Peste 10.000 de oameni au murit de COVID-19 în Belgia, o ţară ce are o populaţie de 11,5 milioane de locuitori.

Nici un caz de coronavirus, dar cu ce preț?

Samoa, teritoriu insular cu 55.000 de locuitori, nu a înregistrat nici un caz de coronavirus. Guvernul a închis frontierele şi a suspendat toate zborurile, iar peste 500 de locuitori au rămas blocaţi departe de familiile lor. Măsura se pare că a funcţionat. Teritoriul american nu a înregistrat nici un caz de COVID-19. Însă, cu un cost. Peste 500 de oameni au rămas blocaţi departe de familiile lor, scrie Mediafax. Samoa este un teritoriu insular, situat în Oceanul Pacific, care are 55.000 de locuitori.

Un biet angajat al unei grădini zoologice din China a fost sfîșiat de urși chiar în fața turiștilor

Un angajat al unei grădini zoologice din Shanghai a fost atacat și ucis de urși chiar în fața unui grup de turiști, informează BBC. Incidentul s-a petrecut Sîmbătă, la Shanghai Wildlife Park, în zona cu animale sălbatice. Clipurile video apărute pe rețelele de socializare arată mai mulți turiști care țipă, în timp ce urmăresc atacul dintr-un autobuz. Într-un mesaj postat pe site, conducerea Shanghai Wildlife Park își exprimă regretul pentru tragedia petrecută și își cere scuze clienților. Totodată, promite să investigheze atacul și să-și îmbunătățească securitatea.

După moartea angajatului, zona cu animale sălbatice din parc a fost închisă. În clipul video postat pe rețeaua de socializare Weibo se aude cum turiștii țipă, iar mai mulți urși pot fi văzuți adunați într-un singur loc. Zona în care s-a produs accidentul este accesibilă doar cu autobuzul, iar animalele sunt lăsate să circule libere. La un moment dat, un bărbat poate fi auzit spunînd: "E cineva acolo". Angajații grădinilor zoologice din China sunt rareori uciși de animale, însă atacurile nu sunt neobișnuite, mai ales în rîndul turiștilor care nu respectă regulile.

Deja a fost depășit numărul de 40 de milioane de cazuri de COVID în lume

Bilanțul cazurilor de coronavirus la nivel mondial a depășit 40 de milioane, potrivit Reuters, iar statele din emisfera nordică se confruntă cu un al doilea val al pandemiei în contextul apropierii Iernii. Bilanțul transmis de agenția Reuters se bazează pe raportarea oficială a fiecărei țări. Experții consideră că numărul real al cazurilor și al deceselor este probabil mult mai mare, avînd în vedere deficiențele de testare și metodele de raportare ale unor țări.

Datele Reuters arată că ritmul de răspîndire a pandemiei este accelerat. Au fost necesare doar 32 de zile pentru a trece de la 30 de milioane de cazuri, în lume, la 40 de milioane, comparativ cu cele 38 de zile necesare pentru a ajunge de la 20 la 30 de milioane sau cele trei luni pentru a ajunge la 10 milioane de cazuri de la primele cazuri înregistrate în Wuhan, la începutul lunii Ianuarie.

Statele Unite, India și Brazilia rămîn cele mai afectate țări din lume. Cazurile COVID-19 din America de Nord, Centrală și de Sud reprezintă aproximativ 47,27% din cazurile raportate la nivel global. Noile cazuri cresc în Europa cu peste 150.000 pe zi, multe țări, inclusiv Italia, Olanda, Germania, Austria, Polonia, Ucraina, Cipru și Republica Cehă au raportat creșteri record zilnice ale numărului de infecții cu coronavirus. Europa reprezintă în prezent peste 17% din cazurile globale și aproape 22% din decesele cauzate de virus la nivel mondial.

