Realitatea internationala pe scurt – 2 (11 Ianuarie 2018)

2018, un an al înarmării masive a României

Campania de dotare a Armatei Române cu armament şi echipament modern continuă în forţă în acest an. Avînd la dispoziţie 2% din PIB, MApN vizează realizarea a cîteva programe mari de înzestrare. Ministrul Apărării Mihai Fifor a declarat că în această săptămînă finalizează înţelegerea cu General Dynamics vizînd producerea şi livrarea de vehicule blindate Piranha 5. Este vorba de 227 de transportoare blindate pe platforma PIRANHA 5. Programul prevede furnizarea de blindate şi derivate cu suportul logistic iniţial aferent de către General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH. Acordul de furnizare se face luînd în considerarea calitatea de parte în documentele de cooperare cu firma GDELS a Companiei Naţionale ROMARM S.A.- Filiala Uzina Mecanică Bucureşti S.A., unde se vor integra şi produce 197 de transportoare.

"Într-o fază avansată suntem şi cu tratativele pentru achiziţionarea de rachete HIMARS sau corvete multifuncţionale, a mai declarat ministrul Apărării. Mihai Fifor a precizat că tot în acest an se va achiziţiona un al doilea sistem de rachete Patriot şi vor fi abordate programele de înzestrare a Armatei Române cu autocamioane de transport general şi noi arme de asalt. Se continuă tratativele cu compania Bell Helicopters pentru achiziţionarea a 45 de elicoptere de atac AH-1Z Viper. Elicopterul este unul bimotor şi este o variantă modernizată a elicopterului Bell AH-1 SuperCobra dezvoltat în colaborare cu United States Marine Corps. I se mai spune şi Zulu Cobra şi este privit drept unul dintre cele mai eficiente elicoptere de atac alături de Boeing AH-64 Apache. Mihai Fifor spune că mai există o serie de discuţii cu oficiali de la Lockheed Martin care şi-au arătat disponibilitatea de a fabrica elicoptere Sikorsky în România.

Statele Unite „nu vor rămîne tăcute“ în ceea ce priveşte situaţia din Iran

Casa Albă a declarat că Statele Unite sunt foarte îngrijorate de rapoartele potrivit cărora Iranul a arestat cîteva mii de protestatari şi a torturat şi ucis o parte din cei aflaţi în detenţie, relatează Reuters. „Nu vom rămîne tăcuţi, deoarece dictatura iraniană reprimă drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi şi îi va da pe liderii iranieni drept responsabili pentru eventualele încălcări” a precizat secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, într-o declaraţie. Mii de iraninei îşi continuă protestele, în ciuda avertismentelor autorităţilor de la Teheran că Guvernul nu va tolera astfel de acţiuni. Deşi cifrele oficiale spun că 1.000 de persoane au fost reţinute, surse din Iran relatează că cifra ar fi mult mai mare. Manifestările au fost declanşate în Decembrie anul trecut, în semn de protest faţă de scumpirea produselor de bază. Ulterior acestea s-au transformat în proteste politice, incluzînd atacuri asupra unor secţii de poliţie.

Rusia apreciază cooperarea cu Turcia și Iranul privind conflictul din Siria

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a lăudat cooperarea dintre Turcia, Iran și Rusia pentru organizarea dialogului privind Siria ce urmează să se desfășoare la Soci, adăugînd că cele trei state pot contribui decisiv la soluționarea conflictului sirian, relatează agenția Anadolu. Declarațile lui Lavrov au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de Jawad Zarif, ministrul iranian de Externe. Oficialul rus a declarat că cele trei state au reușit să ajungă într-o fază importantă prin organizarea congresului de la Soci. ”Am intrat în această fază datorită eforturilor Rusiei, Turciei și Iranului”, a declarat Lavrov, adăugînd că cele trei state pot contribui decisiv la soluționarea conflictului Sirian.

De asemenea, Lavrov a adăugat că formatul de la Geneva și-a recîștigat importanța, după discuțiile de la Astana inițiate de Rusia, Turcia și Iran. În perioada 29-30 Ianuarie va avea loc la Soci un congres la care vor participa aproximativ 1.700 de reprezentanți ai societății siriene, cu excepția reprezentanților grupurilor teroriste. ”Rămînem angajați cooperării cu Rusia și cu prietenii din Turcia și vrem să mergem în aceeași direcție”, a declarat și ministrul iranian de Externe.

