Excesul de zel şi neghiobia nu fac casă bună cu diplomaţia şi expulzările diplomaţilor

Este binecunoscut cazul fostului spion rus Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, care au fost otrăviţi la data de 4 Martie, în Marea Britanie, britanicii acuzînd Moscova că ar sta în spatele acestor otrăviri, motiv pentru care deocamdată 18 ţări membre ale UE, SUA, Canada sau Australia au declanşat un război diplomatic împotriva Rusiei prin expulzări masive de diplomaţi ai ambasadelor ruse din aceste ţări. Există însă şi ţări membre ale UE şi NATO care nu s-au solidarizat cu aceste state împotriva Rusiei, ca de exemplu Turcia, membră NATO, şi 11 state membre ale UE – Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia și Slovenia. Demnă de reţinut este solidarizarea diplomatică moderată cu Marea Britanie a unor ţări ca România, care a expulzat doar un singur diplomat rus, sau Italia, care a expulzat doar doi funcţionari ai ambasadei ruse din peninsulă.

„Surpriza europeană” cea mai mare a produs-o însă Guvernul lui Vladimir Plahotniuc de la Chişinău, care, într-un gest „simbolic şi de recunoştinţă faţă de fraţii lui politici penali de la Bucureşti”, a decis, pe 27 Martie, la împlinirea a o sută de ani de la unirea moldovenilor cu Regatul României, expulzarea a trei diplomaţi ruşi de la Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău. Un exces de zel şi o neghiobie politico-diplomatică rar întîlnite! Fac această afirmaţie în contextul în care Republica Moldova nu este membră a UE şi a NATO, în care dependenţa economică şi energetică faţă de Rusia este extrem de însemnată şi, mai cu seamă, este şi o ţară neutră.

Fireşte că diplomaţia moldovenească improvizată după bunul plac al lui Plahotniuc nu este obligată să ofere opiniei publice toate detaliile care au „motivat” aceste expulzări. Totodată, orice om cît de cît informat ştie prea bine că, în astfel de cazuri, un Guvern declară persona non grata doar diplomaţi despre care are informaţii veridice că sînt agenţi/spioni acoperiţi ori diplomaţi care, prin acţiuni politice publice sau subversive, atentează voluntar şi abuziv la siguranţa naţională sau integritatea teritorială a ţării. Înţelegem, aşadar, că „românii lui Plahotniuc” au identificat trei spioni ruşi cu acoperire diplomatică şi s-a decis expulzarea lor. E de tot rîsul, credeţi-mă!

Într-o ţară ca Republica Moldova, în care efectiv nu există secrete majore de Stat, în afara celor ce ţin de existenţa lui Plahotniuc, ruşii au nevoie să trimită trei spioni cu acoperire diplomatică, iar în România, membră a UE şi a NATO, cu echipament militar al NATO în teritoriu, şi Italia, care are aceeaşi apartenenţă ca şi România, ruşii au trimis doar un spion şi, respectiv, doi! După cum băgăm de seamă, spionii ăştia ruşi au fost şi cam neîndemînateci, adică neprofesionişti, dacă au fost aşa de uşor de identificat, deşi lucrurile nu stau taman aşa.

Uneori astfel de expulzări au caracter formal de presiune diplomatică asupra unui Stat ori de solidarizare cu alt Stat, ca în cazul Marii Britanii, iar cei expulzaţi nu trebuie neapărat să fie şi spioni dovediţi. Dacă e să ne referim la reputaţia profesionalismului serviciilor secrete ruseşti, ca un exemplu ilustrativ, chiar şi Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă pot fi spioni ai ruşilor fără ca ei să ştie. Am cunoscut astfel de situaţii, dar nu în raport cu serviciile secrete ruseşti! Problema Republicii Moldova constă însă în excesul stahanovist de expulzare a trei diplomaţi ruşi. Probabil că astfel Plahotniuc, în fond, doreşte să demonstreze că nu glumeşte deloc în războiul pe care el l-a declarat personal Rusiei în numele ţării pe care o stăpîneşte abuziv.

În realitate, acest război forţat al lui cu Rusia este un război cu sine însuşi. Dînd dovadă de acest voluntarism antirusesc, el crede că îşi plăteşte astfel o chirie pentru speranţă într-un viitor personal securizat de către Occidentul care poate fi iertător cu el la „Judecata de Apoi”. De altfel, Ambasada SUA de la Chişinău şi-a exprimat deja satisfacţia faţă de decizia Guvernului de a-i declara persona non grata pe cei trei diplomaţi ruşi. Sîntem siguri că Plahotniuc a jubilat, dar sîntem şi mai siguri că s-a bucurat degeaba. Dacă americanii apreciază un gest de solidaritate cu ei, asta nu înseamnă neapărat că se şi solidarizează personal cu cel care l-a generat, mai ales dacă acel individ este susceptibil de păcate majore pentru care oricum va trebui să plătească într-un final.

Notam într-un editorial precedent că Plahotniuc a izolat deja Republica Moldova de Rusia într-o proporţie considerabilă, dar va provoca această izolare şi de UE, cel mai acut după alegerile parlamentare, dacă îşi va menţine controlul asupra viitorului Parlament şi Guvern. Gestul lui gratuit de a supralicita prin expulzarea celor trei diplomaţi ruşi, dincolo de imaginea prooccidentală pe care vrea să şi-o impună în Vest şi pe această cale aparent oportună, are şi conotaţii propagandistice de tip electoral. Prin această „acţiune prooccidentală şi antirusească radicală”, Plahotniuc vrea să-şi atragă electoratul proeuropean pentru a vota candidatul PDM la Primăria Capitalei, care pare sigur să fie Silvia Radu, dar şi PDM, ca partid, la alegerile parlamentare, precum şi pe „independenţii” pe care-i va susţine. În plan electoral, din start, echipele lui Plahotniuc vor avea şi susţinerea guvernanţilor de la Bucureşti, asta însemnînd captarea şi a unui segment electoral proromânesc şi, mai nou, unionist, după ce guvernanţii penali români au cerut, de la tribuna Parlamentului României, unirea celor două ţări.

Din toate aceste jocuri malefice orchestrate de Plahotniuc şi banda lui de consilieri, reţinem intenţia electorală clară de a-i radicaliza pe moldoveni între prooccidentali şi proruşi. Observăm, prin urmare, că nu intenţionează nici pe departe să facă loc existenţei fireşti a Statului Republica Moldova în propria sa identitate naţională, chiar şi în condiţiile în care, în final, Plahotniuc doreşte ca acest Stat să existe doar sub propria lui autoritate. Acestea sînt şi motivele pentru care aparatul lui propagandistic mediatic îl clasează pe Preşedintele Igor Dodon ca fiind, în primul rînd, prorus, nu adept al consolidării Statului Republica Moldova. Se face asta şi cu intenţia de a-şi atrage de partea sa şi electoratul moldovean credincios Statului Republica Moldova, fără subordonarea ţării României sau Rusiei.

Vorbind despre războiul personal al lui Plahotniuc cu Rusia şi cu sine însuşi, a cărui victimă continuă să rămînă o ţară întreagă, avem certitudinea că ruşii şi occidentalii au înţeles deja de mult timp că Plahotniuc duce doar un război cu sine însuşi, pe care, în final, îl va pierde. Din nefericire, înfrîngerea lui nu va compensa tragediile moldovenilor aflaţi în postura de victime colaterale. Doar marile Puteri ştiu mai bine de ce l-au răbdat atît şi nu l-au expulzat încă sau nu l-au determinat să se auto-expulzeze!

Mihai CONŢIU