PRIMELE DECLARATII FACUTE DE PUTIN SI TRUMP LA HELSINKI

Președintele Federației Ruse și liderul de la Casa Albă au făcut primele declarații în fața jurnaliștilor.

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au făcut primele declarații în fața presei, aflîndu-se la palatul prezidențial din Helsinki.

Vladimir Putin a declarat că a venit timpul să poarte discuții profunde care vizează relațiile bilaterale dintre cele două țări.

”Menținem o legătură permanentă. Am vorbit la telefon, am discutat de cîteva ori în cadrul unor evenimente internaționale. Desigur, acum a venit timpul să discutăm detaliat relațiile noastre bilaterale, dar și despre alte probleme stringente de actualitate. Sînt suficient de multe pentru a le acorda o atenție mai mare”, a declarat Putin.

La rîndul său, Donald Trump a subliniat că SUA și Federația Rusă au ocazia să-și îmbunătățească relațiile. Totodată, liderul american l-a felicitat pe omologul său rus pentru buna organizare a Campionatului Mondial de Fotbal.

Potrivit agendei, urmează să fie organizate și negocieri într-un format extins, care vor dura o oră și 45 de minute. Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, urmează să aibă o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Sursa: sputnik.md