Autorităţile berlineze au evacuat o fostă şcoală ocupată ani de zile de refugiaţi 

Autorităţile germane au preluat Joi controlul asupra unei foste şcoli din Berlin care fusese ocupată timp de cinci ani de refugiaţi, relatează dpa, potrivit agerpres. Cei 11 refugiaţi care locuiau în ultima vreme în clădire nu au fost prezenţi la venirea executorului însoţit de poliţişti. Conform unui grup local de iniţiativă, cei 11 au plecat de Miercuri din şcoală şi şi-au găsit alt adăpost. În cursul operaţiunii de Joi, circa 100 de persoane au protestat în faţa şcolii Gerhart Hauptmann din cartierul multicultural Kreuzberg. Poliţia a blocat accesul pe trotuar şi a îndepărtat mai multe autoturisme, dar, deşi au fost implicaţi circa două sute de agenţi, operaţiunea a fost una paşnică, a dat asigurări purtătorul de cuvînt Winfrid Wenzel. Ocupat iniţial în 2012, imobilul a generat o dezbatere publică în Germania, dar şi conflicte cu poliţia, culminînd cu o confruntare care a durat cîteva zile la rînd în Vara lui 2014, cînd sute de manifestanţi s-au adunat în faţa şcolii în timp ce o parte din refugiaţi ameninţau că vor sări de pe acoperişul clădirii. De-a lungul anilor, autorităţile locale au cheltuit circa 1 milion de euro pe securitate, în special pentru a împiedica intrarea unor grupuri mari de persoane în clădire.

Moscova reacţionează după ce Chişinăul a restricţionat presa rusă şi cere intervenţia OSCE

Moscova îşi rezervă dreptul la măsuri de răspuns în contextul adoptării în Republica Moldova a unei legi de modificare a Codului audiovizualului (legea anti-propagandă), care restricţionează difuzarea canalelor tv ruseşti, a declarat Joi purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de TASS. ‘Din păcate, constatăm că acest act de discriminare directă a mass-media ruse are un caracter consecvent şi reprezintă un nou atac antirusesc din partea majorităţii parlamentare aflată la guvernare la Chişinău’, a afirmat Zaharova. Moscova, ‘reafirmîndu-şi angajamentul faţă de principiul reciprocităţii, general acceptat în relaţiile internaţionale, îşi rezervă dreptul la măsuri de răspuns’, a declarat purtătoarea de cuvînt a diplomaţiei ruse.

‘Modul în care forţele rusofobe ale Parlamentului moldovean şi-au impus din nou voinţa asupra populaţiei, încălcînd dreptul fundamental al acestuia la accesul liber la informaţie, arată că această ţară se îndepărtează de normele democratice, alunecînd spre practicile totalitare de combatere a punctelor de vedere alternative’, a denunţat reprezentanta MAE rus. Partea rusă consideră că această situaţie ‘necesită o reacţie nu doar din partea unor instituţii internaţionale specializate precum OSCE’, ci şi a instituţiilor europene, a spus Zaharova, adăugînd că, în acest context, Moscova ar dori să audă opinia reprezentanţilor de la Bruxelles dacă zelul cu care autorităţile moldovene ‘curăţă’ spaţiul informaţional al republicii corespunde valorilor europene.

Legea respectivă prevede difuzarea programelor de televiziune şi radio cu un conţinut informativ, informativ-analitic, militare şi politic produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, document ce nu a fost ratificat de către Rusia. 

O studentă la Sorbona a fost arestată fiind suspectă pentru tentativă de atentat terorist

O studentă în vîrstă de 19 ani a fost arestată de autorităţile franceze, fiind suspectă că luna trecută a pus la cale un atac terorist, relatează agenţia EFE, citînd presa locală şi surse judiciare. Tînara studentă a prestigioasei universităţi pariziene Sorbona plănuia să comită atacul în oraşul Rennes cu un pistol-mitralieră Kalaşnikov, pe care a încercat să şi-l procure cu ajutorul contactelor pe reţeaua Telegram, folosită intens de jihadişti. Franţa a comemorat Duminică trei ani de la atentatele jihadiste comise la Paris împotriva publicaţiei satirice Charlie Hebdo şi a magazinului Hyper Cacher. De atunci în total 241 de persoane au fost ucise în seria de atacuri teroriste comise în Franţa. Ministrul de Interne francez Gerard Collomb a declarat săptămîna aceasta că anul trecut au fost dejucate 20 de atacuri teroriste.