O fată de doar 14 ani a descoperit un posibil tratament anti-COVID

Un posibil tratament contra noului coronavirus a fost inventat de o fată de doar 14 ani din Statele Unite.  Tînăra Anika Chebrolu, elevă în clasa a VIII-a la un liceu din Texas, a dezvoltat o moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-CoV-2 și îl împiedică să mai acționeze. Inițial, proiectul științific al fetei viza combaterea gripei, dar ea l-a adaptat atunci cînd a lovit pandemia. Tînăra cercetătoare spune că a folosit mai multe modele simulate de computer pentru a identifica molecula capabilă să blocheze virusul SARS-CoV-2.

„Am dezvoltat această moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-COV 2 și îi blochează funcționarea. Bunicul meu, cînd eram mai mică, mă îndruma întotdeauna spre știință. El era profesor de chimie și îmi vorbea permanent despre tabelul periodic al elementelor. Învățînd toate aceste lucruri despre știință am ajuns să o îndrăgesc în timp”, a explicat Anika Chebrolu. Tînăra provine dintr-o familie de origine indiană. Ea a fost premiată cu 25 de mii de dolari pentru descoperirea sa.

Gruparea Stat Islamic le cere adepților să atace occidentalii și conductele petroliere din Arabia Saudită

Un purtător de cuvînt al organizației Stat Islamic le-a cerut adepţilor grupării jihadiste să atace occidentali, conducte petroliere şi infrastructura economică din Arabia Saudită, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres. „Ţintele sunt numeroase. Începeţi prin a lovi şi distruge conducte de petrol, fabrici şi instalaţii, care sunt surse (de venit) ale Guvernului tiran”, a afirmat purtătorul de cuvînt Abu Hamza al-Muhajir, într-un discurs înregistrat pe canalul de Telegram al grupării jihadiste. Purtătorul de cuvînt a mai spus că Regatul saudit a arătat că sprijină normalizarea relaţiilor cu Israelul atunci cînd și-a deschis spaţiul aerian pentru zboruri israeliene către state vecine din Golf.

Ameninţările intervin în condițiile în care Bahrein și Emiratele Arabe Unite și-au normalizat relațiile cu Israel. Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol şi pe teritoriul căreia se află locurile sfinte ale islamului, susține intensificarea eforturilor pentru a se ajunge la un acord de pace durabil şi sustenabil între palestinieni şi israelieni.

Gata, ”vom vorbi” prin telefon celular chiar și cu ”cei de pe Lună”!

Compania finlandeză Nokia a fost selectată de NASA pentru a construi prima reţea celulară pe Lună, relatează Reuters. NASA îşi propune, prin programul său Artemis, să readucă oamenii pe Lună pînă în 2024 şi să înfiinţeze baze permanente pe suprafaţa selenară. Nokia a anunţat că primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfîrşitul anului 2022, înainte ca astronauţii să ajungă din nou acolo.

Compania finlandeză a cîștigat 14 milioane de dolari de la NASA, împreună cu o companie privată de proiectare a navelor spaţiale din Texas, Intuitive Machines, pentru a trimite echipamentele spre Lună cu sonda lor selenară. Reţeaua se va autoconfigura şi va stabili un sistem de comunicaţii 4G/LTE pe Lună, a precizat Nokia, intenţia fiind aceea ca în viitor să se facă trecerea la 5G. Reţeaua va oferi astronauţilor capabilităţi de comunicare voce şi video şi va permite schimbul de date telemetrice şi biometrice, precum şi trimiterea şi controlul de la distanţă a roverelor selenare şi a altor dispozitive robotice, a indicat compania.

Reţeaua va fi proiectată pentru a rezista condiţiilor extreme de la lansare şi aselenizare şi pentru a opera în spaţiu. Echipamentele trebuie să fie trimise pe Lună într-o formă foarte compactă pentru a se încadra în limitele de dimensiune, greutate şi putere ale încărcăturilor spaţiale. Nokia, citată de Agerpres, a indicat că reţeaua va folosi tehnologia 4G/LTE, utilizată la nivel mondial în ultimul deceniu, în locul 5G – cea mai recentă – deoarece în cazul primei sunt mai bine cunoscute cantitatea şi fiabilitatea.