Realitatea internationala pe scurt – 2 (21 Februarie 2018)

Lavrov, în vizită la Belgrad

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit Miercuri la Belgrad pentru o vizită oficială de două zile, menită să întărească relaţiile tradiţional strînse dintre Rusia şi această ţară din Balcani, în pofida faptului că aspiraţiile pentru un statut de ţară membră a UE cîştigă tot mai mult teren în Serbia, informează dpa, potrivit agerpres. Într-un interviu publicat Luni, Lavrov a acuzat NATO că provoacă un puternic conflict cu Rusia în Balcani şi şi-a exprimat speranţa că, în pofida aspiraţiilor sale europene, Serbia nu va abandona relaţia sa de prietenie cu Moscova. Lavrov are programată pentru Miercuri seara o întrevedere cu Preşedintele sîrb Aleksandar Vucic. Potrivit agenţiei de presă Tanjug, Vucic intenţionează să-l invite pe Preşedintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Serbia, printr-o scrisoare în care el îşi exprimă, de asemenea, încrederea că ei doi vor ‘continua să consolideze şi dezvolte parteneriatul strategic’ dintre ţările lor.

Serbia performează un adevărat act de jonglerie diplomatică în ceea ce priveşte ambiţiile sale de aderare la UE, întărite luna aceasta printr-un plan al UE pentru o extindere în Balcanii de Vest, şi relaţiile sale cu Moscova. De exemplu, Serbia a refuzat să aplice sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei. În schimb, Rusia a blocat aderarea la ONU a provinciei sîrbe Kosovo, majoritar albaneză.

Un nou raport european critică România pentru discriminarea romilor

România trebuie să-şi accelereze eforturile pentru a combate discriminarea, în special la adresa romilor, şi pentru a îmbunătăţi protecţia tuturor minorităţilor naţionale într-o serie de domenii, relevă un raport elaborat de Comitetul consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale al Consiliului Europei, dat Miercuri publicităţii. 

În documentul care evaluează progresele înregistrate începînd din 2011, Comitetul recunoaşte eforturile autorităţilor române de a promova cultura şi educaţia minorităţilor, precum şi de a garanta reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament. Totuşi, raportul evidenţiază o serie de probleme unde este nevoie de acţiune imediată, informează agerpres. ”România ar trebui să creeze un cadru juridic consolidat şi coerent pentru protecţia drepturilor minorităţilor, întrucît actuala legislaţie aflată în vigoare reglementează diferite aspecte, dar este confuză, plină de zone gri şi lasă loc unor interpretări contradictorii. Proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale, propus în Parlament cu peste zece ani în urmă, nu a fost încă adoptat. Prejudecăţile faţă de romi rămîn un motiv de îngrijorare considerabilă. În pofida poziţiei ferme a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a deciziilor judecătoreşti şi a declaraţiile autorităţilor, continuă să fie raportate incidente rasiste”, menţionează documentul citat.

”Romii continuă să fie discriminaţi în ceea ce priveşte accesul la locuinţe, găsirea unui loc de muncă, sănătate şi învăţămînt. În pofida eforturilor autorităţilor de a eradica segregarea romilor în şcoli, încă sunt raportate astfel de cazuri. Conform unor sondaje diferite, 22% dintre copiii romi nu urmează cursuri şcolare, iar în şapte din zece cazuri de abandon şcolar este vorba despre romi”, notează raportul. În final, raportul salută faptul că posturile publice de radio şi televiziune continuă să difuzeze o gamă largă de programe pentru sau despre minorităţile naţionale.

Un colaborator apropiat ‘îl toarnă’ pe Netanyahu autorităţilor israeliene

Un colaborator apropiat al premierului israelian Benjamin Netanyahu va depune mărturie împotriva acestuia, potrivit media israeliene, în contextul extinderii scandalului de corupţie în care este implicat şeful Executivului israelian, transmite Miercuri dpa. Shlomo Filber, fost director în Ministerul Comunicaţiilor şi membru al partidului Likud, a semnat acordul pentru depunerea mărturiei în ancheta privind presupusele avantaje guvernamentale oferite celei mai mari companii de telecomunicaţii din Israel, Bezeq, în schimbul unei acoperiri mediatice favorabile.

Benjamin Netanyahu nu are calitatea de suspect în ancheta privind compania Bezeq. Acordul semnat de Shlomo Filber a condus la amplificarea vocilor care îi cer lui Netanyahu să demisioneze. ”Era Netanyahu s-a încheiat”, a proclamat liderul Partidului Laburist israelian, Avi Gabbay. Filber a fost arestat la finalul săptămînii trecute, alături de deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni al Bezeq, Shaul Elovitch, de consilierul pentru presă al premierului, Nir Hefetz, şi de reprezentanţi ai companiei Bezeq.

Benjamin Netanyahu face obiectul a două anchete penale despre care media israeliene au scris pe larg. ‘Cazul 1.000’ se referă la cadouri primite din partea unor oameni de afaceri bogaţi în schimbul unor eventuale avantaje – printre care producătorul de la Hollywood Arnon Milchan, iar ‘cazul 2.000’ implică presupuse negocieri între Netanyahu şi proprietarul unui ziar pentru a influenţa piaţa media israeliană.