Bulgaria: Cum l-au găsit polițiștii pe criminalul care a ucis, de Revelion, șase oameni

O operaţiune de mare amploare desfăşurată timp de mai multe zile în Bulgaria pentru prinderea unui bărbat care a asasinat şase persoane în noaptea de Revelion s-a încheiat după ce s-a descoperit că criminalul s-a sinucis, a anunţat Miercuri Parchetul. Rosen Anghelov, în vîrstă de 56 de ani, pentru prinderea căruia au fost mobilizate Poliţia şi Armata, a fost descoperit mort Duminică în pat, cu un pistol în mînă, într-o vilă abandonată la Nord de Capitala bulgară, a declarat Natalia Nikolova, procuror regional al Sofiei, citată de France Presse. "Expertizele fac posibil să se spună cu certitudine că el a murit de un foc tras cu mîna sa", a anunţat ea. Decesul ar fi avut loc Vineri. Rosen Anghelov a fost acuzat de uciderea fostei sale iubite şi a cinci rude cu care ea îşi petrecea noaptea de Revelion la Novi Iskar în Nordul Sofiei. El ar fi acţionat din gelozie, potrivit Parchetului, scrie agerpres.ro.Tragedia este cea mai sîngeroasă din ultimii treizeci de ani în Bulgaria. Suspectul era de asemenea dat în urmărire de opt ani pentru a ispăşi o altă pedeapsă. Potrivit presei bulgare, el a mai fost încarcerat pentru furt, viol şi corupere de minori şi a reuşit să-şi găsească locuri de muncă nedeclarate. Ca şi România vecină, de la aderarea la UE în 2007, Bulgaria face obiectul unei supravegheri întărite din partea Comisiei Europene din cauza ineficienţei Justiţiei şi a Poliţiei sale, mai scrie AFP.

Păsări de pradă care dau foc în mod intenționat pădurilor

Oamenii nu sunt singurii care pot fi vinovați de producerea intenționată de incendii. Cercetătorii au dovezi preliminare care indică faptul că anumite păsări australiene răspîndesc incendiile pentru a-și forța prada să iasă din zonele cu mult frunziș, greu accesibil pentru ele. Șoimul brun și zmeul negru vînează în mod regulat la marginea incendiilor, iar prin declanșarea lor, ajung mult mai ușor la broaște, șopîrle și șerpi. „Incendiul nu este amplificat sau produs accidental. Nu este gratuit. Există un scop. Există intenția de supraviețuire – dacă nu ajung la hrană aceste păsări vor muri de foame”, a declarat Bob Gosford, responsabil cu această investigație, pentru cotidianul washington post. Gosford, care este un avocat ce a trăit 30 de ani în Teritoriul de Nord al Australiei, unde a avut ocazia de a reprezenta mai mulți aborigeni în diferite procese civile, susține că aceștia sunt primii care i-au spus despre neobișnuit comportament al acestor păsări, care se pare că vînează în acest fel de secole.

Doctorul și activistul indigen Phillip Waipuldanya Roberts nota în anul 1964 faptul că a observat cum o pasăre care ținea în cioc un pai care fumega a dorit să provoace un astfel de incendiu: „Am văzut un șoim cum a luat un băț din focul nostru și l-a aruncat la cîțiva metri mai departe în iarba uscată. Apoi s-a așezat într-un copac și aștepta. Din fericire am mers și am oprit noi declanșarea focului”. Din 1997 pînă în 2011, aproximativ 18% din cei 930.000 de km pătrați ai savanei din Australia au fost afectate de incendii violente în fiecare an. Cîte dintre aceste catastrofe au fost provocate de natură și cîte de aceste păsări nu se cunoaște cu exactitate. (sursa: https://news.nationalgeographic.com/2018/01/wildfires-birds-animals-australia/)