PRESEDINTELE R. MOLDOVA A PRIMIT SCRISORILE DE ACREDITARE ALE AMBASADORULUI AGREAT AL R. TURCIA IN TARA NOASTRA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare ale Ambasadorului agreat al Republicii Turcia în țara noastră, domnul Gürol Sökmensüer.

Șeful statului i-a urat diplomatului mult succes în exercitarea mandatului. În cadrul întrevederii, Igor Dodon a menţionat evoluţia dialogului bilateral din ultima perioadă de timp și a pledat pentru menţinerea ritmului ascendent al cooperării moldo-turce.

De asemenea, Președintele a apreciat înalt asistenţa financiară şi tehnică acordată țării noastre de către Republica Turcia prin intermediul Agenţiei guvernamentale pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA), care pe parcursul ultimilor ani a alocat peste 25 mln. USD pentru implementarea mai multor proiecte în domenii prioritare precum ocrotirea sănătății, educație, mediu, etc. Totodată, Igor Dodon a menționat colaborarea fructuoasă în domeniul turismului, datorită căreia circa 10% din populația Moldovei vizitează anual Turcia.

În cadrul discuției, părțile au abordat subiectul privind vizita oficială în țara noastră a Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan care va avea loc în curînd. În context, șeful statului a specificat că în cadrul acestei vizite este preconizată inclusiv o deplasare în orașul Comrat și participarea la inaugurarea sediului Președinției, renovat cu suportul integral al partenerilor turci.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova