PULBERE: DEMISIA IN CORPORE A JUDECATORILOR CCM, DUPA CAPITULAREA DEMOCRATILOR

Fostul președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere a declarat pentru Sputnik Moldova că membrii Curții Constituționale ar trebui să-și dea demisia in corpore. Totodată, aceștia ar trebui să se întrunească și să își revadă toate deciziile pe care le-au luat în ultima vreme.

”CCM ar trebui să-și revadă toate hotărîrile scandaloase și să-și dea demisia. Pînă a fi pronunțată decizia Comisiei de la Veneția, cei șase membri ar trebui să plece. Conform legii, cei șase judecători de la CCM nu pot fi demiși pe parcursul a șase ani de la învestire”, spune Dumitru Pulbere.

Dumitru Pulbere susține că Guvernul nou format în frunte cu Maia Sandu și Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi sînt absolut funcționale și nu vor activa în afara cadrului legal.

”Toate semnăturile care vor fin puse pe documentele de stat, de acum în acolo, de către Parlament și Guvern vor avea valoare juridică”, susține Pulbere.

De altă parte, Dumitru Pulbere a menționat că deciziile luate de Guvernul Filip în ultima săptămînă nu au nicio valoare, întrucît întreaga componență a Executivului, condusă de Pavel Filip, a zăbovit la putere în mod ilegal.

”Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe din Israel a pus la îndoială legitimitatea Guvernului Filip și deciziei sale din ultima săptămînă de a muta Ambasada Republicii Moldova de la Tel Avivla Ierusalim. Iată un argument important care indică clar faptul că deciziile luate de Filip sînt anticonstituționale”, spune Pulbere.

Amintim că săptămîna aceasta Guvernul Filip a decis mutarea Ambasadei Republicii Moldova de la Tel Avivla Ierusalim. De asemenea, Cabinetul de Miniștri a hotărît să aprobe și semnarea Acordului cu privirea la vînzarea terenului Stadionului Republican pentru construcția Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Sursa: sputnik.md