PRESEDINTELE DODON: AM DECIS SA ACCEPT INITIATIVA CETATENILOR DE A CREA O MISCARE POPULARA „PRESEDINTE PUTERNIC - STAT PUTERNIC”

„Au fost doi ani destul de dificili, cu mai multe provocări, dar au fost doi ani cu rezultate bune. Am făcut față tuturor provocărilor”. Aceasta a comunicat Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă cu privire la bilanțul de activitate pentru perioada de 2 ani de mandat, informează Tribuna.

„În premieră, Parlamentul a mers la unele măsuri, pe care, anterior, nimeni nu putea să și le închipuie. Fiind conștienți că nu pot controla Președintele, i-au interzis Președintelui mai multe atribuţii, în speranța că PSRM va scădea în preferințele alegătorilor. Care trebuia să fie răspunsul Președintelui? Sau scoaterea oamenilor în stradă sau, pe căi democratice, să vină cu inițiative. Eu am ales calea a doua. Consider că a fost o decizie corectă. Am început să vin cu diferite propuneri, cum ar fi referendumul, astfel: anularea legii miliardului, lărgirea competențelor Președintelui, predarea Istoriei Moldovei, reducerea numărului de deputați. Partidul Democrat a blocat aceste inițiative. În afară de aceste inițiative, Președinția a venit cu zeci de alte inițiative. În această perioadă de 2 ani, am avut o luptă între instituții, dar am evitat destabilizarea”, a vorbit Dodon cu privire la situația politică internă.

Prin urmare, el s-a referit la relațiile externe ale Republicii Moldova. „Noi nu vrem să facem prietenie cu cineva și împotriva cuiva. Republica Moldova poate supraviețui dacă va avea relații bune și cu Estul, și cu Vestul. Mi-am asumat această abordare și am mers în mai multe state. În 2 ani, au avut loc 34 vizite oficiale și vizite de lucru, dar și întrevederi cu 23 Președinți de state. Prima mea vizită oficială a fost în Federația Rusă, așa cum am promis în campania electorală. În relația cu Uniunea Europeană sîntem foarte pragmatici, noi vrem să păstrăm relații. Cu Statele Unite al Americii (SUA) avem divergențe în ceea ce ține de construcția Ambasadei noi. Eu sper că vom continua dialogul cu partenerii din SUA pe acest subiect. Cu Turcia am semnat un acord de parteneriat strategic începînd cu acest an. Cu Israel, unde avem cîteva zeci de mii de lucrători din Republica Moldova care se află temporar acolo, am convenit că în timpul apropiat va fi semnat acordul cu privire la pensii”, a declarat Dodon.

În acest fel, el a anunțat despre lansarea unei mișcări naționale. „Consider că, în pofida tuturor provocărilor, noi am reușit, în această perioadă, să venim cu rezultate bune, pe care le simt cetățenii Republicii Moldova. Partidul Democrat a încercat să mă provoace, noi am rezistat împreună, dar eu cred că ajunge. Mai departe așa ceva nu se poate, de aceea am decis să accept inițiativa cetățenilor de a crea o Mișcare națională populară „Președinte puternic – stat puternic”, care va fi reprezentată în fiecare raion. Această mișcare va fi pentru apărarea statalității și a principiilor noastre. Pe parcursul a 30 de zile, această mișcare va fi creată. În Ianuarie, am să invit reprezentanții raioanelor pentru a vorbi cum mergem mai departe. Noi nu vom mai accepta acțiunile întreprinse de Parlament față de instituția prezidențială. Noi alte soluții nu avem”, a mai comunicat el.

Totodată, Dodon și-a expus poziția cu privire la componența viitorului Parlament al Republicii Moldova. „Cel mai probabil, în viitorul Parlament vor fi socialiștii, democrații și blocul de dreapta. Eu nu văd o coaliție a PSRM în viitorul Parlament. Totodată, dacă nu este majoritate parlamentara după alegeri, vom avea anticipate”, a declarat şeful statului.

Mihaela CONOVALI

Virginia Filip 06.01.2019 - 18:15

Eu nu stiu unde vede Dodon rezultatele bune pe care le are tara noastra. Mie, ca si multoro dintre moldoveni, mi se pare ca tara nu merge intr-o directie buna, la cea spre Rusia, ma refer. Pana nu schimbam macazul, sa o luam spre Uniunea Europeana, nu avem sorti de izbanda.