România şi Bulgaria fac presiuni să intre în Schengen, dar se pare că vor rămîne ‘copiii problemă ai UE’ – DW

România şi Bulgaria, care nu pierd nici o ocazie să se prezinte drept state UE stabile şi sigure, fac presiuni să fie primite în zona Schengen, dar se pare că vor rămîne ”copiii problemă ai Uniunii Europene”, scrie Deutsche Welle, potrivit news.ro. Ministrul bulgar de Externe Ekaterina Zaharieva a îndemnat din nou UE să-şi extindă frontiera zonei de liberă circulaţie Schengen. Într-un interviu acordat recent cotidianului german Die Welt, ea nu a îndemnat doar la ridicarea controalelor temporare la frontiere în Uniune, ci a cerut ca ţara sa şi România să fie primite în Schengen pînă la sfîrşitul anului. Propunerea şefei diplomaţiei bulgare are o oarecare greutate politică, în contextul în care Bulgaria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului european, însă iniţiativa nu este deloc nouă. Politicienii români şi bulgari cer aderarea la Schengen regulat, încă de la aderarea celor două ţări la UE, la 1 Ianuarie 2007, însă de fiecare dată cererile le-au fost respinse din cauza unor deficienţe în domeniul statului de drept şi luptei împotriva corupţiei.

Deşi Comisia Europeană (CE) consideră că ambele state UE îndeplinesc criteriile ”tehnice”, un număr de state UE cu Franţa şi Germania în frunte şi-au exprimat rezervele. Unii critici consideră că, pe bună dreptate, aderarea ar fi prematură.

Conform Poliţiei germane, unul dintre cele mai mari oraşe din România a devenit un punct cheie pe harta traficului ilegal de migranţi spre Occident

Traficanţii de persoane folosesc tot mai mult Timişoara, oraş cu 300.000 de locuitori din Vestul României, ca „ancoră” pentru transportul ilegal de migranţi către Europa de Vest, consemnează portalul de ştiri despre migraţie infomigrants.net, publicaţia germană Welt şi site-ul ungar hirado.hu, potrivit agerpres. Timişoara „joacă un rol central ca punct de interes pentru organizaţiile de trafic ilegal de persoane din Balcani”, a declarat Poliţia federală germană pentru Welt am Sonntag, conform relatării portalului infomigrants.net. Această evoluţie se produce în contextul în care majoritatea frontierelor de pe ruta balcanică de imigrare din Turcia în Europa occidentală sunt închise de aproape trei ani, dar fluxul migranţilor nu s-a oprit, iar traficul ilegal de persoane prosperă, apărînd noi centre de trafic. Majoritatea traficanţilor provin din „Europa de Sud şi de Est”, mare parte din camioanele folosite fiind înregistrate pe numele unor companii turceşti, a menţionat Poliţia.

Coaliţia de dreapta din Italia conduce în sondaje

Coaliţia de dreapta din Italia conduce în sondajele de opinie cu mai puţin de două săptămîni înaintea alegerilor legislative, dar rezultatului scrutinului este dificil de prognozat şi ar putea conduce la un Parlament fără o majoritate stabilă, comentează Miercuri agenţia France Presse. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie disponibile, coaliţia formată din Forza Italia (partidul de dreapta al fostului premier Silvio Berlusconi) şi două formaţiuni de extremă-dreapta – Liga Nordului şi Fraţii Italiei – reuneşte 37%-38% din intenţiile de vot.

Această coaliţie ”este la zero virgulă ceva de 40% din sufragii şi, cu această lege electorală, 40% semnifică posibilitatea de a avea majoritatea”, a dat Marţi asigurări Silvio Berlusconi. Coaliţia condusă de Berlusconi devansează partidul populist Mişcarea 5 Stele (M5S), creditat cu 28% din intenţiile de vot, şi coaliţia condusă de Partidul Democrat (centru-stînga, aflat la guvernare), care ar obţine între 26% şi 27% din sufragii.

În Italia, un lider neofascist a fost legat şi bătut în plină stradă

Un reprezentant local al partidului neofascist italian Forza Nuova a fost luat de pe stradă, legat şi bătut de un grup de necunoscuţi, la Palermo, în Sicilia, informează Miercuri dpa citînd presa locală, potrivit agerpres. Massimo Ursino, liderul provincial al Forza Nuova, a fost atacat Marţi, în centrul oraşului. Politicianul „a fost lovit într-un mod exemplar în timp ce se plimba prin centru. A fost blocat, imobilizat şi legat cu bandă, apoi lăsat pe stradă fără posibilitatea de a se elibera”, au precizat atacatorii, care au trimis o declaraţie şi o înregistrare video publicaţiei locale Palermo Today.

Semnatarii, care şi-au păstrat anonimatul, şi-au prezentat acţiunea drept un avertisment împotriva vizitei prevăzute pentru Sîmbătă a liderului naţional al formaţiunii neofasciste, Roberto Fiore. „Palermo este antifascist în fapte şi în activităţile de zi cu zi ale locuitorilor săi. Nu este loc pentru fascism la Palermo”, au insistat atacatorii. În reacţie la atac, Roberto Fiore a afirmat că acesta „marchează o revenire la metodele Brigăzilor roşii” – referire la teroriştii de extremă stînga din anii 70 şi 80 – şi şi-a confirmat vizita de Sîmbătă. Forza Nuova participă la alegerile legislative din 4 Martie în cadrul unei alianţe de extremă dreapta, „Italia Italienilor”, care nu ar urma să treacă de pragul de 3% necesar pentru a intra în Parlament.